Asigurari - Aspecte Conceptuale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Asigurari - Aspecte Conceptuale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Andrei Toaca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Asigurari

Extras din document

Una dintre cele mai vechi categorii ale relaţiilor publice de producţie ce şi-a avut punctul de plecare încă din antichitate este asigurarea.

Istoria a orânduit în aşa mod lucrurile încât, o dată cu apariţia proprietăţii, a apărut necesitatea unei modalităţi de protecţie împotriva pierderilor, daunelor cauzate de tâlhari, de forţele naturii sau alte fenomene ce nu puteau fi controlate.

Primii care s-au folosit de acest procedeu au fost proprietarii de robi, dar primele dovezi care ne demonstrează existenţa asigurării încă din antichitate sunt cărţile lui Talmud, în care sunt oglindite cele mai vechi reguli ale asigurării, ce spuneau că dacă unul dintre ciobani îşi pierdea animalul, Talmud ordona să i se dea altul în loc, dar în nici un caz o recompensă bănească, de aici şi apariţia principiului de bază: asigurarea este doar un scut ce ne protejează împotriva riscului, dar nicidecum o modalitate de îmbogăţire.

Este de remarcat faptul că la baza primelor forme de asigurare a fost ajutorul colectiv reciproc, care era garantat prin îndatoriri reciproce. Însă, în acele timpuri, oamenii încă nu conştientizau rolul adevărat al asigurărilor. Pe când, o dată cu trecerea anilor pe parcursul cărora omul a tins spre înălţimi, spre progres, ani în care au apărut oraşe şi localităţi mari, a crescut şi tendinţa oamenilor de a se uni pentru a preveni pericolele survenite în urma incendiilor, accidentelor sau alte calamităţi. Această tendinţă de protecţie a averii oamenii doreau să şi-o realizeze prin metode strict economice. Astfel a apărut necesitatea unui organ capabil să reglementeze operaţiunile de protecţie a intereselor negustorimii şi breslelor meşteşugăreşti.

În cele din urmă, în 1310, în oraşul Brugge (Belgia) este înfiinţată „Camera de asigurare". Progresul, însă, nu a stat pe loc şi astfel, o dată cu înfăptuirea marilor descoperiri geografice, descoperirea noilor tărâmuri, se dezvoltă cu paşi vertiginoşi şi transportul maritim, comerţul internaţional, apar noi pieţe de desfacere. Drept consecinţă sporeşte pericolul deteriorării averii, totodată creşte necesitatea de protecţie a intereselor patrimoniale. Astfel, diverşi proprietari de avere, cum ar fi negustorimea sau proprietarii de nave maritime, se văd nevoiţi să organizeze, să creeze unele forme ale organizaţiilor de asigurare. Aceste organizaţii erau create în baza asigurării patrimoniale reciproce. De exemplu: proprietarii (producătorii) unei caravane de comerţ terestru sau ai transportului pe cale maritimă, ai unei construcţii sau produceri în comun, conveneau că în caz de distrugere a patrimoniului unuia dintre participanţi la această întreprindere comună, prejudiciul acestuia se împarte proporţional între toţi participanţii, de aici şi principiul asigurării reciproce. [Revista Contabilitate !”##¤¤¤ dr. L.Grigoroi ]

Evoluţia asigurărilor maritime

Pentru a prezenta „strămoşul" acestui tip de asigurare, ne vom întoarce în jurul anului 5000 î.ch., când babilonienii practicau aşa-numitele contracte de împrumut maritim Acest „sistem de credite" (împrumuturi) maritime, conceput şi utilizat de babilonieni, este considerat o formă incipientă a asigurărilor După cum se ştie, babilonienii erau foarte bum comercianţi, iar numeroasele tăbliţe asiriene scot în evidenţa faptul că aceştia aveau idei destul de clare legate de natura unui contract, de valoarea banilor şi de înmulţirea lor prin împrumuturi pe camătă, cu dobândă simplă şi compusă.

Pentru a înţelege legătura dintre împrumutul maritim, conceput şi practicat de babilonieni, şi asigurări, ar trebui mai întâi să clarificăm în ce consta de fapt împrumutul maritim. Un negustor încredinţa unui armator sau unui alt comerciant o anumită cantitate de mărfuri, sau o anumită sumă de bani pentru a cumpăra o cantitate de mărfuri, în vederea vânzării acestora în alte oraşe Anticipând obţinerea unui câştig, armatorul sau comerciantul contractau împrumutul acceptând să plătească o dobândă calculată ca procent din suma împrumutată. Conform contractului de împrumut maritim, debitorul nu era obligat să restituie banii, în cazul în care, datorită unui accident independent de voinţa sa, mărfurile nu ajungeau la destinaţie. Dobânda practicată în cazul împrumuturilor maritime era mai marc decât în cazul altor împrumuturi şi din acest motiv s-a considerat că diferenţa a fost impusă de creditor în schimbul acceptării riscului transportului Aşadar, riscul pierderii bunurilor transportate era transferat creditorului, contra unei prime stabilite sub formă de dobândă suplimentară.

Datorită numeroaselor legături comerciale ale babilonienilor, contrac¬tul de împrumut maritim a fost preluat de fenicieni, de greci, iar ulterior de romani, de fiecare dată fund adaptat şi perfecţionat. Analizând contractele de împrumut maritim greceşti încheiate în secolele X-IX î.Ch., jurişti recunoscuţi în domeniul dreptului maritim din secolul al XIX-lea, au constatat că acestea erau identice ca natură cu cele moderne, utilizate în Londra în anul 1860

Romanii, în mod surprinzător, nu recunoşteau transferul riscului decât atunci când era legat de un contract de împrumut maritim. în lucrarea Digeste a lui Justinian, există numeroase prevederi emise în scopul reglementării „primelor de asigurare" în funcţie de riscul aferent transporturilor.

Conturarea şi accentuarea unui adevărat sistem al asigurărilor au fost posibile abia în contextul economico-social al Evului Mediu. Poliţele datând din secolele XII-XIV (şi nu numai), deciziile de înfiinţare a unor camere de asigurări, reglementările juridice specifice şi documentele unor vechi societăţi de asigurări sunt dovezi incontestabile, care certifică existenţa unui astfel de sistem in perioada menţionată.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurari - Aspecte Conceptuale.doc