Problema riscului în asigurări

- PROBLEMATICA RISCULUI IN ASIGURARE

Riscul – notiunea de risc este esentiala si caracteristica în ansamblul elementelor generale ale asigurarilor- Riscul are semnificatii multiple: pericol sau primejdie posibila sau eveniment incert, posibil si viitor, care ar putea afecta bunurile, capacitatea de munca, sanatatea, viata, etc.

Riscurile pot fi provocate de fortele naturii, acestea putând actiona cu caracter accidental (forta majora, incendiu etc.) sau cu caracter permanent (ex.: uzura)- Riscurile pot fi provocate, de asemenea, de forte umane ca urmare a unor interese individuale deosebite, a influentelor economice etc- Riscurile mai pot fi provocate de imperfectiunile comportamentului uman.

Riscul asigurabil este fenomenul, evenimentul sau un grup de fenomene sau evenimente care, odata produs, datorita efectelor sale, obliga pe asigurator sa plateasca asiguratului despagubirea sau suma asigurata.

Notiunea de risc asigurabil are, de regula, mai multe sensuri:

- risc asigurabil folosit în sensul de probabilitate de producere a evenimentului- Cu cât acest eveniment are o frecventa mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a pagubei si apare mai necesara asigurarea.

- un alt sens este posibilitatea de distrugere partiala sau totala a bunurilor de unele fenomene imprevizibile (grindina, incendiu, seism etc.)-

În cazul asigurarilor de persoane, riscul asigurabil este elementul neprevazut, dar posibil de realizat, care, odata produs, conduce la pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca a asiguratului.

Fenomenul care a fost deja produs se numeste caz asigurat sau sinistru.

- Riscul asigurat mai poate fi întâlnit si în sensul de marime, dimensiune a raspunderii asumate de asigurator prin încheierea unei asigurari-

În asigurare nu pot fi cuprinse toate fenomenele care produc pagube, ci numai acelea care îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

- producerea fenomenelor, pentru care se încheie asigurarea, sa fie posibila, cu o anumita regularitate în producere si un grad de dispersie teritoriala cât mai mare, pentru ca altfel nu se poate manifesta interesul pentru asigurarea lui, nu se poate constitui nici mutualitatea necesara formarii unui fond de asigurare de dimensiuni corespunzatoare;

- fenomenul trebuie sa aiba, în toate cazurile, caracter întâmplator;

- înregistrarea fenomenului sa se poata realiza în evidenta statistica- Existenta unor date referitoare la producerea riscului pe o perioada cât mai îndelungata, permite stabilirea, cu un grad de precizie sporit, a raspunderii asiguratorului si, implicit, a primei de asigurare;

- producerea fenomenului sa nu depinda de vointa asiguratului sau a beneficiarului asigurarii.

Un bun poate fi asigurat împotriva unuia sau mai multor riscuri.

Evaluarea în vederea asigurarii reprezinta operatia prin care se stabileste valoarea bunurilor, în vederea cuprinderii lor în asigurare- Aceasta valoare este necesar sa fie stabilita în deplina concordanta cu valoarea reala a bunului respectiv, deoarece orice exagerare, într-un sens sau în altul, poate avea consecinte negative pentru asigurat- Astfel, supraevaluarea duce la slabirea preocuparii asiguratilor pentru prevenirea pagubelor, iar subevaluarea nu permite, în caz de paguba, acordarea unei despagubiri cu care asiguratul sa-si poata acoperi întreaga pierdere.

Valoarea de asigurare poate fi mai mica sau cel mult egala cu valoarea bunului respectiv, înregistrata în evidenta contabila sau stabilita la pretul de vânzare-cumparare practicat pentru acel bun pe piata, în momentul încheierii asigurarii-

Valoarea în asigurare este un element pe care îl întâlnim numai în asigurarile de bunuri.

Suma asigurata – conform contractului de asigurare, este partea din valoarea asigurarii pentru care asiguratorul îsi asuma raspunderea, în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea- Suma asigurata este limita maxima a raspunderii asiguratorului si ea nu poate depasi valoarea reala a bunului asigurat-

În asigurarile obligatorii, asiguratul nu-si poate stabili suma asigurata, aceasta fiind prevazuta de lege, restrictiv sau alternativ, purtând denumirea de norma de asigurare- La cele facultative, aceasta se stabileste în functie de propunerea asiguratului, cu conditia ca asiguratorul sa fie de acord- La asigurarile de persoane, suma asigurata se stabileste în functie de întelegerea dintre asigurator si asigurat-

Prima de asigurare – suma de bani pe care o plateste asiguratorul pentru ca acesta sa constituie fondul de asigurare necesar platii indemnizatiilor în cazul producerii riscului asigurat.

Societatea de asigurare are obligatia sa mai constituie si alte rezerve sau fonduri prevazute prin dispozitiile legale.

Valoarea primei de asigurare se stabileste înmultind suma asigurata cu cota-prima, stabilita la 100 u.m- suma asigurata (sau 1000 u.m.).

Durata asigurarii – perioada de timp cât exista raportul de asigurare între asigurat si asigurator, asa cum au fost stabilit prin contractul de asigurare- Durata asigurarii este specifica asigurarilor facultative: la asigurarile de bunri, contractele de asigurari dureaza între câteva luni si un an; la asigurarile de viata – durata este mai extinsa (5-30 ani)- Durata asigurarii exercita o influenta deosebita asupra marimii primei de asigurare.

Paguba sau dauna – reprezinta pierderea, exprimata valoric, suferita de un bun asigurat, ca urmare a producerii unui fenomen împotriva caruia s-a încheiat asigurarea- Aceasta nu poate fi decât mai mica sau cel mult egala cu valoarea bunului asigurat- Astfel, paguba poate fi:

- totala – bunul a fost distrus în întregime;

- partiala – pierderea este mai mica decât valoarea bunului asigurat.

Despagubirea de asigurare – suma de bani pe care asiguratorul este obligat sa o plateasca, cu scopul de a compensa paguba produsa de riscul asigurat- Despagubirea nu poate depasi suma asigurata si este mai mica sau egala cu valoarea pagubelor, în functie de princpiul de raspundere al asiguratorului care a fost aplicat la acoperirea pagubei.

În practica curenta se utilizeaza trei principii valabile la acordarea despagubirii:

- principiul raspunderii proportionale – despagubirea este stabilita în aceeasi proportie fata de paguba în care se afla suma asigurata fata de valoarea bunului asigurat- În cazul în care suma asigurata este egala cu valoarea reala a bunului asigurat, atunci despagubirea este si ea egala cu paguba suferita de bunul respectiv.

- principiul primului risc – se aplica mai des, la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale este mai redus (ex.: la asigurarea cladirilor)- Valoarea sumei asigurate este considerata ca reprezentând maximum de paguba previzibila pentru bunul respectiv- La acest principiu, raportul dintre suma asigurata si valoarea bunului nu mai influenteaza nivelul despagubirii, aceasta depinzând numai de valoarea pagubei si a sumei asigurate.

Principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurat decât principiul raspunderii proportionale, pentru ca pagubele sunt compensate într-o masura mai mare, dar si nivelul primelor de asigurare este mai mare.