Retorică

Aceasta lucrare isi propune o scurta analiza sub aspect semiotic din punct de vedere al comunicarii, prin toate modalitatilede semne si semnale, dintre doua curente artistice din perioade diferite, cu scopul de a evidentia confruntarile de tip ordine-dezordine,atat la nivelul campului plasticcat si la nivelul orientarii estetice.

Comunicarea este esentiala pentru viata omului, ea reprezinta un proces de transmitere a ideilor sau sentimentelor ce face posibila coexistenta oamenilor. Acest lucru a fost posibil de-a lungul timpului cu ajutorul semnalelor si al semnelor cu mult inaintea comunicarii verbale.

Un semn poate fi perceput cu ajutorul unuia sau a mai multor simturi.Un semn se poate vedea (obiect, culoare, gest), auzi (strigatele, muzica, zgomotele), mirosi (parfum, fum), atinge sau gusta.

Semnul sta la baza unei relatii de solidaritate intre 3 poli :

1. semnificant (fata perceptibila a semnului);

2. referent (obiectul, ceea ce semnul reprezinta sau semnifica);

3. semnificat (depinde de contextul de aparitie a semnului si de asteptarea receptorului).

Semnificat

Semnificat Referent

Pornind de la ideea ca cele mai vechi semne inteligibile sub forma unor semne-simboluri care pot evoca un obiect, o imagine, o idee, o notiune sau un sentiment au fost desenele, ajungem la concluzia ca desenele pot construi sau determina informatia.

Comunicarea vizuala se realizeaza prin utilizarea a cel putin doua categorii de semne, iconice si plastice. Chiar daca cele doua semne pot aparea suprapuse in manifestarea lor materiala, este vorba de structuri distincte in plan teoretic.

In acest context termenul semn icono-plastic este „un continut ce se amesteca cu comentariul lui” ce se poate defini prin alaturarea iconografiei ca si disciplina care studiaza si descrie operele de arta, cu artele plasticecare ilustreaza continutul iconic.

O importanta deosebita o constituie decodificarea corecta a semnelor icono-plastice, care necesita un proces initial de „alfabetizare” pentru o decodare corecta.

Semnul icono-plastic poate defini situatrea, pozitia, orientarea, echilibul, dimensiunea, forma, culoarea, textura, sausintagma de „ordine si dezordine” ca si confruntare din punct de vedere artistic si estetic atat in cazul unei opere de arta, cat si in cazul unei epoci artistice.

Dat fiind faptul ca de-a lungul secolelor oamenii sau societatile s-au folosit de haine ca o forma de comunicare nonverbala pentru a indica ocupatia, gradul, sexul, disponibilitate sexuala, localitate, clasa, averea si grupul de afiliere, am ales ca analiza haina-costum ca si limbaj plastic codificat, dependent de desenul trasat din puncte si linii care delimiteaza forme si indica proportii, de lumina si umbra care modeleaza volumele, de dominanta cromatica, de material sau textura, dintre doua mari curente artistice si anume epoca Baroca de la curtea Regelui Soare si epoca minimalista.

Aceasta analiza v-a porni de la ideea ca si moda este un limbaj de semne, simboluri si semne iconografice, limbaj nonverbal ce comunica sensuri despre indivizi si grupuri. Ea este o forma de libera exprimare, chiar cea mai buna forma de iconografie prin care individual isi poate exprima identitatea.

Haina-costum este icon si totodata simbol, induce un anumit rafinament, creeaza o perceptie artistica in viziune estetica. Astfel exprima plastic o individualitate si se exprima, actualizand propriul limbaj vizual, prin aceasta individualitate.

Ca model vestimentar, imprima o idee arhitecturala conform careia se structureaza toate detaliile ce definesc tipul de personaj. Este prin excelenta vizual, un aranjament ambiental de nuante, linii si contururi. Costumul propune o imagine si induce o fascinanta iluzie: iluzia spectacularului performat, a draparii, a deghizarii si disimularii, cu infinite efecte scenice.