Restaurare Pictură în Ulei

1. Istoric al picturii în ulei

Afirmarea şi utilizarea cu precădere a picturii în ulei sunt strâns legate de dezvoltarea picturii pe şevalet, care, de la Renaştere încoace, a devenit forma principală a reprezentării picturale. O dată cu eliberarea picturii de sub domnia absolută a tematicii religioase, peisajul, natura statică, pictura de gen şi pictura istorică s-au desprins din hăţişul detaliilor care copleşiseră tot mai mult pictura de altar. Până la începutul secolului al XV-lea, fuseseră întrebuinţaţi ca lianţi mai ales cleiul, gălbenuşul de ou sau cazeina. Faptul că îmbunătăţirile hotărâtoare ale tehnicii picturale au fost realizate în Ţările de Jos, nu constituie desigur o întâmplare. Veacuri de-a rândul pictorii flamanzi Hubert şi Jan van Eyck au fost socotiţi drept inventatorii picturii în ulei1.

<<Un pictor din Flandra, Giovanni da Bruggia (Jan van Eyck, N.R.), care prin îndemânarea lui îşi câștigase o faimă deosebită în ţara natală, a făcut încercarea de a folosi în pictură alte feluri de vopsele ... în cele din urmă, s-a încredinţat că, dintre toate cele experimentate de el, cel mai bine se uscau cele frecate în ulei de nucă şi de in. Băgă de seamă că, frecate în aceste uleiuri, culorile se aprindeau parcă şi dobândeau luciu, chiar şi fără vern>>.2

Există mărturii că uleiurile sicative au fost folosite şi anterior ca lianţi în pictură. De asemenea nu încape îndoială că în regiunea flamandă a Ţărilor de Jos, care pe acea vreme era unul din principalele centre ale culturii inului şi producţiei de pânzeturi, uleiul de in fusese mai de mult întrebuinţat la vopsitul textilelor. Nu se poate totuşi tăgădui că activitatea fraţilor van Eyck marchează începutul unei noi epoci în pictura europeană.

Pe un panou de lemn având o temeinică preparaţie de grund alb, Jan van Eyck, folosind tempera cu gălbenuş de ou, boşa în linii mari lucrarea, obținând", încă din această fază incipientă, o modelare plastică a elementelor componente cu ajutorul tonurilor în gri.

1 Traugott Stephanowitz, Pictura în ulei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966

2 Giorgio Vasari, Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri, 1550 și 1568

El acoperea apoi eboşa cu o uşoară peliculă de verni din răşină, iar după uscarea acestuia începea procesul propriu-zis de elaborare picturală, culorile aşternute în straturi subţiri lăsând să transpară unele părţi ale eboşei şi acoperind altele. Drept lianţi, van Eyck folosea ulei de in şi o soluţie de răşină. Pentru detalii foarte fine şi pentru lumini, cum sînt acelea ale podoabelor, de pildă, recurgea din nou la tempera. Luminile intense erau aplicate în glasiurile de răşină şi ulei, încă umede, cu o pensulă fină. Exploatând cu îndemânare însuşirile şi efectele materialului, Jan van Eyck a reuşit să obţină o materialitate remarcabilă, o strălucire ca de smalţ şi o luminozitate a culorilor care i-au dus faima în toată Europa.

Tehnica folosită de van Eyck , a fost o tehnică mixtă care a stat, până pe la jumătatea veacului al XVI-lea. În Italia această tehnică a ajuns să fie cunoscută în curând, ea a evoluat cu repeziciune, devenind, în scurt timp, pictură în ulei propriu-zisă. Pionierul cel mai de seamă al noii tehnici a fost Antonello da Messina (1430—1479), iar Leonardo da Vinci, care a pictat exclusiv în ulei, a dezvoltat posibilităţile ei artistice, îmbogăţind-o cu pictura în clarobscur, în tablourile sale3.

2. Tehnica picturii în ulei

Suportul

Baza oricărei picturi este suportul. Pentru durabilitatea şi pentru aspectul unei picturi, calitatea şi structura suportului este deosebit de importantă. Marii pictori de altădată acordau cea mai mare atenţie calităţii şi pregătirii suportului. Alegeau numai lemn sănătos, care era lăsat să se învechească şi să se usuce ani îndelungaţi, pentru ca să nu mai fie supus deformării şi contractării. Treptat pânza a început să ia locul lemnului. Cu toate acestea, numeroase opere datând din secolul al XVII-lea, semnate de pildă de Rembrandt, de Rubens, de Velasques,, au fost pictate pe panouri de lemn. În cazuri izolate, drept suport al imaginii au

3 Traugott Stephanowitz, Pictura în ulei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966

fost folosite şi plăci de metal, îndeosebi de aramă. Începând din secolul al XVIII-lea, pânza a înlăturat aproape toate celelalte materiale întrebuinţate drept suporturi. Cele mai apreciate pânze sunt ţesăturile de in și cele de cânepă4.