Asigurările la nivel național și internațional

INTRODUCERE

Necesitatea apariţiei activităţii de asigurare este legată de existenţa unor posibile evenimente, care reprezintă un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viaţa oamenilor: calamităţi, accidente, incidente etc.

Apariția asigurărilor este strîns legată de necesitatea ca indivizii să se ajute reciproc în cazul daunelor în permanentă creștere, iar a reasigurărilor pentru sprijinirea între ei a celor care administrează fondurile și activitățile de asigurare. În fața acestor pericole, nevoia oamenilor de a se proteja a condus la solidarizarea acestora în procesul de prevenire a efectelor evenimentelor (riscurile din asigurări).

Astfel, cert este faptul că prima premisă care a stat la baza asigurării a fost apariţia conceptului de risc atunci când omul sălbatic începe să conştientizeze ce este riscul şi cât de important este acesta în viaţa lui. Astfel, ca o primă formă de protecţie împotriva riscurilor predecesoare asigurărilor contemporane poate fi considerată practica negustorilor chinezi, care îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să se transporte pe râurile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. Această însă nu poate fi considerată asigurare, fiind doar o formă de dispersie a riscului.

Cea de a doua premisă în apariţia asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul daunelor, adică afirmarea principiului mutualităţii pe care e bazată asigurarea şi formarea primelor fonduri de asigurări. Oamenii s-au unit pentru a face faţă consecinţelor evenimentelor nefaste. Altfel spus, este vorba de preluarea pagubelor unui singur individ de mai multe persoane, sau de solidarizare în faţa evenimentelor ce apar în viaţa unei comunităţi, care se bazează pe contribuţia fiecărui individ cu sume mici, sub forma unor cotizaţii în vederea creării unui fond bănesc utilizat la ajutorarea acelor indivizi care au suferit prejudicii generate de evenimentele ce au motivat unirea comunităţii. Principiile comunităţii de risc şi mutualităţii au reprezentat baza conceptului de solidaritate, precum şi a celui de asigurare.

Cea de a treia premisă în apariţia asigurărilor a fost apariţia formei juridice a raporturilor de asigurare. Iniţial acesta ia forma unui contract de împrumut, în care suma garanta un transport de mărfuri la mare distanţă; în cazul în care acestea nu ajungeau la destinaţie, creditorul pierdea suma împrumutată.

1.EVOLUȚIA ASIGUĂRILOR LA NIVEL NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL

1.1 Istoricul asigurărilor la nivel international

Piața internatională a asigurărilor comportă o dimensiune importantă în ultimii ani observată în special prin concentrarea actorilor acestei piețe. Dacă ne raportăm la nivel internațional piața asigurărilor se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate ca urmare a diversității evenimentelor cauzatoare de pagube și a activităților pe care le poate afecta.

Cu multe secole în urmă s-a observat că asigurările constituie o tehnică eficientă de a pulveriza pierderile individuale pe o arie cît mai largă, făcîndu-le mai ușor de suportat, prin acoperirea lor de către un număr mai mare de persoane. Astfel, activitatea de asigurare își trage rădăcinile încă din antichitate, în jurul anilor 4500 î.e.n., cînd meșteșugarii cioplitori în piatră din vechiul Egipt puneau la comun cele necesare, constituind ceea ce numim astăzi ca ”fond de întrajutorare”, în scopul susținerii membrilor colectivității asupra cărora se abateau diverse nenorociri.

În China antică, negustorii își împărțeau marfa pe care o transportau pe fluviile interioare pe un număr cît mai mare de vase, pentru ca în caz de naufragiu pierderea să fie parțială și mai ușor de suportat.

Tot în aceeași perioadă asistăm la practicarea de către Babilonieni a unui sistem specific de ”împrumuturi maritime”, prin care negustorii își puteau finanța transportul mărfurilor pe calea apei. Aceste împrumuturi îl îndreptățeau pe creditor la încasarea ulterioară, pe lîngă principal, a unei sume suplimentare de circa 20% din valoarea transportului și, în anumite situații, chiar a unei cote-părți din profitul realizat în urma comercializării mărfurilor, dar îl acopereau în schimb pe debitor în cazul distrugerii sau furtului acestora, fiind astfel asigurat, în schimbul unei sume de bani, împotriva eventualelor pierderi. Acest fapt este de altfel redat în Codul lui Hammurabi, redactat în anul 1760 î.e.n., și considerat a fi primul document care legiferează și reglementează statutul asigurărilor.