Iconografie Elisabeta

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Iconografie Elisabeta.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 23 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: George Paunescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Arta

Extras din document

”Păcat,c-a fost regină!”

1.

Mircea Eliade era uimit de capacitate omului de a uita, părându-i-se a fi aproape inepuizabilă. Întradevăr, uităm lucruri mărunte, cum ar fi o zi onomastică sau ora unei întâlniri , uităm de persoane si de evenimente din trecutul nostru, personal sau istoric , ba chiar, uneori, uităm etape întregi ale istoriei ( cazul Antichitătii „uitate” de-a lungul Evului Mediu si redescoperite de Renastere ) sau le vrem uitate ( ca în cazul perioadei comuniste din România ). Din fericire însă, există căi de a înlătura aceste lacune ale memoriei colective, căci fiecare persoană ori eveniment istoric ( deosebit calitativ de momentul istoric ) lasă prin definitie o urmă după care poate fi redescoperit, recreat si reasimilat. Eseul de fată îsi propune tocmai redescoperirea unei asemenea urme istorice, ce ne va ajuta la rememorarea unei personalităti uitate, pentru o bună bucată de timp, de istoriografia si constiinta românescă. Ne referim la figura Elisabetei de Wied, sotia principelui Carol I al României, figură care atrage atentia istoricului nu doar din acestă postură, de ocupantă a tronului unei monarhii europene, ci si din alte perspective . După cum sugerează si titlul lucrării, vom încerca aici o analiză a reginei României din pespectiva genului, studiind importanta pe care a avut-o în formarea identitătii de sine a femeilor din statul pe care-l conducea ( si nu numai de aici), în emanciparea lor culturală si în stabilirea unui nou rapor între cele două genuri.

Firul istoric folosit pentru a ajunge la figura Elisabetei va fi constituit din creatiile artistice care au reprezentat-o de-a lungul vremii, prezentul eseu dorindu-se a fi si o interogatie privind măsura în care aceste opere se pot preta unei hermeneutici din punctul de vedere al genului . Dacă răspunsul primit va fi unul afirmativ, atunci care sunt acele informatii inedite pe care ni le oferă studiul acestui tip de documente si în ce măsură se acordă ele cu cele detinute de pe urma cercetării documentelor scrise.

Înainte de a intra propriu zis în analiza materialului ce constituie baza acestui eseu, credem că e necesară mentionarea câtorva principii metodologice. Mai întâi s-ar cere explicarea sensului pe care-l dăm unui cuvânt din titlul ce, după părerea noastră, face posibilă colaborarea dintre studiile de gen si istoria artei. Ne referim la termenul imagine. Sensul cu care îl utilizăm în acestă lucrare va fi cel consacrat de istoricul de artă Erwin Panofsky în cartea sa asupra Renasterii , prin care imagine devine o unitate ineluctabilă a formei cu semnificatia intrinsecă ei. Numai prin acestă întelegere a imaginii, ce reduce opera de artă la o structură în care dihotomia formă-continut dispare ( nefiind acceptată decât ca o conventie teoretică ) putem avea acces la universul cultural ce i-a dat nastere si, implicit, la intuirea relatiilor sociale din acel context cultural, relatii pe care se bazează conceptul de gen.

O problemă direct legată de aceea a imaginilor este selectia acestora. Am optat pentru restrângerea numărului artistilor ce au reprezentat-o pe Elisabeta la cei care considerăm a surprinde cele mai importante aspecte ce pot fi utilizate în genul de interpretare pe care ne-am propus-o aici . Prumul dintre ei va fi pictorul american George Peter Alexander Healey, realizator al portretelor cuplului regal în 1872-1873, artist al căror opere se pare că au fost pe placul regelui . Cel de-al doilea artist ales este cel căruia îi datorăm efigia cea mai celebră a Elisabetei, ce va însoti mult timp medalionul său biografic din dictionarul Larousse , respectiv compozitia Carmen Sylva ascultând vocea pădurii. Este vorba de francezul Jean-Jules-Antoine Lecomte du Nouy, fratele restauratorului mânăstirii Curtea de Arges, Emile André. În fine, ultimul artist ale cărui opere ne vor servi drept obiect de studiu vine din sfera fotografiei, fiind un artist la care Elisabeta apelează extrem de frecvent, în special spre sfârsitul veacului al XIX-lea. Ne referim la fotograful Franz Mandy, de o popularitate extrem de extinsă în cercurile aristocratice din România .

La aceste imagini ale Elisabetei se vor adăuga, din motive metodologice, încă două tipuri auxiliare. Profesorul Alin Ciupală remarca într-o lucrare dedicată femeii din România secolului al XIX-lea că „ folosit în discursul academic mai ales ca substitut pentru femeie, genul este totodată utilizat pentru a sugera că orice informatie despre femeie are nevoie de informatia referitoare la bărbat, că studiul unuia îl implică pe al celuilalt”(subl.G.P.) . Urmând acestă observatie , ne vedem invitati a alătura imaginii Elisabetei pe cea a sotului său, Carol I, lucru facilitat de alegerea artistilor, ce au realizat, de cele mai multe ori, portretele ambilor suverani, gândite ca un diptic. Afrontarea acestor două imagini credem că poate deveni fructuoasă în încercarea de a sesiza raportul de putere între genuri care exista în contextul istoric al României celei de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Fisiere in arhiva (1):

  • Iconografie Elisabeta.doc