Locuința colectivă în retrageri

Locuinta colectiva supraetajata a aparut ca raspuns la necesitatea de a caza mai multe familii in imobile construite pe terenuri foarte scumpe. Este, in fapt, o consecinta a revolutiei industriale si a dezvoltarii urbane care au determinat un fenomen de migrare masiva a populatiei de la sat la oras dand nastere la o serie de probleme urbane serioase ce reclamau o rezolvare. Lipsa regulamentelor si a prescriptiilor igenico-sanitare au dus initial la aparitia unor tipuri de locuinte,ce prezentau un confort scazut, tipuri caracteristice pentru perioada repectiva.

Le Corbusier abordeaza problema urbana in planul sau ideal din 1922. El renunta la formele si dispunerile traditionale, precum alinierea la strada, in favoarea unitatilor de locuinte, asa zisele „orase gradina”. In timp multe din ideile sale sau dovedit a fi utopice.

Reconsiderarea strazii traditionale a urmat ca modalitate de a stabili un element de ordine in cadrul ansamblului cat si ca o incercare de a mari atasamentul locuitorilor fata de zona si cartier.

Preferintele locatarilor pentru un tip sau altu de locuire sunt diferite, motivate in parte de nevoile, mentalitatile si conceptiile diferite ale indivizilor. Pe langa acesti factori subiectivi, marimea si componena famliei, ca si posibilitatile materiale ale acesteia pot dicta optiunea pentru un anumit tip de locuinta. Daca pentru o familie numeroasa, cu multi copii, locuinta individuala cu curte proprie este ideala, pentru o familie de tineri sau persoane in varsta un apartament intr-o locuinta colectiva este de cele mai multe ori solutia cea mai potrivita.

Aspectele sociale privind relatiile, vecinatatile si contactele intre locatari, favorizarea unei anume vieti de grup, sunt si ele foarte importante pentru unele categorii de varsta.

Locuintele joase colective cu apartamente suprapuse in retrageri combina avantajele economice ale locuintei supraetajate colective cu unele avantaje ale locuintei individuale, dintre care cel mai important este legatura cu natura, cu exteriorul, ce se realizeaza in cazul locuintelor cu retrageri prin intermediul unor terase. Regimul de inaltime poate varia intre P+1 si P+4, iar in privinta retragerilor acestea vor fi dispuse pe o singura parte si cu fata opusa dreapta sau cu intrandur si iesiri in consola.

Acest tip se preteaza cel mai bine la situatia apartamentelor in panta. Atunci cand terenul este plat constructia este de tipul blocului, cu apartamente decalate pe vertical pentru crearea teraselor.

Locuinte in retrageri Farum, Danemarca, 1972-1973, Arh. Faellestegnestuen, Jorn Ole Sorensen

Ansamblul este alcatuit din bare dispuse paralel in lungul terenului pe axa N-S, continand locuinte in retrageri, fiecare beneficiind de cate o terasa situata peste nivelul de jos.

Parterul este ocupat in totalitate cu circulatii si parcaje adapostite sub constructii. Etajul 1 contine apartamente dispuse pe o cursiva metalica. Etajele 2 si 3 sunt construite din apartamente si duplexuri, accesul realizandu-se pe scari amplasate la anumite intervale pe cursiva mediana.Aceste apartamente duplex au la primul nivel accesul, un grup sanitar, un birou si un dormitor cu deschidere la un balcon, iar la nivelul superior se accede prin intermediul unei scari private care desparte camera de zi de locul de luat masa si bucataria. Camera de zi are o zona de birou si se deschide pe terasa.