Jazz

,,Jazzul este una dintre rarele forme de productie culturala care a facut turul planetei si care apartine unui popor precis, la un moment dat al evolutiei sale.”

(Olivier Revault d’Allaines)

Jazzul perpetueaza o definitie a artei ca acord intre om si lumea in care traieste. Jazzul nu reprezinta altceva decat un amestec de Africa si America care este prezent in toata muzica neagra. Nu este vorba despre o fuga in trecut, ci de o incercare reusita de sinteza a doua temporalitati opuse: un trecut african si un viitor american. Jazzul are in sine un caracter conflictual – secretie a unei civilizatii obsedate de progres, acesta revendica cele mai importante calitati africane ale sale, ca singurele necesare existentei sale. Atunci nu mai este un simplu semn al unei nostalgii a dezradacinarii unui popor , ci devine un simpton al conflictului permanent intre dorinta de integrare si respingere a unei dureroase aculturalitati. Negrii au exprimat astfel o dubla necesitate indispensabila supravietuirii lor: sa ramana oameni liberi si sa devina americani. Ei au reusit sa impuna lumii o muzica iesita din aproape nimic, impura in esenta sa si de a fi facut din ea simbolul modernitatii, afirmand-o in acelasi timp, ca o critica in act a acestei modernitati.

Si totusi cand apare aceasta muzica neagra sub soarele american? Pana in 1808, data la care printr-o lege federala a fost interzis negotul cu negri, multi sclavi au fost vanduti, trecand de la un vanzator la altul. In acea vreme conditia sclavilor era similara cu cea a animalelor de povara, asupra carora stapanul ave „drept de viata si de moarte”. Pentru a se ajuta in munca, ritmandu-si miscarile sau spre a-si uita, pe cat era posibil, conditia, in putinele momente de odihna, sclavilor nu le ramanea decat cantecul. Dar cantecul acestor oameni dezradacinati, umiliti si desconsiderati, din cantecul africanilor transmutati fortat pe continentul nord- american, s-a nascut o arta miraculoasa, numita mai tarziu jazz.

Primele manifestari ale acestei arte la inceput vocale, din care mai tarziu s-a nascut jazzul au fost worksongs (cantecele de munca) si negro spirituals ( o forma tipic neagra de muzica religioasa, inspirata de la melodiile albilor). Cu trecerea timpului, nici Razboiul de secesiune, nici Declaratia puterilor privind desfiintarea comertului cu negrii, semnata la Viena in 1815 si nici chiar Legea abolirii sclaviei, din1865, nu au schimbat, in mod esential, conditia negrilor. Desi fusese consfintita libertatea si egalitatea tuturor cetatenilor, indiferent de culoarea pielii, in realitate segregatia s-a perpetuat sistematic, in societatea albilor, negrii nu puteau spera decat in existenta unor relatii de la inferior la superior . Astfel nu a fost de mirare faptul ca nemaifiind sclavi ei au ajuns totusi umili servitori, oameni lipsiti de cele mai elementare drepturi, persecutati, sau ,in cel mai fericit caz, ignorati de societate. In plan muzical aceasta stare a avut doua consecinte. Prima a fost ca arta neagra a continuat sa se dezvolte izolat de cea a albilor, cu care nu avea si nici nu se putea in conditiile date, decat contacte intamplatoare si superficiale. Cea de a doua a fost ca, alaturi de cantecele de munca, worksongs si cele religioase, negro spirituals, a aparut o alta forma de cant, blues-ul (un cantec liric, interpretat in tempo-uri diferite , nu doar in cel lent, cum se considera adesea, in mod eronat, de unii amatori, mai putin avizati). Impreuna cu celelalte doua, acesta s-a aflat la originea aparitiei si evolutiei, in sudul Statelor Unite, a unui limbaj nou in muzica, a unui mod inedit de a canta vocal si instrumental. Realizand o sinteza, aceasta arta a oamenilor de culoare, americani, a devenit in rastimp de doua- trei decenii, un idiom muzical acceptat si adoptat in lumea intreaga sub numele de jazz.