Asigurări Comerciale

CAPITOLUL I

1. Ce este riscul şi cum pot agenţii economici să se protejeze împotriva acestuia?

Riscul reprezintă posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă. Riscul poate fi astfel un pericol posibil.

Agenţii economici se pot proteja împotriva riscului prin asigurări. Asigurarea este un sistem de relaţii economice care implică aportul unui mare număr de persoane fizice sau juridice în constituirea unui fond bănesc în scopul prevenirii şi înlăturării prejudiciilor generate de evenimente viitoare posibile dar nesigure.

2. Caractere care conduc la introducerea unui nou risc în asigurare.

a. caracterul aleator: riscul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voinţa persoanelor fizice sau juridice implicate (catastrofele naturale, incendii, deces provocat, accidente).

b. caracterul evaluabil: presupune includerea în categoria evenimentelor asigurabile a celor care se supun cercetării statistice.

c. caracterul mutual: presupune constituirea şi utilizarea fondului de asigurare pe principiul solidarităţii: „toţi pentru unul, unul pentru toţi”, fapt care presupune crearea unui fond de despăgubire prin aportul unui mare număr de asiguraţi, sumele care constituie despăgubirile fiind utilizate selectiv, doar pentru aceia care au fost afectaţi.

d. extensia (distribuirea) numerică şi/sau geografică a asiguraţilor: reprezintă necesitatea în asigurări impusă de calcularea pe baze statistice a primelor de asigurare, evaluarea şi distribuirea riscului, asigurarea unor resurse suficiente pentru constituirea şi folosirea eficientă a fondului de asigurare.

e. echidistanţa faţă de risc: presupune identificarea intereselor similare ale asiguraţilor pentru a promova o anumită formă de asigurare, o compensare a daunelor în mod identic a asiguraţilor pentru o anumită categorie de riscuri.

3. Precizaţi funcţiile asigurării

Principalele funcţii pe care le îndeplinesc asigurările sunt:

a. distribuţia daunelor: se face între mai mulţi deţinători de poliţe, iar daunele financiare ale asiguraţilor se distribuie între asiguraţi prin compensarea celor care suferă pagube din fondurile constituite. Distribuţia daunelor este echilibrată pentru că fiecare deţinător de poliţă plăteşte o sumă proporţională cu riscul introdus.

b. Furnizarea unei protecţii asiguratului: se realizează prin creşterea securităţii oferite de asigurare. Este importantă când se impune răspunderea legală. Asigurarea înlătură riscul şi poate să elibereze deţinătorul poliţei de o potenţială dificultate financiară.

4. Care este rolul managementului riscului în activitatea de asigurare?

Rolul managementului riscului este procesul de management al riscului, format din cinci etape principale:

a. identificarea şi evaluarea expunerii la risc (daune), care constă în identificarea structurii obiectelor din patrimoniu care pot face obiectul unor daune; identificarea tuturor evenimentelor care ar putea cauza deteriorarea sau distrugerea bunurilor; analizarea efectelor sau consecinţelor daunelor care pot fi de natură fizică, funcţională sau financiară.

b. determinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al riscului. Se realizează prin controlul riscului şi/sau finanţarea riscului.

c. Alegerea celor mai adecvate căi de management al riscului

d. Implementarea celor mai adecvate tehnici de management al riscului (asigurări, transferul riscului sau metode mixte).

e. Monitorizarea procesului: duce la maximizarea valorii societăţii care poate fi obţinută prin identificarea şi măsurarea principalelor surse de profitabilitate.

5. Cum intervine statul în activitatea de asigurare?

Metodele de intervenţie ale statului în domeniul asigurărilor se pot sintetiza astfel:

a. controlul caracteristicilor contractelor: constă în impunerea clauzelor tip, standardizarea contractelor. Se urmăreşte întocmirea de contracte cât mai uşor de înţeles de către asiguraţi şi facilitarea comparaţiei preţ – calitate între contractele diferitelor societăţi de asigurare.

b. Controlul solvabilităţii societăţilor de asigurare: societăţile de asigurare nu trebuie să îşi asume prin contracte obligaţii peste capacitatea lor de plată. Această capacitate se exprimă sub forma unui raport între aranjamentele asumate de asigurător şi capitalul social vărsat plus rezervele de capital ale acestuia.

6. Care sunt reglementările privind piaţa asigurărilor din ţara noastră?

Art. 11 din Legea nr. 32/2000, potrivit căruia activitatea de asigurare poate fui exercitată numai de către societăţile pe acţiuni, societăţile mutuale sau filiale ale unor asigurători străini constituite ca persoane juridice române. O societate comercială care are ca obiect de activitate asigurarea-reasigurarea nu poate fi înmatriculată la registrul Comerţului fără a deţine în prealabil autorizaţia eliberată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. După obţinerea autorizaţiei, societatea poate fi înregistrată la Registrul Comerţului potrivit regulilor generale comune oricărei societăţi comerciale.

Norma nr. 2/2001 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor prevede condiţiile ce trebuie îndeplinite de solicitant în vederea eliberării autorizaţiei. Acestea sunt:

a. resursele financiare să fie suficiente şi să îi permită desfăşurarea activităţii conform celor propuse în studiul de fezabilitate;

b. obiectul activităţii să fie exclusiv de asigurare, fără a include intermedierea;

c. numele asigurătorului să nu inducă în eroare publicul;

d. asigurătorii care au în obiectul de activitate şi activitatea de asigurări de viaţă să prezinte şi calculele specifice pentru rezerva matematică;

e. capitalul social vărsat să fie depus în condiţiile şi în cuantumul prevăzute de lege, sume actualizate periodic de Comisie;

f. acţionarii semnificativi (respectiv acţionarii care, potrivit prevederilor art. 2 pct. 10 din legea nr. 32/2000, deţin singuri sau prin intermediul sau în legătură cu alte persoane cel puţin 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor) trebuie să respecte următoarele criterii, în vederea aprobării lor prealabile: să nu fie acţionari semnificativi ai unui broker de asigurare şi să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documentaţia oficială din care să rezulte orice participare la capitalul unei societăţi de asigurare sau la altă entitate din domeniul asigurărilor din ţară sau din străinătate;

g. persoanele semnificative care, potrivit art. 2 pct. 10 din Legea nr. 32/2000, sunt administratori şi/sau directori generali trebuie să respecte următoarele criterii în vederea aprobării lor prealabile:

h. Programul de reasigurare prezentat să fie satisfăcător în raport cu studiul de fezabilitate propriu sau să rezulte din studiul de fezabilitate prezentat că nu este necesar un astfel de program;

i. În cazul unui asigurător străin, acesta să facă dovada că în ţara în care este înregistrat s-a constituit legal şi desfăşoară o activitate de asigurare de cel puţin 5 ani, similară cu cea pentru care solicită autorizarea în România;

j. Din studiul de fezabilitate prezentat să rezulte că asigurătorul va dispune de marja de solvabilitate legală, aşa cum este definită la art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/2000.