Asigurările Maritime

CAPITOLUL I

ASIGURARI MARITIME-CADRU GENERAL

I.1. Scurt istoric.

Asigurarea maritima este prima forma de asigurare, începutul ei datând înca din antichitate. Cercetarile istorice au scos la iveala ca primele forme de dispersie a riscurilor si, mai apoi, de asigurare îsi au originea pe timpul chinezilor, si, mai târziu, al fenicienilor, grecilor si romanilor, cunoscute ca popoare ce practicau comertul pe mare.

Aparitia asigurarilor maritime ca prima forma de asigurare are la baza strânsa legatura dintre comert si navigatia maritima, descoperindu-se ca navele, marfurile, navlul si vietile omenesti erau expuse riscurilor marii.

Perioada de dezvoltare a asigurarilor maritime a debutat în secolul al XVI-lea în Italia, Anglia si Franta. Cunoscuta ca promotare principala a asigurarilor maritime, Anglia are un rol principal în acest domeniu. Arhivele industriei de asigurari se numara printre cele mai vechi si mai mari colectii de documente din Marea Britanie. Importanta lor este foarte mare pentru ca demonstreaza dezvoltarea asigurarilor începând cu secolul al XVI-lea si reprezinta si o sursa importanta, pentru asiguratorii de astazi, de statistici si informatii detaliate pentru fiecare tip de risc. Aceste arhive fac posibila cunoasterea practicilor vremurilor, evolutia sectorului, navele si proprietatile asigurate, constituind o reflectare a schimbarilor economice si sociale oglindite clar si în istoria asigurarilor.

Primele asigurari maritime în Anglia au fost încheiate de catre negustorii englezi si negociate de catre brokerii de marfuri generale. Astfel, în anul 1574 la Londra erau în activitate 13 “brokeri jurati” care aveau drept ocupatie ajutarea notarilor publici în pregatirea si emiterea politelor de asigurare.

Un pas important în evolutia asigurarilor maritime în Anglia l-a reprezentat adoptarea de catre parlamentul englez, în anul 1601, a unei legi prin care s-a înfiintat Curtea de Arbitraj a carei menire era de a concilia si a rezolva disputele aparute ca urmare a producerii avariilor în baza politelor de asigurare maritime înregistrate la Camera de Asigurari.

Practica asigurarilor maritime s-a extins si s-a specializat, astfel încât, la începutul secolului al XVIII-lea a devenit o profesie individuala, mai mult decât o practica la nivel de companie; în 1719, brokerul John Bourne a calculat obligatiile asumate de piata Londrei prin asigurarile maritime si astfel a ajuns la concluzia ca acestea totalizau “ câteva milioane pe an”, subscrise de peste 150 de subscriitori.

De o importanta remarcabila a fost Legea asigurarilor maritime din anul 1906, considerata biblia asigurarilor maritime din Anglia, prin care se codifica si se uniformizeaza practica asigurarilor maritime.

În anul 1909 a fost adoptata o noua lege a asigurarilor maritime care a adaugat prevederi privind speculatiile în asigurarile maritime.

Importanta asigurarilor maritime este incontestabila pentru ca a influentat în mod determinant practicile asigurarilor în toate celelalte domenii, dar preponderent în asigurarile de transport. De asemenea, unii termeni utilizati în limbajul curent al asigurarilor îsi au originea în termenii utilizati în asigurarile maritime.

I.2. Riscurile în asigurarea maritima.

Asigurarea maritima, ramura a asigurarilor de bunuri, are ca obiect de activitate protejarea navelor maritime si fluviale, alte ambarcatiuni si instalatii folosite în porturi, precum si încarcatura acestora împotriva unui complex de risc.

Asigurarea maritima reprezinta o parte esentiala a comertului si transportului maritime, evolutia sa a influentat si a fost influentata de schimbarile petrecute în navigatie si comert. Asigurarea maritima ofera protectie financiara pentru pierderea totala sau partiala a navelor si marfurilor. În schimbul platii unei prime de asigurare, subscriitorul unui risc maritime sau a unei clase de riscuri, asigura armatorul, navlositorul sau comerciantul pentru o parte sau pentru toata valoarea unei nave sau marfi. Navlul platit in avans putea fi asigurat de catre transportatorul marfii, iar navlul datorat la sosirea marfii putea fi asigurat de armator. Fiecare tip de asigurare maritima necesita o evaluare individula a naturii, dimensiunii si valorii riscului, iar subscriitorul calcula prima de asigurare în functie de calitatea navei sau a marfii, destinatia si voiajul supus riscului.