Asigurarea Riscului

Capitolul…

ASIGURAREA RISCULUI

Consecinţele finale ale acţiunilor întreprinse în condiţii de incertitudine apar numai atunci când se încheie acţiunea. În afara deciziilor zilnice privind vânzarea sau cumpărarea bunurilor, indivizii iau în calcul politici de asigurare pentru a se proteja în cazul producerii unor evenimente nedorite. De exemplu, cumpărarea unui aragaz pe piaţa bunurilor de menaj de folsinţă îndelungată poate fi însoţită de stabilirea unui contract de service potrivit căruia, în schimbul unei plăţi iniţiale se asigură reparaţia gratuită a aragazului pentru o anumită perioadă. Aceasta este de fapt asigurarea împotriva apariţiei unor defecţiuni. Deşi cumpărarea unui astfel de angajament sau contract poate fi privită de mulţi indivizi ca o parte componentă a achiziţionării unui aragaz, ea este o noţiune distinctă şi implică consideraţii specifice. Achiziţionarea aragazului urmăreşte satisfacerea unor nevoi sau dorinţe culinare, în timp ce asigurarea este rezultatul dorinţei de a evita asumarea unui risc.

De aici apare rolul pieţelor în care indivizii pot să disperseze riscul cu care se confruntă, plătind în perioadele favorabile şi obţinând venituri în perioadele nefavorabile. În acelaşi mod în care se alege între consumul unui bun sau consumul altui bun, se poate opta între un anumit nivel al venitului sau un anumit coş de consum într-o anumită stare a naturii şi un anumit nivel al venitului sau un anumit coş de consum într-o stare a naturii alternativă. Dacă există indivizi dispuşi să ofere contracte de acest tip şi dacă preţul poate fi acceptat, atunci se poate afirma că există o piaţă.

Majoritatea indivizilor, într-un anumit moment de timp, decid să se asigure. Asigurarea este un răspuns al individului la situaţiile incerte sau riscante cu care el se confruntă. Cum se comportă un individ care decide să cumpere o asigurare? Se presupune că piaţa asigurărilor există şi că există ofertanţi care pot şi vor să ofere acest serviciu. De asemenea, se presupune că există un preţ al pieţei la care sunt tranzacţionate contractele de asigurare. Deşi analiza consumatorului de asigurare nu comportă dificultăţi, apar unele probleme atunci când se analizează un grup mare de potenţiali cumpărători din punctul de vedere al unui potenţial vânzător aflat în posesia unor informaţii insuficiente cu privire la indivizi. Tocmai datorită acestei dificultăţi - hazardul moral şi selecţia adversă - pieţei asigurărilor i se acordă o atenţie deosebită în cercetarea economică.

1.1. Deciziile individuale de asigurare

În general, oamenii consideră necesară cumpărarea unei asigurări atunci când există o probabilitate mică de apariţie a unor pierderi mari.

Se presupune că există o ofertă de contracte de asigurare promptă şi se analizează cererea pentru asigurare. Pentru analiza cererii se pot utiliza două modele. Primul model priveşte decizia de asigurare împotriva unei anumite pierderi financiare complet sau parţial. Această pierdere stă la baza deciziei totul sau nimic pentru un individ. Problema constă în stabilirea mărimii primei de asigurare, care va trebui să fie suficientă pentru a determina un individ să cumpere o poliţă de asigurare. În cel de-al doilea model individul nu determină preţul la care pot fi cumpărate contractele de asigurare, ci mărimea acoperirii care va fi cumpărată.

Modelul 1: Cererea pentru asigurarea deplină împotriva riscurilor

Fie un individ cu o avere iniţială W, care se confruntă cu riscul unei pierderi financiare x(< W) cu probabilitatea p. Dacă nu este făcută nici o asigurare, utilitatea anticipată a individului este dată de relaţia:

(1.1)

Se presupune că plătind o primă, h, individul se poate asigura complet împotriva pierderii. Decât să sufere o pierdere x cu probabilitatea p, individul va plăti o sumă h cu certitudine, cunoscând cu probabilitatea p că va înregistra o pierdere x, dar de asemenea cunoscând că va obţine o încasare imediată egală cu x din poliţa de asigurare. Utilitatea anticipată în acest caz (cu o poliţă de asigurare completă împotriva riscurilor) este dată de relaţia:

(1.2)

Pentru un individ care maximizează utilitatea anticipată alegând să obţină o asigurare, utilitatea anticipată, U1(din relaţia 2), ar trebui să nu fie mai mică decât U0 (din relaţia 1.1). Utilitatea obţinută făcând asigurarea se reduce pe măsură ce prima creşte, astfel încăt:

, (1.3)

unde u.(.) utilitatea marginală a averii este pozitivă. Astfel, suma maximă pe care un individ o va plăti pentru asigurare, h*, satisface relaţia:

(1.4)

Ecuaţia 1.4 arată că utilitatea rezultată din asigurarea completă, sau alternativ, utilitatea rezultată din îndepărtarea incertitudinii venitului, este media ponderată a utilităţii rezultate din asigurarea totală a averii şi utilitatea rezultată din averea netă după pierderea financiară. Astfel,

(1.5)

şi

(1.5’)

În cazul unui individ care prezintă aversiune faţă de risc, astfel încât u’’(.) < 0, diferenţiind relaţia 1.4 se obţine următorul rezultat: