Efectele și riscurile reasigurării

Cap.1 Asigurarea – reasigurarea. Scopurile reasigurarii

Pentru a înţelege mai bine esenţa reasigurării, se impune o delimitare a acestei activităţi de cea de asigurări directe. În primul rând, un asigurător (companie de asigurări) poate încheia un contract de asigurare cu o persoană fizică sau persoană juridică (în calitate de asigurat), în timp ce la un contract de reasigurare nu pot fi decât două companii specializate de asigurări sau o companie de reasigurări (ca reasigurător) şi o companie de asigurări (ca reasigurat), deci acest contract se încheie numai între persoane juridice.

În al doilea rând, subiectul unei asigurări poate fi o proprietate, o persoană sau un profit expuse pierderilor sau avariilor pe care le poate suporta asiguratul în afara activităţii întreprinse de el însuşi sau de agenţii sau funcţionarii săi, reasigurătorul este indirect interesat în pierderile suportate de asiguratul original, el compensând parţial sumele plătite de reasiguratul său. Subiectul asigurat este parte a răspunderii contractuale pe care reasiguratul a acceptat-o conform poliţei de asigurare semnată de el în contractul iniţial. În al treilea rând, nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizării (compensării, despăgubirii), cu excepţia poliţelor de viaţă, accidente şi boală, în timp ce toate contractele de reasigurare, inclusiv cele pentru reasigurări de viaţă sunt contracte de despăgubire, fiind limitate la plăţile făcute de reasigurat conform asigurărilor la care a subscris. În practică, cele mai multe reasigurări prevăd numai compensaţii parţiale, reasiguratul suportând el însuşi o parte a oricărei pierderi.

În al patrulea rând, contractul de asigurare îmbracă forma unei poliţe de asigurare, în timp ce contractul de reasigurare îmbracă forme diferite în funcţie de tipul reasigurării.

În fine, în timp ce aproape toate asigurările directe (cu excepţia celor maritime şi de aviaţie) sunt în principal interne, reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională. De reuşita afacerilor de reasigurări depinde orice activitate, iar reuşita asigurărilor, la rândul lor, depinde de oameni, de personalitatea lor, de pregătirea profesională şi de experienţa pe care o au. Mulţi consideră reasigurarea ca un mister, dar fără reasigurare, multe categorii de asigurări nu ar putea avea loc, asigurătorii fiind astfel lipsiţi de protecţia pe care o oferă reasigurarea. Pe de altă parte, este necesară mobili-zarea întregii capacităţi de asigurare la nivel internaţional pentru a oferi protecţie împotriva riscurilor foarte mari în transporturi şi industrie, precum şi pentru pierderile deosebit de mari determinate de catastrofele naturale. Fără reasigurări chiar stabilitatea economică internaţională ar putea fi compromisă. Reasigurarea are ca scop satisfacerea multor nevoi ale asigurătorului direct, cum ar fii urmatoarele: 1. Protejează asigurătorii direcţi de pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot pune în pericol solvabilitatea lor. Reasigurarea face posibilă creşterea capacităţii asigurătorului de a primi mai multe riscuri decât ar fi altfel capabil să accepte. Aşadar, el îşi poate reduce obligaţia faţă de asigurat trecând excesul de expunere la risc asupra reasigurătorului (prin ceea ce se numeşte "dispersia riscului" sau "pulverizarea riscului"). O daună de proporţii mari care ar putea duce la insolvabilitatea companiei de asigurări este distribuită asupra unui număr mai mare de reasigurători, în funcţie de proporţia în care fiecare dintre ei s-a angajat iniţial. De exemplu, unele ţări, în mare parte dintre cele slab dezvoltate, sunt în mod particular expuse riscurilor naturale (cutremure, inundaţii, uragane, secete, etc) care pot produce mari pagube întregii economii naţionale şi populaţiei. Prin reasigurare apare posibilitatea ca asigurătorii interni să transfere o parte din pierderi asupra reasigurătorilor internaţionali. Reasigurarea înzestrează astfel pe asigurătorii direcţi cu capacitatea complementară de a accepta riscuri mai mari, aceştia putând reţine pe contul lor numai partea de risc pe care o pot suporta fără a le afecta substanţial situaţia financiară. 2. Ajută asigurătorul să obţină un anumit grad de stabilitate a ratei pierderilor prin dispersarea pierderilor mai mari pe o perioadă mai îndelungată (de obicei, câţiva ani) prin contractele de protecţie contra catastrofelor (catastrophe reinsurance coverages);

3. Se realizează o dispersie mare a riscurilor şi prin practica reciprocităţii prin care asigurătorii primari îşi plasează contractul de reasigurare pe o bază reciprocă, unul altuia, în aşa fel încât, compania cedentă va oferi o parte dintr-un contract al său unui reasigurător capabil să-i ofere altul în schimb. În acest fel, fiecare reasigurător îşi măreşte numărul de riscuri pe care le asigură

4. Creşte flexibilitatea asigurătorului privind dimensiunile şi tipurile de riscuri.

5. Sprijină finanţarea operaţiunilor de asigurări pentru compania cedentă, făcând posibil în acelaşi timp ca aceasta să-şi poată creşte volumul activităţii mai rapid 6. Permite societăţii cedente să se retragă dintr-o categorie de afaceri sau o zonă geografică pentru o anumită perioadă de timp prin cedarea integrală a riscului (riscurilor) înreasigurare;

7. Permite companiei cedente să intre rapid într-o categorie de afaceri sau o nouă zonă geografică prin înfiinţarea unei reprezentanţe şi dezvoltarea unui anumit volum al afacerilor sau prin negocierea şi preluarea unor contracte de reasigurare.