Pensia publică - percepție, limitări și perspective în opțiunile privind cariera

În întreaga lume, dificultãţile financiare cu care se confruntã sistemele de asigurãri sociale sunt generate, în principal de îmbãtrânirea populaţiei, iar pentru echilibrarea bugetarã se adoptã mãsuri de creştere a contribuţiilor sau de reducere a cuantumului prestaţiilor, fie o combinaţie a acestora.

Reformele din ultimii ani din ţãrile OECD, au vizat stabilirea unui anumit nivel de contribuţii pentru sistemele publice de pensii, lãrgind baza contributivã şi restrângând criteriile de eligibilitate, constatându-se cã aceste mãsuri sunt insuficiente pentru a face faţã îmbãtrânirii populaţiei . Totodatã, perspectivele demografice nu sunt îmbucurãtoare, fiind necesare decizii ferme pentru balansarea bugetelor acestor sisteme.

Pentru România, tranziţia la economia de piaţã, pe lângã avantajele economice şi sociale indiscutabile, a presupus şi apariţia unor fenomene negative, cu implicaţii în plan social, ceea ce a determinat o aliniere permanentã a sistemului public de pensii la condiţiile economice, sociale şi politice, din ultimii 15 ani.

Bugetul asigurãrilor sociale de stat (BASS) este cel mai important buget destinat asigurãrilor sociale şi reprezintã al doilea buget naţional, resursele acestuia fiind puternic afectate de factorii demo-economici.

Veniturile bugetului asigurãrilor sociale de stat au crescut de aproape 600 ori în perioada 1991-2002, comparativ cu dinamica PIB în aceiaşi perioadã (686 ori), ceea ce demonstreazã cã procesul de redistribuire macroeconomicã a fost în defavoarea acoperirii nevoilor speciale ale populaţiei vârstnice.

Sursa: INS anuarul statistic 2003.

În perioada 1990-2002, execuţia bugetului asigurãrilor sociale de stat s-a realizat cu mari dificultãţi, înregistrând dupã 1995 deficite permanente. Execuţiile bugetare deficitare erau previzibile în condiţiile în care, s-a înregistrat o diminuare a activitãţii economice, şomajul şi inflaţia au atins valori critice, masa veniturilor ca bazã pentru colectare a fost în scãdere, iar numãrul persoanelor protejate a crescut considerabil, toate acestea corelativ cu o disciplinã financiar-fiscalã „limitatã”.

De asemenea, cheltuielile de asigurãri sociale au urmat îndeaproape evoluţia economiei româneşti, sincopele în trendul anumitor indicatori fiind generate de mãsurile adoptate în diferite etape.

În condiţiile unei creşteri cu peste 80% a numãrului de pensionari în perioada 1990-2003 şi a reducerii în aceiaşi perioadã la aproape jumãtate a numãrului de contribuabili, echilibrarea BASS nu a putut fi realizatã decât prin intermediul subvenţiilor.

Sursa: INS – anuarul statistic 2003; date operative pentru 2003.

Sursa: calcule proprii pe baza datelor INS, CNPAS; date operative pentru 2003.

Evoluţiile contrare, în perioada 1990-2003, ale raportului de dependenţã (de la 3.43 contribuabili care susţineau un pensionar la 0.79, comparativ cu un raport definit “optim” în unele studii de specialitate, de 2.6/1) şi ale numãrului de pensionari (de la 8,2 mil. la 4,9 mil. pensionari), reflectã foarte bine un “gol” de venituri, respectiv rezultatele deficitare ale BASS.