Reasigurarea

CONCEPTUL DE REASIGURARE

Reasigurarea este o formă de asigurare pentru asigurători denumită şi “asigurarea asigurării”. De fapt, şi analiza etimologică a termenului de reasigurare înseamnă “a asigura din nou”. Reasigurările au apărut din necesitatea obiectivă a acoperirii riscurilor pe care asiguratorul direct trebuie să le suporte, aceasta(activitatea) având ca efect “pulverizarea riscului”.

Astfel de operaţii de împărţire a riscului datează din aceeaşi perioadă cu apariţia primelor intreprinderi comerciale. O primă formă în care se realizau reasigurări a fost cea a reasigurărilor facultative adică o reasigurare a unor riscuri individuale oferite altei companii de asigurări care era liberă să accepte sau să respingă oferta propusă. În timp, din nevoia de a acoperi mai multe riscuri, ca urmare a creşterii volumului asigurărilor directe, au reapărut metode de asigurare care să ofere mai multă certitudine asigurătorilor originari precum şi unele facilităţi din partea reasigurătorilor. Astfel a apărut reasigurarea contractuală care a devenit un mijloc prin care asigurătorii direcţi pot cere o acoperire obligatorie pe o bază solidă, certă.

În ultimii ani, reasigurările ocupă un rol foarte important în viaţa economică datorită cererii crescute de asigurări directe, a volumului şi capacităţii industriale pentru care se cer acoperiri de riscuri. În afara creşteri cantitative a numărului tranzacţiilor, au loc şi substanţiale îmbunătăţiri calitative privind natura şi caracteristicile reasigurărilor, aspectele tehnice, precum şi sistemul de comunicaţii între asigurătorii direcţi, reasigurători şi brokeri de asigurări.

Esenţa economică a reasigurărilor

Rolul tehnic al reasigurărilor este de a proteja pe asigurătorii direcţi în faţa pericolului insolvabilităţii sau a reducerii capacităţilor financiare conferind asigurătorilor o mai mare stabilitate.

Reasigurare reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă(sau reasigurat sau reasigurator direct) şi reasigurătorul prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a doua să preia o anumită parte a riscului, uneori întregul risc conform condiţiilor stabilite în acord, în schimbul plăţii de către compania cedentă a unei sume denumită primă de asigurare ce reprezintă o cotă din prima originară de asigurare.

Observaţii :

1. contractul de reasigurare se încheie numai între două companii specializate în asigurări şi reasigurări, numai între două persoane juridice;

2. în practică cele mai multe reasigurări prevăd numai compensări parţiale, reasigurătorul suportând el însuşi o parte a oricărei pierderi;

3. reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională.

Deşi obiectul de activitate al asigurătorului este preluarea riscurilor terţelor persoane, societăţile de asigurare, indiferent de mărimea lor, cedează o parte din aceste riscuri din motive prudenţiale.

Transferul unei părţi din riscurile asumate de către un asigurător, numit cedent, către un alt asigurător, numit reasigurător (cesionar), se realizează prin intermediul contractului de reasigurare. În cadrul acestuia, reasigurătorul promite să îl despăgubească pe asigurător pentru daunele aferente poliţelor acoperite de contactul de reasigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească în schimb o primă de reasigurare, reprezentând o parte din primele încasate.

Este important de menţionat faptul că deşi reasigurătorul va acoperi o parte din despăgubirile plătite asiguratului, între asigurat şi reasigurător nu există nici o relaţie contractuală.

În contractul de reasigurare se utilizează anumiţi termeni specifici, cum sunt: reţinere, limită de reasigurare, comision de reasigurare. Vom defini aceşti termeni.

În majoritatea cazurilor de reasigurare, nici una dintre părţile contractante nu este dispusă să preia, respectiv să cedeze riscurile în totalitate. Partea acoperită de reasigurat poartă denumirea de “reţinere”. Pe de altă parte, pentru a se proteja în eventualitatea producerii unor daune foarte mari reasigurătorul stabileşte o anumită “limită de reasigurare”, care reprezintă limita răspunderii acestuia pentru daunele acoperite pe baza contractului de reasigurare. Partea care depăşeşte această limită va fi suportată de către asigurător. Pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile înregistrate de asigurător cu ocazia emisiunii poliţelor, reasigurătorul trebuie să plătească un comision de reasigurare. Acesta se exprimă, de regulă, ca procent în prime de reasigurare.

Când un contract de reasigurare prevede plata unui comision de reasigurare, valoarea datorate reasigurătorului se va reduce cu valoarea comisionului, obţinându-se prime de reasigurare nete.

La rândul lor, reasigurătorii pot ceda o parte din riscurile preluate prin contractele de reasigurare. Acest transfer de riscuri este denumit “retrocedare”.

Reasigurătorul care cedează riscuri în reasigurare se denumeşte “retrocedent”, iar cel care îşi asumă aceste riscuri este denumit “retrocesionar”.

Reasigurarea este tranzacţia prin care reasigurătorul, în schimbul unei plăţi (prima de reasigurare) este de acord să despăgubească compania cedentă, parţial sau integral, pentru daunele pe care acesta din urmă le suportă pentru poliţa sau poliţele pe care le-a emis.