Evoluția asigurărilor în România

INTRODUCERE

În zilele noastre, asigurarea este perceputa ca o industrie complexa, o retea regulata care ofera o mare varietate de produse si servicii care vin în sprijinul indiviziilor, familiilor si organizatiilor în problemele de risc. Totusi, asigurarile nu au fost mereu complicate. Metode incipiente de asigurare au fost utilizate de-a lungul mai multor secole. În timp, tehnicile de distributie a riscului s-au dezvoltat treptat pâna la forma lor actuala.

Evolutia asigurarilor s-a produs în paralel cu cea a legislatiei, a contabilitatii si a formelor de comert. Riscul, elementul de bază de la care porneşte o asigurare este utilizat în sensul negativ al evenimentelor pe care nu le dorim. Viaţa oamenilor a fost şi este ameninţată de cele mai imprevizibile fenomene pe care le comportă natura şi activitatea complexă pe care aceştia o dezvoltă. Indiferent câtă grijă acordăm evitării problemelor sau protecţiei familiei şi a bunurilor personale, riscul există în viaţa noastră, aducând pierderi materiale şi financiare.

Cu toate acestea, de-a lungul vremii oamenii au găsit forţa necesară nu numai refacerii bunurilor distruse, dar şi găsirii de noi metode pentru a se proteja în cazul pericolelor. Asigurarea este conceptul de unire a unei comunităţi de risc prin care membrii comunităţii consimt să contribuie financiar la formarea unui fond de asigurare şi mai apoi la suportarea în comun a pagubelor produse membrilor acestei comunităţi. Asigurarea exprimă în principal o protecţie financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii, pierderi datorate unor diverse riscuri. Oamenii au organizat această formă de protecţie sub forma unor societăţi de asigurări care să funcţioneze în baza unei legislaţii, a unor norme, principii economice şi de protejare a persoanelor ce consimt să participe la aceste fonduri financiare.

Deşi cele mai multe surse indică faptul că asigurările in România au debutat la sfirşitul secolului al XIX-lea,forme premergătoare ale acestora,cum ar fi protecţia realizată pe baze mutuale,au aparut cu mult înainte,în secolul al XIV-lea,în Transilvania,fiind organizate asociaţii mutuale şi de întrajutorare.Domeniul în care s-au constituit era cel al breselor de meseriaşi pentru protecţia bunurilor(pentru stingerea incendiilor şi pentru asigurări de viaţă).În anul 1744,la Braşov,a fost organizata Casa de incendiu prin fuzionarea mai multor asociaţii de acest gen.Referine-ne strict la asigurare,prima organizaţie de agest gen a fost înfiinţata la 24 iulie 1848,tot la Braşov,de către Asociaţia Meseriaşilor,care a constituit Institutul General de Pensii,avînd caracter mutual si asigurînd membrilor săi o pensie anuală. Ea era destinată tuturor oamenilor''fără deosebire de religie si naţionalitate''.

ctivitatea din domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, desfasurata in Romania, se intinde pe o perioada de peste 130 de ani, care poate fi impartita in trei etape distincte:

1. Asigurarile in perioada 1871 - 1948 - Societati de asigurari private

2. Asigurarile in conditiile economiei planificate 1949-1990

3. Asigurarile dupa 1990

Descriere generala

Cel mai vechi document scris despre asigurări, cunoscut până acum, îşi are originea acum aproximativ 6500 de ani. Meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuţia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau pe membrii colectivităţii.

Cea dintâi asigurare obligatorie cunoscută a fost instituită de Solon, înţeleptul legislator atenian (640-558 î.e.n.), care a obligat societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun, alimentat prin cotizaţii lunare, care să repare prejudiciile apărute în interiorul grupului.

În Evul mediu, în ţări precum Germania, Anglia, Irlanda, Danemarca s-au organizat CHILDE care funcţionează pe principiul întrajutorării şi acordau despăgubiri în caz de pagube şi pierderi.

Cele mai vechi asociaţii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodării, care acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele din pierderile de animale. Primele operaţiuni de asigurare maritimă au apărut în porturile italiene, în secolul al XIV-lea.

O formă deosebită de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine, apărute în Franţa, în secolul al XVII-lea şi răspândite apoi în Olanda, Anglia şi Germania. Fiind legat de asigurările de viaţă, în acest sistem, participanţii la împrumut primeau în locul dobânzilor rente viagere.