Ornamentele Specifice Cămășii Tradiționale Lăpușene

Deşi la început mijloacele tehnice au fost destul de modeste şi materiile prime erau produsul gospodăriei ţărăneşti, totuşi realizările artistice au fost uimitoare. Piesele componente ale portului sunt ornamentate cu o bogată măiestrie artistică a ţesăturilor şi a broderiilor din fire colorate cu culori vegetale.

De o mare sobrietate şi autenticitate, linia portului popular românesc, fără a fi rigidă, ci, dimpotrivă graţioasă şi plină de vioiciune, păstrează o notă predominantă de eleganţă şi distincţie. Claritatea croiului şi rolul decorativ al liniilor de cusătură pentru îmbinarea diferitelor piese componente ale cămăşii ar putea constitui doar ele în sine o ornamentică deosebit de valoroasă. Dar creatoarele populare, sesizând rolul decorativ al acestor linii, le-au accentuat prin ,,cheiţe”, cusături ornamentale care unesc două părţi diferite la cămăşi şi la ii, uneori colorate.

Costumul confecţionat de ţăranca română este legat de viaţa sa de zi cu zi. El este conceput nu numai ca obiect de uz practic, dar şi ca o nevoie de frumos, de materializare a talentului şi a iubirii pentru natura în care s-a născut. Împodobirea cămăşii indică direct sursa de inspiraţie a ţărăncii: frunzele şi florile câmpului, păsările, oamenii, animalele. Ea ştie să le prezinte în aşa fel, încât prin liniile cele mai simple redă esenţialul cu o mare puritate de expresie.

Decorarea costumului popular prezintă un caracter unitar. Dozarea ornamentelor, echilibrul, păstrarea proporţiei între câmpurile ornamentale şi albul pânzei denotă gustul ţărăncii române în împodobirea pieselor lucrate de mâna sa.

Academicianul George Oprescu spune în această privinţă: ,,Dacă o parte este brodată mai bogat, mai din plin, ea va fi înconjurată obişnuit de spaţii în care motivul cusut este oarecum aruncat la intervale mai mari, ca să formeze o tranziţie şi să nu contrasteze prea izbitor cu restul pânzei nebrodate. Acest echilibru între diferitele câmpuri e de o eleganţă fermecătoare, care nu va scăpa nici unui cunoscător.”

Costumul popular din Lăpuş se caracterizează prin folosirea masivă ca fond, a culorii albe. Nota sa dominantă este întrebuinţarea ţesăturilor albe de cânepă, in, bumbac şi lână. Pe această unitate a materialului se sprijină şi unitatea de croi.

Alt element important este ornamentica, atât ca plasare şi compoziţie, cât şi ca motive. Costumul românesc are o ornamentaţie discretă şi în acelaşi timp de efect. Ornamentica românească se caracterizează în ceea ce priveşte compoziţia şi plasarea ei în ansamblul costumului prin dispoziţia ei foarte măsurată. Rezultatul acesta este obţinut prin situarea ornamentelor în câmpuri precis delimitate care pe de o parte fac ca liniile croielii să fie subliniate, şi o dată cu ele şi cele ale corpului omenesc, atribuind costumului un caracter sculptural, iar pe de altă parte pun în valoare însăşi motivele decorative.

,,În ornamentaţia costumului popular, dispoziţia decorului urmează linia dreaptă: ,,râuri” sau ,,şire” pe mânecă şi piept, ,,rânduri” pe altiţă, ,,vrâste”, sau ,,vergi” pe fote, vâlnice şi catrinţe, ne arată sensul orientării în spaţiu a motivelor ornamentale, care se înşiră linear, în dungi drepte ce străbat vertical, orizontal sau oblic suprafaţa ţesăturii.”

În mod curent, sistemul de decorare lineară se bazează pe înşiruirea ritmică a aceloraşi grupe de motive, repetate simetric pe parcursul unei dungi, de la un capăt la altul al suprafeţei ornamentate. Decorul, atât prin factura sa, cât şi prin dispoziţia sa în spaţiu, se acordă perfect cu forma şi dimensiunea obiectului ca şi cu funcţiunea pe care acesta o are în viaţa omului. În arta populară ornamentul este legat organic de forma şi volumul obiectului, determinat fiind şi de materia primă şi tehnica de executare a acestuia.

Discreţia coloritului se armonizează cu natura motivelor ornamentale şi cu plasarea lor pe câmpuri precis delimitate. Este de reţinut din contextul aprecierilor laudative ale lui Charles Diehl privind portul popular românesc, pasajul în care se opreşte asupra valorii artistice a ornamenticii: ,,Maniera cea mai caracteristică a întregii tradiţii naţionale apare mai ales în broderiile care împodobesc costumele populare...O varietate, o bogăţie de culori viguroase care se armonizează cât se poate de fericit.”

Cămaşa românească, femeiescă sau bărbătească, din toate regiunile ţării, are mari spaţii rezervate fondului care datorită culorii albe dau întregului ansamblu o notă de distincţie. Cămaşa, bine chibzuită în croi, raportând cu multă grijă forma sa siluetei corpului femeiesc, este atent elaborată şi din punct de vedere decorativ, constituind prin ornamentica sa punctul de rezistenţă al împodobirii vestimentare.