Valoare estetică vs valoarea economică în arta contemporană

Introducere

Scopul acestui proiect este acela de a creea o privire de ansamblu asupra fenomenului declanșat de raportul dintre valoarea economică și valoarea estetică aflat în dezechilibru. Unul dintre Domeniile vizate de acestă discrepanță este acela al artei stradale, ramură a artei contemporane. Astfel, pentru a sublinia cât mai bine această problematică, vom aborda în cele ce urmează diferite aspecte, la nivel general sau restrâns, reprezentative ale artei stradale, precum artiști emblematici, evoluția fenomenului de street art, dar și percepția socială asupra acestora.

Desemenea, vom sublinia aspectele caracteristice ale culturii stradale care conturează ideea discrepanței economico-estetice de la nivelul acesteia.

Valoarea estetică în raport cu valoarea economică în arta contemporană

Termenul de artă contemporană este unul greu de definit, datorându-se în principal modului în care arta a evoluat de-a lungul anilor. Aceasta este considerată succesoarea artei moderne și cunoște diverse transformări trecând de la cubism și expresionism la lucrări abstracte , performance și orice alt tip existent până acum.

Arta în sine a fost pană acum un domeniu dedicat clasei elitiste dar se poate observa cu ușurință o trecere către ceea ce numim popular-culture, trecere ce are ca scop principal atragerea unui public mai larg în zona culturală și artistică. O dată cu acestă pasarelă creată între cultura elitistă și cea populară și valoarea estetică capătă noi nuanțe iar valoarea economică își schimbă valențele.

În domeniul artelor plastice și decorative linia de demarcatia dintre artă contemporană și arta modernă este una incertă deoarece este dificil de enunțat care sunt mecanismele prin care sunt diferențiate acestea. Nu există un tipar clar ce poate defini ce anume face o operă să fie contemporană, nu avem un model după care să omologăm valoarea culturală sau valoarea economică a acesteia și de ce există o diferență enormă la nivelul valorii economice între diferite ramuri ale artei.

Putem susține că arta nu s-a îndepărtat niciodată de ideea de activitate socială a umanismului dar în același timp, reprezentanții acesteia nu mai fac parte dintr-o singură categorie socială , abordarea operelor ne mai putând fi la fel de obiectivă cum era până în epoca modernă.

O dovadă clară ce susține ideea că arta contemporană este într-o continuă ascensiune și dezvoltare este creșterea numărului galeriilor și muzeelor restaurate, ce ajung să aibă din ce în ce mai mulți vizitatori. Toate acestea dovedesc că societatea a început să își redescopere afinitatea pentru cultură, iar importarea elementelor de pop-culture oferă un plus în acest sens.

Claude Karnoouh în Sfîrșitul avangardelor și triumful pieței. Valori estetice și valori sociale în epoca modernității tîrzii afirmă că:

"La scara lumii occidentale, cultura e o afacere de stat, a mass-mediilor și a unor puternice fundații capitaliste, lucru ce antrenează o nouă alianță între muzee, o nouă generație de conservatori și marii colecționari, care a transformat din temelii piața artei; toți aceștia stabilesc împreună valoarea artiștilor și stilurilor momentului, într-un fel de joc ce seamănă mai mult cu promovarea modei vestimen¬tare decît cu înfruntarea unor școli esteti¬ce rivale. În pofida sumelor enorme puse în joc, există o diferență esenția¬lă între această speculație și cea de pe piețele fi-nanciare: investițiile gigantice făcute pentru cumpărarea operelor de artă (și deseori pentru punerea lor în valoare3) nu-i mai permit timpului să le facă acestora dreptate."

Popularitatea artei nu atrage după sine și o mai bună înțelegere a acesteia. Un tablou de Raffael sau de Rembrant va fi apreciat în egală măsură de elitiști și de cei ce nu au o cultură bogată în domeniul criticii artistice, dar un tablou expresionist sau minimalist va stârni controverse în rândul ambelor tabere. Acestea sunt cele care ajung să crească valoarea economică a unei opere, ceea ce aduce influențe din sfera consumerismului într-un domeniu ce era dedicat exclusiv valorii estetice și culturale. Un exemplu elocvent este tabloul lui Yves Klein ce afișează o pânză pictată in totalitate albastră și care a fost estimată la aproximativ 3mil de dolari. Nu compoziția tabloului este cea care i-a oferit valoarea economică ci povestea afiliată acestuia, deoarece tabloul, în opinia criticilor, reprezintă o fereastră către infinit, o privire în abis, primul element distinctiv fiind lipsa unei rame care să încadreze pânza. Cu siguranță astfel de creații nu sunt întelese pe deplin dar asta nu le scade valoarea sau importanța.