Considerații generale privind necesitatea asigurărilor sociale pentru sănătate și importanța acestora

Caile prin care se pot realiza scopurile asigurarilor sociale pentru sanatate presupun efortul organizat al intregii societati. Asigurarile sociale pentru sanatate exista pentru protectia oamenilor si a sanatatii acestora, pentru promovarea si redobandirea sanatatii prin efortul organizat al societatii. Aceste eforturi sunt sustinute prin legi, programe de prevenire si combatere a bolilor, institutii si servicii medico-sanitare, sociale, educative si de participare a populatiei.

Principalul scop al asigurarilor sociale pentru sanatate este ca oamenii sa fie tot mai sanatosi, apti de a participa la viata sociala si se realizeaza prin: dezvoltarea masurilor sanogenetice cu contributia tuturor sectoarelor comunitatii si a grupurilor sociale; controlul morbiditatii prin combaterea bolilor si a consecintelor lor; redobandirea sanatatii, la a carei realizare contribuie personalul medico-sanitar.

Obiectivul sanatatii publice il constituie grupurile umane, iar scopul sanatatii publice este sa reduca disconfortul, boala, incapacitatea de munca (invaliditatea, handicapul) si decesul prematur.

Economia medico-sanitara este o parte a stiintei economice care studiaza fenomenele legate de productia si consumul de servicii de sanatate.

Economia serviciilor de sanatate studiaza fluxul financiar si ocuparea fortei de munca generate de ingrijirile de sanatate ca proces productiv.

Spre deosebire de alte sectoare ale economiei, in domeniul economiei medico-sanitare pot fi identificate o serie de particularitati esentiale care influenteaza orice modalitate de reglare si control al costurilor.

Din gama particularitatilor esentiale face parte natura productiei si a consumului, care se bazeaza pe relatia bipolara medic-persoana asistata. Aceasta relatie este:

a. esentiala pentru individ, dar si pentru societate, deoarece face posibil accesul la consumul de alte bunuri si servicii. Acesta este unul din motivele pentru care serviciile de sanatate se bucura de prioritate in randul populatiei si a decidentilor politici din tarile occidentale;

b. cererea de servicii de sanatate este practic nelimitata, datorita valorii subiective pe care o are consumul medico-sanitar. Consumul medico-sanitar nu coincide cu costul resurselor folosite pentru productia serviciilor de sanatate;

c. productia si consumul de servicii au o finalitate vaga. Este dificil sa se formuleze obiective precise in domeniul asistentei medico-sanitare. De aici dificultatea evaluarii eficacitatii lor.

Aceste trei caracteristici esentiale ale naturii productiei si consumului medico-sanitar antreneaza la randul lor si urmatoarele particularitati:

- utilitatea sociala a serviciilor de sanatate sau satisfactia pe care o genereaza sunt percepute global ca fiind foarte inalte;

- utilitatea individuala si sociala inalta sensibilizeaza cererea in functie de pret;

- decizia initiala a consumului nu este luata complet liber; constrangerea generata de nevoi creeaza o obligatie obiectiva sau subiectiva socialmente legitima;

- produsul si activitatea productiei de ingrijiri medico-sanitare se confunda; produsul apare in actul de productie;

- consumul de ingrijiri este prin definitie descentralizat din punct de vedere structural;

- productia de ingrijiri nu poate fi complet standardizata atata vreme cat se manifesta cel mai adesea in colocviul singular medic-pacient;

- fiecare pacient tratat poate fi considerat ca un produs particular al aparatului de ingrijiri. Intrarile de pacienti (factori de productie), procesul de transformare, iesirile (persoanele tratate) si rezultatele (modificarea starii fiecarui pacient) sunt extrem de eterogene. De aici decurge dificultatea stabilirii unor relatii concurentiale;

- consumul si productia de ingrijiri sunt partial indivizibile. Organizarea sistemului de ingrijiri si complexitatea tratamentelor fac dificila, mai ales in spital, consemnarea „actelor” de ingrijire a fiecarui bolnav in parte. Aceasta limiteaza continutul informational al preturilor, reduce posibilitatile de gestiune corecta a sistemului de ingrijiri si face aproape imposibila atribuirea unui rezultat calitativ unor factori clar definiti;

- relatia de ingrijiri produce efecte tehnice (ameliorarea sanatatii) si netehnice, illustrate prin „semne” adresate personalului medico-sanitar (recunoastere, statut etc.) si utilizatorilor (sustinere morala, consolare etc.).

Activitatea medico-sanitara este caracterizata uneori de incertitudine, care se distribuie in diferite etape ale procesului de productie si consum.