Reprezentarea socială la Theodor Aman

Arta primei jumatati a secolului al XIX-lea pe teritoriul de astazi al Romaniei marcheaza o etapa importanta in cultura acestei tari. In acest secol, de trecere de la Ev Mediu intarziat la epoca moderna, cultura si arta romaneasca se caracterizeaza prin opozitie fata de formele traditionale ale culturii si artei feudale, ce nu mai corespundeau nevoilor de dezvoltare ale societatii romanesti.

Arta urmareste diverse aspecte, iar unul din acestea este si aspectul social. Prezentarea operei de arta ca reflectare a vietii sociale, ecourile relatiilor reale si a luptei de clasa, capabile a fi depistate inlauntrul operei prin confruntarea diverselor idealuri estetice, specifice claselor exploatatoare sau celor exploatate, confruntare ce se produce adeseori chiar fara intentia expres formulata sau constienta a autorului, intereseaza de multe ori pe artistul dornic sa ajunga la esenta fenomenului artistic. Conditionarea social – istorica interna este de multe ori esentiala. ,,Forma a constiintei sociale, arta permite reflectarea continua a cunoasterii de sine a unei societati date, diversele ei ramuri, stiluri, curente si genuri nefiind decat mijloace de expresie a acestei constiinte colctive care se intregeste treptat, in decursul vietii poporului respectiv.”

Un pictor reprezentativ pentru cultura romana care surprinde in tablourile sale si aspecte sociale este si Theodor Aman. Aman a fost pictor şi grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor şcoli româneşti de arte frumoase atât la Iaşi cat si la Bucuresti.

Pictorul a vazut lumina zilei la 20 martie 1831, la Campulung, fiind fiul lui Dimitrie Aman, negustor cu stare proaspat intrat in randurile boierimii.

Viitorul artist s-a bucurat de o educatie aleasa. Studiaza la Bucuresti, apoi la Paris. Profesor si intemeietor al Şcolii de Arte Frumoase din Bucuresti. Se dedica picturii influentat de maestrii Renaşterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viaţa muscelenilor lasand mai multe panze cu peisaje din Campulung si imprejurimi. Numele sau a ramas in istoria artei romanesti nu doar prin valoarea operelor semnate, ci si prin contributia avuta la întemeierea primelor scoli de Arte frumoase, la Bucuresti si Iasi (1864). După lectii de desen cu pictorul Constantin Lecca, la Şcoala Centrala din Craiova, pleaca in 1850 la Paris, unde studiaza pictura cu Michel Martin Drolling, apoi, din 1851, cu Francois Edouard Picot. Prestigiul de care s-a bucurat Aman a fost sporit si de funcţia sa de director al Şcolii nationale de arte frumoase, inca de la infiintarea acestei institutii, în 1863. In pictura sa de o rigoare academista, simbolurile evocarilor istorice aduc o anume prospetime, în sensul situarii artistului în actualitate. Noutatea panzelor sale tine astfel mai mult de raspunsurile tematice la preocupari sociale si politice din perioada fondarii statului naţional roman. Nu lipsesc insa si unele încercari de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce ne vorbeste despre ecoul, fie si palid, al experientelor unor artisti francezi care pictau in aer liber, la Barbizon, in imprejurimile Parisului, unde in deceniul al saptelea si al optulea, se pun bazele impresionismului.

Artistii autohtoni de pana atunci, atrasi de clientela ce aparuse o data cu ridicarea in Principatele romane, a unei burghezii nationale, n-au reusit sa se inalte in creatia lor mult deasupra unor lucrari destul de limitate ca putere de sugestie, pictura lor continand o mare parte de doza naivitate si urmarind redarea asemanarii fizice a modelelor, portretele acestei perioade erau mai mult opere de rutine decat de arta. Era nevoie de o schimbare. De oameni cu vederi largi, in stare sa mobilizeze lumea si sa fie ei insisi gata sa-si consacre eforturile unei opere de pionerat.

Un asemenea exemplu este Aman. Incepe sa picteze o serie de compozitii istorice, unul din genurile sale preferate in care va excela. Dar el este un participant activ la evenimentele din epoca si isi indreapta atentia si asupra societatii contemporane, vizand atat mediul social al satului cat si al orasului contemporan, convertindu-se intr-un ,,pictor al societatii contemporane lui, un cronicar cu pensula al vremii sale.”

Ca atare, el s-a manifestat nu numai in portret, gen in care s-a realizat in mare masura, dar si in pictura de moravuri, aceasta constituind un capitol foarte variat si cuprinzator in opera lui. Chiar inainte de a pleca la Paris ii apar cateva portrete destul de stangace: Pepica Aman si Portretul unui tanar sau Portret de batrana. Apoi, la Paris ii apare primul tablou in masura sa vesteasca maturitatea artistica a fost Autoportretul sau.