Practica Asigurari la BCR

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Practica Asigurari la BCR.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 65 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lacatus Viorel

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Asigurari

Extras din document

1. ISTORIC AL ASIGURĂRILOR

1.1 Primele noţiuni de asigurare

Un aspect esenţial în viaţa şi evoluţia omului încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija faţă de viitor, teama combinată cu precauţie şi înţelepciunea cu siguranţa unui lucru împlinit.

Integritatea corporală şi viaţa omului, ca şi avutul agonisit cu truda de el, sunt adesea ameninţate de felurite pericole. Împotriva acestora el luptă cu toate mijloacele pe care mintea le-a conceput de-a lungul timpului.

Între acestea, un loc aparte îl ocupă asigurările, care dispun de o panoplie bogată de arme defensive. Societăţi de asigurare, asociaţii mutuale, organisme publice, private sau mixte, de garantare şi asigurare etc. se angajează să protejeze - evident nu în mod gratuit - persoanele fizice şi juridice ameninţate de fenomene ori evenimente aleatorii, generatoare de prejudicii greu, dacă nu imposibil de suportat de cei care acţionează în mod solitar.

Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite încă în antichitate şi datează de circa 6500 de ani. Meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuţia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivităţii.

Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înţeleptul legislator Solon a obligat societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun alimentat prin cotizaţii lunare, destinat să repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaşte.

Unele forme ale asigurării de bunuri sunt cunoscute încă din orânduirea sclavagistă, sub diferite forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea expediţiei aflată în pericol (cauzat de naufragiu, furtună, eşuare, etc.) erau repartizate în mod proporţional, fiind suportate de toţi participanţii la expediţie, pe principiul avariei comune. Aceste principii au fost cuprinse în legislaţia maritimă a insulei Rhodos încă din anul 916 înainte de Christos şi se menţin până în zilele noastre. Au fost codificate în colecţia de reguli York-Anvers elaborată în anul 1890 şi a fost modificată în anii 1924 şi 1950.

Alte surse documentare ne oferă şi alte aspecte din istoria asigurărilor, astfel cele mai vechi asociaţii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodării care acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele din pierderile de animale. Primele operaţiuni de asigurare maritimă au apărut în porturile italiene în sec al XIV.

La începutul secolului trecut existau în lume 30 de societăţi de asigurări, respectiv 14 în Anglia, 5 în Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franţa şi câte una în Olanda, Elveţia şi Austro-Ungaria. In anul 1900 erau în jur de 1272 de societăţi de asigurare, iar în anul 1969 activau în jur de 9700 de case şi societăţi de asigurare în 71 de ţări.

1.2. Asigurările în România - apariţie şi dezvoltare

Primele forme de asigurare se întâlnesc încă înainte de secolul al XIX-lea, respectiv un fel de întrajutorare reciprocă a membrilor aceleiaşi comune la decesul vitelor, denumită în limbajul vremii Hopşa. Astfel, în cazul accidentării unei vite, aceasta era tăiată, iar carnea era împărţită între locuitorii din aceeaşi comună, fiecare plătind o sumă de bani pentru parte ce-i revenea. În felul acesta proprietarul sinistrat îşi acoperea în totalitate sau în parte paguba suferită.

Breslele din Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV-lea au fost primele organizaţii care au practicat o formă de asigurare pe principiul mutualităţii şi întrajutorării. Aceasta se referea la asigurări de viaţă şi potrivit clauzelor, fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere, iar apoi cotizaţii periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare pentru membrii săraci ai breslei, precum şi pentru plata de ajutoare pentru familia decedatului atunci când aceştia rămâneau fără mijloace de trai.

În anul 1871, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie, a fost autorizată înfiinţarea primei societăţi româneşti de asigurare, anume „Dacia”.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea o dată cu dezvoltarea economică a ţării, s-a dezvoltat şi sectorul asigurărilor apărând în peisajul economic o serie de alte societăţi de asigurare, cum ar fi România-1873, Naţionala-1882, Generala-1887, Agricola-1906, Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare-1911. În anul 1881 prin fuzionarea societăţilor Dacia şi România a luat fiinţă societatea Dacia-România care a devenit una din cele mai puternice societăţi de asigurare din ţara noastră.

Fisiere in arhiva (1):

  • Practica Asigurari la BCR.doc