Directive Europene în Domeniul Asigurărilor de Viață

Cap 1. Directive europene în domeniul asigurărilor de viaţă

1.1 Despre piaţa europeană a asigurărilor

Pornind de la conceptul ce defineşte piaţa în general, piaţa asigurărilor reprezintă totalitatea tranzacţiilor care se realizează în domeniul activităţilor de asigurare de către societaţile specializate, respectând anumite norme şi reglementări specifice.

Dacă ne raportăm la nivel internaţional piaţa asigurărilor se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate ca urmare a diversităţii evenimentelor cauzatoare de pagube şi a activităţilor pe care le poate afecta. Ca urmare a acestui fapt, practic, nu se poate delimita o singură piaţă a asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin preponderenţa anumitor categorii de asigurări, existenţa anumitor societăţi de asigurări si reasigurări, norme şi reglementări specifice, acoperiri mai mari sau excluderi mai extinse.

La nivel european se poate preciza că lumea asigurărilor a cunoscut o evoluţie de ansamblu, cu anumite caracteristici comune, dar şi cu apreciabile diferenţieri de la o ţara la alta.

Asistăm, în prezent, la un proces de maturizare a pieţei unice europene a asigurărilor, cu realizări, dar si cu dificultăţile sale, încă nedepăşite.

Dezvoltarea unei pieţe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual ce a durat mai mulţi ani.

Pentru a realiza un cadru de activitate similar unei pieţe interne,au fost necesare mai bine de trei decenii şi trei generaţii de directive europene în domeniul asigurărilor.Procesul de inchegare a pieţei unice a demarat în anii 60,intrarea în vigoare a celui de-al treilea set de directive europene în 1994,marcand naşterea oficială a pieţei europene unice a asigurărilor.

Dimensiunile pieţei unice s-au lărgit considerabil în timp.Constituită la origine între cei şase semnatari ai Tratatului de la Roma (1958) piaţa unică europeană integrează în prezent optsprezece pieţe naţionale,urmând a se extinde în viitor prin cuprinderea ţărilor din Europa Centrală şi de Est .

Piaţa unică europeană a devenit cel mai mare spaţiu integrat al asigurărilor,deţinand aproximativ 25% din piaţa mondiala a asigurărilor de viaţă şi aproape 30% din ansamblul asigurărilor non-viată:pe această piaţă există 280 de milioane de consumatori şi funcţionează 5000 de organizaţii de asigurare,utilizând în mod direct peste 900.000 de angajaţi .

Obiectivele pieţei unice a asigurărilor,derivate din cele ale Comunităţii Economice Europene sunt asigurarea ,în spaţiul său,a libertăţii de stabilire,a libertăţii prestărilor de servicii ,a liberei circulatii a capitalurilor.Aplicarea acestor principii a fost frânată de o seamă de dificultăţi ,de altfel ,previzibile :statele membre aveau legislaţii privind serviciile-şi în special pe cele din asigurare-inspirate din filozofii ,tradiţii şi norme de drept diferite ,unele mai restrictive,altele mai liberale.

Iniţial,se avea în vedere realizarea unei pieţe unificate,prin armonizarea legislaţiilor naţionale într-un interval de doisprezece ani.Calendarul propus pentru adoptarea unor directive europene în acest sens prevedea:punerea în practică a libertăţii de stabilire şi a celei de prestare de servicii pentru reasigurări ,în 1964;libertatea de stabilire trebuia obţinută în 1966 pentru asigurările non-viaţă şi în 1968 pentru cele de viaţă;libera prestare de servicii pentru aceste două sectoare trebuia realizată în 1968,respectiv 1970.

Realitatea a demonstrat că aceste previziuni au fost excesiv de optimiste.Prima realizare importantă a fost consemnată abia în 1964.Atunci a fost adoptată o directivă-publicată ca şi următoarele în Journal Officiel des Communautes Europeennes(JOCE)-privind suprimarea restricţiilor de stabilire şi de prestare liberă de servicii în reasigurări şi retrocesiuni.De altfel,aceste libertăţi existau deja de facto datorită caracterului internaţional al reasigurărilor.

Fig 1.Volumul subscrierilor in 2007,în euro

Sursa:articol publicat în revista Risques în nr.79,septembrie 2009

1.2. Prezentare generală a directivelor

Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezintă principiile general acceptate la nivelul Comunităţii Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurări şi de a facilita comerţul international. Directivele se referă în primul rând la activitatea de asigurare , dar şi la cea de reasigurare.

În prezent nu există cu adevărat o piaţă paneuropeană omogenă a asigurărilor, deşi Franţa, Germania şi Anglia continuă să deţină acest sector atât din punct de vedere al numărului de companii de asigurare, cât şi al veniturilor obţinute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece ţările membre, cât şi cele care aderă îşi menţin unele legi cu caracter naţional, care depind de cultura şi de pieţele financiare ale ţării respective.

Unele progrese parţiale s-au inregistrat între anii 1957 – 1992. Începând cu anul 1973 pentru asigurările non-viaţă, şi cu anul 1979, pentru asigurările de viaţă, piaţa europeană a asigurărilor a început să se contureze. După douăzeci de ani de construcţie a pieţei unice, în 1992 s-a permis intrarea în era totalei libertăţi a companiilor de asigurări de viaţă şi a titularilor poliţelor.

Este de menţionat că prin directivele comunitare au fost stabilite norme minimale, aceasta inseamnă că statul membru de origine poate adopta reguli mai stricte referitoare la societăţile de asigurări agreate de autorităţile sale competente.

În linii mari soluţiile adoptate în directivele referitoare la asigurările altele decat cele de viaţă se regăsesc şi în directivele privind asigurările de viaţă.

În cele ce urmează, ne vom referi la câteva dintre prevederile acestor directive care prezintă o importanţă deosebită sau sunt specifice asigurărilor de viaţă.