Managementul Riscului în Asigurări

INTRODUCERE

Un aspect esenţial în viaţa şi evoluţia omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija faţă de viitor, teama combinată cu precautia şi intelepciunea cu siguranţa unui lucru împlinit. Incertitudinea constituie una dintre coordonatele fundamentale ale lumii în care trăim. După cum arăta şi J. K. Galbraith, „lumea trăieşte în prezent la vârsta incertitudinii”. Mai mult, se poate aprecia că dezvoltarea societăţii contemporane nu s-a putut realiza decât în condiţiile unor decizii luate în situaţii de incertitudine, cu asumarea unor riscuri.

Asigurarea exprimă, în principal, o protecţie financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri. Aceasta transferă riscurile şi totodată daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind securitate financiară celui care încheie un contract de asigurare.

În zilele noastre, asiguarea este percepută ca o industrie complexă, o reţea regulată, care oferă o mare varietate de produse şi servicii ce vin în sprijinul indivizilor, familiilor şi organizaţiilor în problemele de risc. Totuşi, asigurările nu au fost mereu complicate. Metode incipiente de asigurare au fost utilizate de-a lungul mai multor secole, iar tehnicile de distribuţie a riscului s-au dezvoltat treptat până la forma actuală.

Evoluţia asigurărilor s-a produs în paralel cu cea a legislaţiei, a contabilităţii şi a formelor de comerţ. Oamenii de afaceri au învăţat să folosească contractele pentru a stabili responsabilităţile financiare ale părţilor. În trecut oamenii erau dispuşi să accepte o mare parte din riscurile pe care le întâmpinau, bazându-se la nevoie pe sprijinul financiar al familiei, sau al comunităţii religioase. Creşterea gradului de complexitate al vieţii moderne i-a determinat să caute protecţie împotriva riscului în rândul mecanismelor de asigurare formale.

Astfel, tehnicile asigurării au apărut în civilizaţiile din Asia şi Orientul Mijlociu Islamic, dar şi în Europa Medievală. În cele din urmă, comerţul european s-a extins spre America de Nord şi restul lumii şi, totodată cu acestea, s-a extins şi asigurarea.

Metodele de asigurare s-au dezvoltat şi o dată cu nevoile de protecţie existente la un moment dat pentru oameni şi afacerile acestora. Astfel, oamenii de afaceri au înţeles să folosească asigurarea pentru a micşora riscurile ce pot apărea în tranzacţiile comerciale şi cele legate de protecţia patrimoniului.

CAPITOLUL I: RISCUL ÎN ASIGURĂRI

1.1. Noţiunea de risc în asigurările generale

Riscul reprezintă condiţia de bază a asigurării. Dacă nu ar exista riscuri, nu ar exista nici asigurări. De aceea, riscul reprezintă un element specific asigurării, fiind obiectul oricărui contract de asigurare, încercând o definire a riscului, se poate spune ca "riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile şi pentru care societăţile de asigurări pot oferi protecţie".

Apariţia distribuţiei sau transferului riscului a fost determinată de anumite circumstanţe existente la un moment dat in cadrul societăţii. Astfel, domeniile în care s-a impus distribuţia riscului ca o necesitate au fost urmatoarele:

 Navigaţia;

 Agricultura;

 Protecţia membrilor unei comunităţi;

 Asociaţii de înmormântare pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare

Riscul apare în asigurări ca un element obligatoriu, esenţial, deoarece:

• este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane;

• producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a asiguratului;

• fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil.

Prin risc asigurat se înţelege evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare (suma asigurată).

Pentru ca un eveniment să poată fi considerat risc asigurabil, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să existe posibilitatea producerii lui, cu o probabilitate cuprinsă între 0 şi 1;

• să prezinte un anumit grad de periculozitate pentru asigurat;

• să fie independent de voinţa asiguratului sau a persoanelor care trăiesc şi convieţuiesc împreună cu acesta;

• să fie suportabil, ca mărime şi frecvenţă, din punct de vedere financiar de către asigurător;

• să fie incert, adică asupra momentului şi intensităţii lui să planeze incertitudinea.