Opera lui Albrecht Durer

Introducere

Am ales să scriu despre artistul pe care l-am apreciat cel mai mult din Renașterea germană, pentru perfecțiunea și disciplina liniilor sale, dar și pentru capacitatea de a sintetiza frumusețea luminii, a umbrei (într-un cuvânt, a atmosferei) cu cea a rigorii matematice în desen. Întotdeauna i-am privit opera ca pe un apogeu al echilibrului renascentist, fiindcă la Dürer găsim profunzime în ochii personajelor sale, și o claritate impecabilă a detaliilor, fără ca grația ansamblului să fie afectată în vreun fel. Maeștrii italieni plutesc mai mult în poezie decât Dürer, făcând loc pentru un soi de festivism vizual pe alocuri, din acel festivism răsărind mai târziu atmosfera specifică genului rococo, prin baroc.

Autoportretul artistului la vârsta de 26 de ani (fig. 1)

(1498)

Ca tânăr artist, pot afirma că studiul după opera lui Dürer limpezește ochiul, mintea și mâna care desenează, fiindcă reproducerea unei lucrări ale artistului constituie o incursiune în mecanismul său interior care a dirijat cu atâta precizie și gingășie instrumentele de lucru, rezultând faimoasele sale gravuri și picturi. Artistul s-a precupat mult de lumea sa contemporană, studiind descoperirile vizuale din Italia și Țările de Jos, apoi a creat un îndreptar propriu al proporțiilor umane, transpunând viziunea umanistă în cercetarea vizuală a spațiului german, din secolele XV-XVI.

Copilăria și tinerețea

Albrecht Dürer a fost fiul unui orfevru care a locuit o parte din viață în apropierea orașului Oradea de astăzi . Priceput în meșteșugul prelucrării aurului, acesta a părăsit ținutul natal pentru a se stabili ulterior într-un mare centru comercial al Germaniei, Nürnberg. Comparabil ca rafinament al mărfurilor meșteșugărești cu Florența2, Nurnberg adăpostea locuințe atrăgătoare din punct de vedere arhitectural, având chiar motive ornamentale italiene3.

Albrecht, al treilea născut din cei optsprezece copii ai familiei, a văzut lumina zilei la data de 21 mai 1471, după ce tatăl său deja se stabilise la Nürnberg. Giuvaergiul Albrecht a observat capacitățile fiului său, transmițându-i cunoștințe despre fragila artă a orfevrăriei. Deși micul Albrecht schița cu multă îndemânare ornamente și motive decorative, acesta s-a dovedit mai atras de arta picturii și a desenului, după cum atestă și remarcabilul autoportret realizat la vârsta de treisprezece ani, în 14844(fig.2).

În memoriile sale, Dürer menționează: ,,Îi spusei tatălui meu că vreau să urmez pictura, dar el nu fu prea mulțumit, părându-i rău de vremea pierdută cu ucenicia. Totuși, îmi făcu voia, și în anul 1486, de ziua Sfântului Andrei, mă tocmi la Michael Wohlgemut să-i slujesc trei ani ca ucenic. În timpul acesta Dumnezeu îmi dădu silință să învăț bine, dar trebui să îndur multe de la calfe.”5