Istoria apariției asigurărilor

Asigurarile nu sunt o moda a ultimelor decenii, nici macar un produs al revoluției industrial. În realitate, ele sunt la fel de vechi ca si banii, pentru că, odată cu apariția banilor, au apărut si riscurile. Acestea s-au născut din nevoia firească a oamenilor de a se proteja impotriva calamitaților naturii, impotriva consecințelor accidentelor, din nevoia unor mijloace de existență in condițiile pierderii sau limitării capacitătii de munca in urma bolilor sau batraneții. Necesitatea apariției activității de asigurare este legată de existența unor posibile evenimente, care reprezintă un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viața oamenilor: calamități, accidente, incidente etc

La baza asigurării în primul rind a fost apariția conceptului de risc atunci când omul sălbatic începe să conștientizeze ce este riscul și cât de important este acesta în viața lui. Astfel, ca o primă formă de protecție împotriva riscurilor predecesoare asigurărilor contemporane poate fi considerată practica negustorilor chinezi, care își distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să se transporte pe râurile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinație să fie supusă pierderii. Această însă nu poate fi considerată asigurare, fiind doar o formă de dispersie a riscului. În al doilea rind apariția asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul daunelor, adică afirmarea principiului mutualității pe care e bazată asigurarea și formarea primelor fonduri de asigurări. Oamenii s-au unit pentru a face față consecințelor evenimentelor nefaste. Altfel spus, este vorba de preluarea pagubelor unui singur individ de mai multe persoane, sau de solidarizare în fața evenimentelor ce apar în viața unei comunități, care se bazează pe contribuția fiecărui individ cu sume mici, sub forma unor cotizații în vederea creării unui fond bănesc utilizat la ajutorarea acelor indivizi care au suferit prejudicii generate de evenimentele ce au motivat unirea comunității. Principiile comunității de risc și mutualității au reprezentat baza conceptului de solidaritate, precum și a celui de asigurare.

Cele mai vechi forme de întrajutorare sunt întâlnite încă în antichitate și datează cu cca 6500 de ani î.e.n. Astfel, se cunoaște că meșteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos constituiau fonduri de întrajutorare, formate anticipat, prin contribuția tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivității. La fel comercianții din Antichitate practicau forme de protecție în vederea acoperirii pagubelor produse pe perioada transportului mărfurilor. De exemplu, prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înțeleptul legiuitor Solon a obligat societățile politice și meșteșugărești să constituie un fond comun alimentat prin cotizații lunare, destinat să repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaște. În Babilon, Fenicia și în alte țări străvechi, membrii caravanelor se constituiau în asociații, suportând în comun pagubele din jafuri și de altă natură suportate de unii dintre ei în timpul transportului.

În Roma antică s-a constituit o asociație de înmormântare pe baza unui Regulament al Colegiului funerar din Lavinium, care funcționa pe baza unor cotizații de înscriere și a unor plăți periodice. Membrii asociației aveau astfel asigurate, la deces, un rug și un mormânt. Acestea au reprezentat de fapt primele tentative de asigurare de viață. O altă formă a solidarizării era cuprinsă în legislația maritimă a insulei Rhodos, încă din anul 916 înainte de Christos. Constă în faptul că pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea expediției aflate în pericol (cauzat de naufragiu, furtună, eșuare etc.) erau repartizate în mod proporțional, fiind suportate de toți participanții la expediție, pe principiul avariei comune. Această formă se menține până în zilele noastre.

Un alt moment important în istoria asigurărilor a fost apariția formei juridice a raporturilor de asigurare. Inițial acesta ia forma unui contract de împrumut, în care suma garanta un transport de mărfuri la mare distanță; în cazul în care acestea nu ajungeau la destinație, creditorul pierdea suma împrumutată.