Piața românească a asigurărilor de persoane

Cele mai vechi forme ale asigurărilor de viaţă sunt îndemnizaţiile de deces, acordate în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare şi asigurărilor de rentă viageră. Ambele au apărut în antichitate, fiind legate de asociaţii religioase.

Până la sfârşitul secolului XIX, cele două forme ale asigurărilor de viaţă au fost cele mai practicate forme de asigurare.

Tabelele de mortalitate şi introducerea calculelor actuariale au revoluţionat în întregime practica asigurărilor de viaţă.

De-a lungul timpului, nevoile care au determinat încheierea unei asigurări de viaţă s-au schimbat destul de mult. Astăzi în afara grijilor legate de cheltuielile de înmormântare, se constată nevoia unor asigurări, printre care mai frecvente sunt următoarele:

- asigurarea unei protecţii financiare a familiei sau a celor dependenţi în caz de deces,

- achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces, caz în care asigurarea apare ca o garanţie pentru credite,

- alocaţia de urmaş,

- alocaţia de bătrâneţe,

- economisirea pentru eventualele datorii viitoare (studiile copiilor, zestre, etc.),

- cheltuieli de spitalizare, îngrijire medicală, compensarea veniturilor în caz de boală sau invaliditate temporară,

- investiţiile, etc.

Asigurarea de viaţă este o formă de protecţie financiară, a deponenţilor sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului.

Din punct de vedere a societăţii de asigurare, asigurarea de viaţă reprezintă o modalitate de transfer al riscului financiar legat de pierderea vieţii sau sănătăţii unui individ asupra unui grup de indivizi, expuşi aceluiaşi risc.

Din perspectiva individului, asigurarea de viaţă poate fi definită ca o înţelegere prin care asiguratul plăteşte o anumită sumă de bani-prima de asigurare-în schimbul căreia asigurătorul va plăti o anumită sumă de bani-suma asigurată-în caz de deces sau de supravieţuire.

Asigurările de persoane au un impact favorabil şi asupra economiei, în general, fiind un mijloc de atragere în circuitul economic a unei părţi din disponibilităţile băneşti temporare ale populaţiei. În acest fel, rezerva matematică, formată în cadrul asigurărilor de viaţă, este păstrată de societatea de asigurări la bănci, fiind fructificată cu o dobândă anuală. Date fiind termenele lungi, pentru care se contractează asigurările de viaţă, există posibilitatea ca rezerva matematică constituită să fie utilizată şi ca sursă de creditare a economiei naţionale.

Având în vedere că obligaţiile preluate de societatea de asigurări prin contractarea asigurărilor de viaţă devin scadente, în mare măsură, numai după trecerea unui anumit număr de ani (uneori, chiar 15 - 20-30 de ani), o parte importantă din primele încasate de societatea de asigurări rămân la dispoziţia sa un timp destul de îndelungat, iar păstrarea la bănci îi dă dreptul să încaseze dobânzi.

Dobânzile constituie un venit pentru societatea de asigurări şi, la stabilirea nivelului primelor de asigurare pe care le plătesc asiguraţii, se ţine cont de acest lucru. Dacă nu ar exista această posibilitate a fructificării sumelor asigurate prin dobânzi, societatea de asigurări ar fi obligată să practice un nivel mai ridicat al primelor de asigurare. Acesta ar trebui să cuprindă şi dobânzile realizate de asigurător prin păstrarea rezervei matematice la bănci.

Principalele caracteristici ale asigurărilor de persoane:

Suma asigurată se stabileşte forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi de posibilităţile sale.

Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiaşi eveniment (complex de evenimente) şi pentru sume diferite, fără să fie împiedicat de lege sau de asigurător să facă acest lucru.

La producerea riscului, asiguratul sau beneficiarul asigurării are dreptul să încaseze drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii, deoarece aici nu mai este vorba de daună ca la bunuri. Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu suferă restricţiile la care este supusă asigurarea de bunuri.

Clasificarea asigurărilor de persoane

Asigurările de persoane se pot clasifica ţinându-se cont de mai multe criterii, cum ar fi:

- riscul asigurat;

- scopul asigurării;

- forma juridică pe care acestea o îmbracă.

A. În funcţie de riscul asigurat, asigurările de persoane pot fi:

- asigurări de supravieţuire;

- asigurări de deces;

- asigurări mixte de viaţă;

- asigurări de accidente;

- asigurări de boală;

- alte forme.

B. După scopul asigurării există:

- asigurări de viaţă pe timp limitat;

- asigurări de viaţă pe timp nelimitat;

- asigurări mixte de viaţă cu capitalizare;

- asigurări de pensii.

C. După forma de reglementare juridică, asigurările facultative de persoane pot fi împărţite în două mari grupe, şi anume:

- asigurări de viaţă;

- asigurări de accidente.