Evolutia Pietei Asigurarilor in Romania

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Evolutia Pietei Asigurarilor in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Asigurari

Cuprins

EVOLUŢIA PIEŢEI ASIGURĂRILOR PÂNĂ ÎN 1950 3
ASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1950 – 1990 7
EVOLUŢIA PIEŢEI ASIGURĂRILOR DIN 1990 PÂNĂ ÎN PREZENT 10
CONCLUZIE 14
BIBLIOGRAFIE 15

Extras din document

EVOLUŢIA PIEŢEI ASIGURĂRILOR PÂNĂ ÎN 1950

Pe teritoriul ţării noastre, forme incipiente de asigurare sunt cunoscute cu mult înainte de secolul al XIX- lea.

Primele organizaţii care au avut caracter de mutualitate şi întrajutorare au fost breslele din Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV – lea. Dintre prevederile cuprinse în statutul acestora se reţin cele care oglindesc începuturile activităţii de asigurări de persoane, fiecare membru fiind obligat să plătească o taxă de înscriere iar apoi cotizaţii periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare în caz de deces şi pentru plata de ajutorare a văduvei şi copiilor celui decedat.

În timp, au luat fiinţă şi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea incendiilor care funcţionau cu aportul şi în favoarea mai multor comune învecinate. Astfel se menţionează o Casă de incendii organizată la Braşov în anul 1744, prin fuzionarea unui număr de asociaţii de întrajutorare învecinate şi care au funcţionat până în anul 1763. Fiecare membru trebuia să plătească Casei, trimestrial, o sumă de bani, pe seama căreia puteau fi despăgubiţi cei care suferiseră de pe urma unui incendiu.

În a doua jumătate a secolului al XVIII – lea, într-un număr de localităţi din Transilvania au luat fiinţă asociaţii de înmormântare, care pe baza cotizaţiei plătite de membrii, acopereau cheltuielile legate de decesul acestora. Aceste asociaţii s-au dovedit viabile, continuând a exista, sub diferite forme şi cu unele întreruperi, până în zilele noastre.

Începând cu anul 1823 magistratura oraşului Sibiu a depus eforturi stăruitoare în vederea fondării unei instituţii de asigurare pentru incendii. Crearea acesteia nu a fost posibilă, întrucât în anul 1846 când statutul său fusese în sfârşit definitivat, numai jumătate din proprietarii de imobile şi-au dat adeziunea pentru a contribui la înfiinţarea ei.

Secolul al XIX – lea a însemnat cristalizarea sistemelor de asigurare, o dată cu aşezarea pe baze moderne a tehnicii de asigurare. În secolul al XX – lea are loc o continuă perfecţionare a mecanismelor asigurării. Între altele, în timp, s-au produs anumite delimitări în sistemul asigurărilor după caracterul acestora, organizându-se, pe de o parte asigurările necomerciale, care cuprind asigurările sociale şi diferitele asociaţii mutuale private de deces, de asigurare a animalelor, care nu urmăresc în mod deosebit realizarea de profit. Pe de altă parte, s-au dezvoltat asigurările pe baze comerciale, instituţii şi organizaţii de asigurare şi reasigurare ale căror funcţii se realizează în condiţiile mecanismelor economiei de piaţă, având ca finalitate obţinerea de profit.

În contextul prezentat, în România, prima organizaţie de asigurare propriu-zisă a fost întemeiată de către Asociaţia Meseriaşilor din Braşov, în anul 1844, sub denumirea de Institutul General de Pensii din Braşov, având caracter specific de societate de asigurări de viaţă. Se apreciază că în Transilvania, condiţiile istorice au permis ca sub influenţa unor mari societăţi de asigurare ale timpului: Assicurazioni Generali şi Riunioni Adriatica di Sicurita a căror rază de activitate s-a extins şi în această parte a ţării noastre, populaţia Transilvaniei să cunoască mai înainte decât cea din alte regiuni ale ţării, instituţia asigurărilor.

Dezvoltarea pe baze capitaliste a ţării noastre în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX- lea şi începutul secolului al XX-lea a antrenat şi dezvoltarea asigurărilor ca element de progres şi modernizare a societăţii. În această perioadă au apărut în peisajul economic al României o serie de societăţi de asigurare între care: Transilvania (1868), Dacia (1871), România (1873), Naţionala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare (1911). În anul 1881 a luat fiinţă societatea Dacia – România, prin fuzionarea celor două societăţi, care în anul 1909 a preluat societatea Patria.

În anul 1887, la Brăila cercurile comerciale locale din Brăila şi Galaţi, în colaborare cu Banca Marmorosch Bank, înfiinţează societatea de asigurări Generala, având ca specific asigurarea transporturilor maritime, îndeosebi cereale. A întreţinut relaţii bune cu societăţi de reasigurare străine între care societatea Assigurazioni Generali din Trieste, care de altfel , a şi subscris capital la înfiinţarea ei. După mutarea sediului în Bucureşti, societatea de asigurări Generala şi-a diversificat operaţiunile de asigurare, intensificând asigurările din ramura viaţă şi a desfăşurat o activitate marcantă, având în preajam primului război mondial o situaţie financiară prosperă.

În Transilvania o activitate deosebită au desfăşurat societăţile de asigurare Transilvania şi Banca Generală de Asigurări devenită mai târziu Prima Ardeleană. În anul 1919 a cooperat în ramura incendiu cu societatea Dacia – România, iar în anul 1921 prin naţionalizarea societăţilor străine de asigurări care funcţionau pe teritoriul României, şi-au mărit portofoliul.

Concluzionând, putem spune , în ceea ce priveşte apariţia şi dezvoltarea asigurărilor în ţara noastră până la primul război mondial , că deşi au luat fiinţă şi au funcţionat un număr relativ mare de societăţi de asigurare, ele au avut un caracter sporadic, trecător , nereuşind să se consolideze şi să acorde despăgubiri sau sume asigurate într-un volum care să ajute efectiv populaţia şi întreprinderile. Riscurile cuprinse în asigurare erau relativ restrânse. S-au practicat în principal tei categorii da asigurări: de viaţă, incendiu şi transporturi maritime şi fluviale. Cele două trăsături definitorii ale asigurării – formarea comunităţii de risc şi mutualitatea în suportarea pagubelor - nu s-au manifestat în mod corespunzător, ceea ce a dus la stabilirea unor prime de asigurare mari, greu de suportat pentru majoritatea populaţiei. Acest fapt a condus practic la falimentul multor societăţi de asigurare. De asemenea, inexistenţa unor situaţii statistice privind frecvenţa şi apariţia riscurilor a condus la stabilirea unor prime de asigurare fără o bază reală ştiinţifică, cu influenţe negative asupra desfăşurării activităţii de asigurare.

Între cele două războaie mondiale, activitatea în domeniul asigurărilor s-a intensificat şi s-a diversificat, având loc o pătrundere a capitalului străin în sectorul asigurărilor din România. În anul 1920 s-a constituit la Bucureşti societatea Steaua României care în anul 1932 a fuzionat cu societatea Ancora, iar în anul 1936 a preluat portofoliul românesc al societăţii Phoenix din Viena, ajungând la un capital de 20 de milioane de lei.

În anul 1923 s-a constituit societatea Asigurarea Românească care a cunoscut o puternică dezvoltare prin introducerea asigurărilor populare de viaţă fără examinare medicală. În acelaşi an a luat fiinţă societatea cooperativă Vulturul care, marcând evoluţia şi amplasarea mişcării cooperatiste în perioada respectivă, în România, a desfăşurat o activitate prodigioasă în toate ramurile de asigurare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Evolutia Pietei Asigurarilor in Romania.docx