Religia și artele în grecia antică

Scurt istoric

In Grecia se naste civilizatia a cărei mostenire o va primi intreaga Europă. In mileniile al III-lea si al II-lea, strălucite civilizatii se nasc in Frigia si Creta, in timp ce populatiile indo-europene, arheenii, apoi dorienii, se instalează in Grecia. In secolul al XV-lea i.e.n se impune civilizatia aristocratică si rzăboinică, rezultată din sinteza vechiului fond elenic cu civilizatia cretană. Cunoscută gratie poemelor si a descoperirilor arheologice, ea dispare la sfârsitul secolului al XII-lea, in urma invaziilor doriene. Ea lasă loc unei faze de regresiune economicsi culturala, care dureaza intre 1200 si 800, in timp ce societată ea se organizează in jurul celulelor senioriale, in cadrul cetătii, in fratrii si triburi. Odată cu secolul al VIII-lea, incepe o vastă miscare de rupere a izolării si de migratii. Colonizarea este atunci mărturia creării de noi cetăti in jurul Mediteranei, in special in Italia si Sicilia. La inceput, noile cetăti se emancipează destul de repede. Imbogătind o clasă medie, legată de comert si industrie, colonizarea bulversează raporturile sociale existente si pune in discutie dominatia aristocratiei, dand putere unor tirani sprijiniti de cei multi.

La sfarsitul secolului al VI-lea, doua modele politice se opun in Grecia. Cel al Spartei, aflat in mâinile unei oligarhii, este in intregime orientat spre razboi si spre mentinerea unui sistem rigid. Modelul atenian se adapteaza transformarilor economice, punând capat puterii exclusive a aristocratiei prin modernizarea legilor, vietii economice, insitutiilor, operata de o serie de reformatori care deschide calea unui regim original, cel al democratiei.

Civilizatia greaca pe care Roma a transmis-o Europei s-a elaborat pe parcursul unui mileniu. Panteonul grecilor este produsul unei largi traditii, o sineza intre divinitatile preelenistice si zeii indo-europeni. Religia descrie viata zeilor ca imagine a celei a oamenilor. Un cult oficial este inchinat zeilor cetatii, credinte si rituri sunt celebrate in sânul familiei si al fratriilor. In sanctuarele panelenistice, grecii celebreaza, prin jocuri si concursuri, cateva mari zeitati. Incepnâd cu secolul al V-lea zeitatile orientale devin cultul mistic si pasional. Oadata cu poemele homerice, Europa se vede in fata primelor capodopere literare. Prin urmare, Grecia va transmite opere majore in materie de poezie lirica, de teatru, cu Eschil, Sofocle si Euripide, sau comediile lui Aristofan, sau de istorie cu herodot si Tucidide ; elocventa si retorica isi gasesc magistrul in atenianul Demostene. Sculptura si arhitectura ilustreaza cel mai bine civilizatia greaca. Rezultat al unei lungi colaborari, ele ating apogeul la sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul secolului al V-lea in Atena lui Pericle, unde, sub indrumearea lui Fidias, o echipa de arhitecti si sculptori edifica admirabilul ansamblu monumental de pe Acropole, splendoarea a unei arte care se va implini in toata Grecia. In perioada elenistica urbanismul cunoaste varsta de aur, in timp ce, alaturi de imitatia operelor clasice, se dezvolta in scultura si in pictura o arta violenta si patimasa.

Viata religioasa

Grecii sunt socotiti adesea niste rationalisti, in sensul ca ei au creat stiinta si filosofia, iar multi dintre filosofii lor au supus unei critici ascutite traditiile religioase ale poporului lor. Pentru un om al antichitatii, universul era plin de divinitati, mari sau mici, binevoitoare sau de temut, si in aceasta credinta se afla radacina politeismului, care a luat destul de repede in Grecia o infatisare antropomorfica. In aceasta epoca oamenii credeau in existenta unor divinitati nenumerate, aflate in imediata apropiere si aproape palpabile, de care depindea fericirea sau nefericirea muritorilor de pe pamant si, dupa moarte, pe taramul de dincolo al imparatiei lui Hades1. Intreaga lor viata este scandata de ritmul sarbatorilor religioase ale familiei, ale tribului si ale cetatii si de indeplinirea minutioasa a riturilor mostenite din stabuni.

Cetatea antica era, cu un termen din zilele noastre ‘’totalitara’’. orice distinctie intre temporar si spiritual era de neconceput aici : preotii nu aveau voie de ‘’chemare’’, ei erau magistrati ai cetatii. De aceea era logic sa se considere ca filosofii isi declarau in mod public ateismul sau a caror credinta era suspecta calcau legile cetatii sau ‘’pactul social’’ :nu puteai fi un bun atenian fara sa crezi in puterile Atenei, patroana cetatii, si in puterea tatalui ei Zeus.