Asigurarea Obligatorie de Răspundere Civilă Auto

Capitolul I

ASPECTE GENERALE PRIVIND ASIGURARILE

1. PRIMELE ÎNCEPUTURI ŞI EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR ŞI

REASIGURĂRILOR

Inceputurile asigurărilor îşi au originea în cele mai vechi timpuri; ele se pierd în negura vremurilor, oamenii de ştiinţă neavând posibilitatea să stabilească decât cu aproximaţie perioadele istorice ale apariţiei lor.

In cele mai vechi timpuri, oamenii nu au descoperit nevoia de asigurare, considerând că erau protejaţi de familie sau trib unde mutualitatea, ca şi în asigurări, era o realitate. Acest lucru nu era adevărat pentru civilizaţiile antice ale Egiptului, Feniciei, Greciei şi Romei în care individul se vedea expus la multe riscuri fără protecţia comunităţii familiale.

In evoluţia asigurărilor şi a reasigurărilor un rol important l-au avut negustorii italieni din Italia de Nord de la începutul mileniului al doilea, iar activitatea lor a fost preluată şi de Ţările de Jos şi de Marea Britanic în anul 1310, Ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Burges pentru asigurări împotriva riscurilor maritime, iar la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind asigurările, emiţând în anul 1601 „Legea privind poliţele de asigurare folosite între negustori".

Dezvoltarea asigurărilor este foarte strâns legată de dezvoltarea transporturilor pe mare şi cu deosebire a asigurărilor maritime, care au influenţat toate celelalte asigurări.

In poliţele de asigurare din 1385 şi din 1397 sunt menţionate următoarele riscuri: calamităţile naturii, riscurile mării, incendiu, aruncare a încărcăturii peste bordul navei, confiscare de autorităţi locale, represalii, alte obstacole.

Prima formă de reasigurare s-a practicat în Europa şi s-a referit la transportul maritim, urmărind divizarea riscurilor şi a daunelor foarte mari care nu puteau fi suportate de o singură societate de asigurări. Reasigurările s-au dezvoltat treptat, sub diferite forme în mai multe ţări.

Din cauza operaţiunilor speculative, în Marea Britanie, prin Legea din 1746 reasigurarea a devenit ilegală, excepţie făcând situaţiile în care societatea de asigurări devenea insolvabilă, dădea faliment sau patronul deceda. Această lege era intitulată „Legea pentru reglementarea asigurării navelor aparţinând supuşilor Marii Britanii şi mărfurilor sau efectelor încărcate pe ele" şi se referea, în mod expres, la reasigurare. într-un tratat publicat la Londra în anul 1800 se fac, de asemenea, referiri la reasigurări.

Cu timpul au apărut societăţi de reasigurări în practica internaţională. Astfel, în anul 1846 a luat fiinţă compania de reasigurări „Kolnische Ruch" din Koln, care şi-a început activitatea în anul 1851. în anul 1863 s-a înfiinţat prima societate de reasigurări din Elveţia sub denumirea „Swis Reinsurance Company". în Marea Britanie, începând din anul 1864, a început să funcţioneze „Reinsurance Company Ltd.", care însă a activat numai 4 ani. Cea mai puternică societate din Marea Britanie care a avut mare succes a fost „Mercantile and General Reinsurance Company Ltd", înfiinţată în anul 1907.

In Statele Unite ale Americii prima societate de reasigurări a fost înfiinţată în anul 1980 sub denumirea de „Reinsurance Company of America".

In procesul de dezvoltare a reasigurărilor, un rol important l-au jucat brokerii de reasigurări care la început erau persoane fizice iar ulterior s-au înfiinţat societăţi de brokeraj.

Iniţial reasigurările erau numai facultative, însă ulterior s-au dezvoltat reasigurările numite convenţional obligatorii şi apoi cele mixte.

Concomitent cu asigurările şi reasigurările de viaţă s-au practicat încă din secolul al XlX-lea şi asigurările şi reasigurările de persoane împotriva accidentelor.

Se poate aprecia că asigurările şi reasigurările au evoluat treptat în diferite ţări şi că ele joacă un rol important în dezvoltarea activităţii economico-sociale şi cu deosebire în dezvoltarea transporturilor, a comerţului internaţional, a serviciilor şi deţin o poziţie centrală în dezvoltarea agricolă, industrială şi comercială a întregii lumi.

2. INSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA

Cele dintâi organizaţii care au avut şi caracter de mutualitate şi întrajutorare au fost breselele din Transilvania care s-au înfiinţat în secolul al XlV-lea. Breslele au constituit începutul activităţii de asigurări de persoane şi în statutele lor se prevedeau, între altele că fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere şi apoi cotizaţii periodice, iar din sumele încasate se suportau cheltuielile de înmormântare în caz de deces a membrilor breslei; dacă văduva şi copiii meşterului decedat rămâneau fără mijloace de trai, li se acordau ajutoare din „Lada breslei".

Breslele aveau câte o cutie numită „a milelor" în care se aduna un fond alimentat din cotizaţii, amenzi şi din caritate publică.

Dacă în Muntenia şi Moldova exista „cutia milelor", în Transilvania şi Banat pentru întreprinderile forestiere, miniere şi metalurgice existau „lăzi frăţeşti" (Bruderlade) sau „lăzi miniere" care nu erau altceva decât case de ajutor ce au existat până în anul 1919.

Mai târziu s-au instituit şi apoi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea incendiilor care erau organizate între mai multe comune vecine. In anul 1744 la Braşov s-a înfiinţat o „casă de incendii" prin fuzionarea mai multor asociaţii învecinate şi care au funcţionat până în anul 1763. Membrii plăteau trimestrial „Casei" o sumă anumită de bani, iar în caz de daună primeau despăgubiri.

3. CONŢINUTUL JURIDIC, ECONOMIC ŞI FINANCIAR AL

ASIGURARILOR

Asigurarea este punerea în siguranţă, garantare, încredinţare, promisiune fermă. De asemenea, asigurarea este operaţiunea financiară ce decurge dintr-o lege sau dintr-un contract prin care societatea de asigurări se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile: pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui.

In, acelaşi timp, asigurarea este: un raport juridic izvorât din lege sau dintr-un contract de asigurare a persoanei sau a unui bun.