Principiile Contractului de Asigurare

Noţiuni introductive

Contractul de asigurare este actul încheiat între asigurător şi asigurat, la asigurările facultative, care prevede obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului şi obligaţia acestuia din urmă de a prelua asupra sa riscul producerii unui eveniment, plătind asiguratului sau beneficiarului indemnizaţia prevăzută în acest caz. Contractul de asigurare se formează prin acordul de voinţă al părţilor şi se emite de către societatea de asigurare.

Ca act juridic care consacră acordul de voinţă al părţilor cu privire la încheierea asigurării, contractul de asigurare se încheie în formă scrisă şi cuprinde :

-numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;

-obiectul asigurării: bunuri, persoane sau răspundere civilă;

-riscurile ce se asigură;

-momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului

-primele de asigurare;

-sumele asigurate;

-alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor

Legea nr. 136/1995 privinda asigurările şi reasigurările din România prevede că contractul de asigurare nu poate fi probat cu martori. Lipsa formei scrise nu atrage nulitatea contractului, ci determină numai limitarea posibilităţii de a dovedi existenţa si conţinutul lui. În trecut s-a acceptat şi forma verbală a contractul de asigurare.

Cele mai multe contracte de asigurare sunt standardizate datorită reglementărilor juridice sau impuse de practică. Standardizarea simplifică foarte mult activitatea de asigurări. Sunt şi contracte care se negociază de către părţile contractante.

După cum apreciază unii autori, contractul de asigurare are două funcţii :

- introducerea riscului într-o mutualitate, în sensul că, deşi rămâne individual, riscul este contopit într-un ansamblu, în simbioză cu celelalte riscuri admise;

- stabilirea unei legături individuale între societatea de asigurare şi purtătorul riscului, prin acordul de voinţă dintre ei.

Elementele unui contract de asigurare se pot schiţa şi defini astfel :

Asigurătorul Societatea de asigurări

Contractantul asigurării Persoana care încheie contractul de asigurare cu asigurătorul şi care se obligă să plătească prima de asigurare.

Asiguratul Persoana a cărei viaţa constituie obiectul asigurării.

Beneficiar Persoana căreia îi va fi plătită indemnizaţia(suma asigurată) în momentul producerii evenimentului asiguat.

Eveniment asigurat Eveniment la a cărui producere asigurătorul este obligat să plătească indemnizaţia de asigurare asiguratului, respectiv beneficiarului asigurării. Eveniment asigurat poate fi decesul asiguratului în timpul perioadei asigurate sau supravieţuirea asiguratului la perioada scadentă a poliţei de asigurare.

Suma asigurata Suma prevăzută în poliţa de asigurare plătibilă la apariţia evenimentului asigurat.

Perioada de plată a primelor Perioada de timp în care se efectuează plata primelor de asigurare

Prima eşalonată Prima de asigurare plătibilă la date specificate în poliţa de asigurare de-a lungul perioadei de plată a primelor.

Prima unică Prima plătită de contractantul asigurării în avans, pentru toata perioada de asigurare.

Contract(poliţă de asigurare) Document de asigurare eliberat de asigurător pentru a confirma încheierea unui contract de asigurare.

Aniversarea poliţei Fiecare aniversare anuală a încheierii contractului de asigurare

Principii pe baza cărora se încheie

şi se derulează contractele de asigurare

Contractele de asigurare se bazează pe aplicarea unor principii care, deşi nu sunt menţionate în contract, trebuie cunoscute şi respectate de cele două părti. Dintre acestea, cele mai demne de menţionat sunt:

- Principiul bunei credinţe (maximei credinţe )

Fundamentul asigurării îl constituie sinceritatea, încrederea şi cinstea. La contractarea unei asigurari, asiguratul poate cunoaste în detaliu condiţiile de asigurare înainte de a încheia asigurarea, în timp ce asiguratorul este dezavantajat, neputând cunoaşte şi analiza toate aspectele materiale privind riscurile la care este expus obiectul supus asigurării. Numai cel ce solicita asigurarea este în măsura să cunoască toate datele relevante despre risc. Asigurătorul poate să obţină doar un raport pe baza căruia se va face evaluarea riscului.

Principiul bune credinţe poate fi definit ca fiind datoria pozitivă a asiguratului de a informa voluntar, precis şi complet asupra tuturor faptelor materiale privind riscul propus spre asigurare, chiar dacă asigurătorul întreabă sau nu.