Teoria restaurarii(Castelul Peles)

Construit între anii 1873 - 1883 (etajul I) si între 1896 si 1914 ( etajul II),de Carol I de Hohenzolleren - primul rege al României (1866 - 1914), în stilul Renasterii germane, dupa planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer si ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lovov), cu transformari si adaugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman în anii 1896 - 1914, este compus din 160 de camere si are un turn central de 66 de m înaltime.

Castelul a fost resedinta regala de vara (pâna în 1947), iar astazi adaposteste un muzeu cu colectii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobila, tapiserii etc.

În apropierea Castelului Peles se afla Castelul Pelisor destinat initial printului Ferdinand I, azi muzeu.

În Europa resedintelor monarhice, castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor României, are un profil bine determinat. Creatie a gustului regelui Carol I dar si a stiintei arhitectilor Johannes Schultz si Karel Liman, precum si a maiestriei unor decoratori prestigiosi ca J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena, castelul Peles poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat. Totodata, el este, prin valoarea sa istorica si artistica, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

În opinia regelui Carol I si a oamenilor politici, regalitate presupunea dobândirea independentei de stat si reprezenta chezasia modernizarii si prosperitatii tarii. Dezideratul de „leagan al Dinastiei” s-a împlinit prin nasterea la castel, în anul 1893, a viitorului rege Carol al II-lea.

În functiunile cu care regele Carol I si-a investit resedinta particulara, mentionam: functia de reprezentare, loc de decizii politice si locas de cultura, rol conferit de regina Elisabeta.