Reasigurări

1. Definirea si functiile reasigurarilor

Reasigurarea constituie o componenta foarte importanta a asigurarii directe, deoarece ea face posibila dispersarea riscurilor asumate initial de asigurator, redistribuirea lor intre mai multe societati specializate si redistribuirea lor pe diverse arii geografice.

In cuprinsul Legii nr. 172/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, reasigurarea se defineste dupa cum urmeaza:

“Reasigurarea este operatiunea de asigurare a unui asigurator de catre alt asigurator, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurator.

Prin reasigurare :

a) asiguratorul, in calitate de reasigurator,primeste prime de reasigurare, in schimbul carora contribuie, potrivit obligatiilor preluate, la suportarea indemnizatiilor pe care reasiguratul le plateste la producerea riscului care a facut obiectul reasigurarii;

b) asiguratorul, in calitate de reasigurat, cedeaza prime de reasigurare, in schimbul carora reasiguratorul contribuie, potrivit obligatiilor preluate, la suportarea indemnizatiilor pe care reasiguratul le plateste la producerea riscului care a facut obiectul reasigurarii;

c) prin operatiunea de retrocesiune, reasiguratorul poate ceda la randul sau, o parte din riscul acceptat.”

Pentru a intelege mai bine esenta reasigurarii sa punctam elemente prin care aceasta se delimiteaza de asigurarile directe.

1. In cazul asigurarii directe asiguratorul incheie un contract de asigurare cu o persoana fizica sau juridica in timp ce partile contractului de reasigurare nu pot fii decat doua societati de asigurare, deci doua persoane juridice specializate in asigurari/reasigurari.

2. Subiectul unei asigurari poate fi o proprietate, o persoana sau un profit expus pierderilor sau avariilor pe care le poate suporta asiguratul, in afara activitatii intreprinse de el insusi sau de agentii sau functionarii sai, reasiguratorul este indirect interesat in pierderile suportate de asiguratul original, el compensand partial sumele platite de reasiguratul sau. Astfel subiectul asigurat este parte a raspunderii contractuale pe care reasiguratul a acceptat-o comform politei de asigurare semnata de el in contractul initial.

3. Nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizarii (cmpensarii, despagubirii), cu exceptia politelor de viata, accidente si boala, in timp ce toate contractele de reasigurare, inclusive cele pentru reasigurari de viata sunt contracte de despagubire fiind limitate la platile facute de reasigurat comform asigurarilor la care a subscris. In practica cele mai multe reasigurari prevad numai compensatiile partiale, reasiguratul suportand el insusi o parte a oricarei pierderi.

4. Contractul de asigurare imbraca forma unei polite de asigurare, in timp ce contractul de reasigurare imbraca forme diferite in functie de tipul reasigurarii,rareori aparand in forma unei polite de reasigurare (uneori, la reasigurarea facultative,in special de incendiu).

5. In timp ce aproape toate asigurarile directe (cu exceptia celor maritime si de aviatie) sunt in principal interne, reasigurarea este prin natura sa o activitate internationala.

Reasigurarea are ca scop satisfacerea multor nevoi ale asiguratorului direct, indeplinind astfel o serie de functii si anume:

1. Protejeaza asiguratorii directi de pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot pune in pericol solvabilitatea lor; reasigurarea face posibila cresterea capacitatii asiguratorului de a primi mai multe riscuri decat ar fi altfel capabil sa accepte.El poate reduce obligatia fata de asigurat trecand excesul de expunere la risc asupra reasiguratorului (prin ceea ce se numeste “dispersia riscului” sau “ pulverizarea riscului”).

2. Ajuta asiguratul sa obtina un grad de stabilitate a ratei pierderilor prin dispersarea pierderilor mai mari pe o perioada indelungata (de obicei, cativa ani) prin contracte de protectie contra catastrofeor.

3. Se realizeaza o dispersie mare a riscurilor si prin practica reciprocitatii, prin care asiguratorii primari isi plaseaza contractul de reasigurare pe o baza reciproca, unul altuia, in asa fel incat, compania cedenta va va oferi o parte dintr-un contract al sau unui reasigurator capabil sa-i ofere altul in schimb. In acest fel, fiecare reasigurator isi mareste numarul de riscuri pe care le asigura.

4. Creste flexibilitatea asiguratorului privind dimensiunile si tipurile de riscuri, precum si volumul activitatii pe care acesta-l poate subscrie.

5. Sprijina finantarea operatiunilor de asigurari pentru compania cedenta, facand posibil in acelasi timp ca aceasta sa-si poata creste volumul activitatii mai rapid decat ar putea fara o crestere corespunzatoare a capitalului de baza.

6. Permite societatii cedente sa se retraga dintr-o categorie de afaceri sau o zona geografica pentru o anumita perioada de timp prin cedarea integrala a riscului in reasigurare.

7. Permite companiei cedente sa intre rapid intr-o categorie de afaceri sau o zona geografica prin infiintarea unei reprezentante si dezvoltarea unui anumit volum al afacerilor sau prin negocierea si preluarea unor contracte de reasigurare de la companiile ce actioneaza deja in acea categorie sau zona.

8. Ofera posibilitatea companiilor cedente da a obtine o gama larga de servicii de la marile companii de reasigurari si de la unii brokeri de reasigurari, care au o experienta mondiala in domeniul asigurarilor.

Ele pot beneficia si de consultanta in administrarea afacerilor, in stabilirea daunelor, in proce-durile de plata si, evident, in domeniul pregatirii personalului pentru acest gen de activitati.

Reasigurarile au fost practicate initial de societatile profilate pe incheierea de asigurari directe care urmareau, uneori chiar pe cale de reciprocitate, ameliorarea structurii portofoliilor de asigurari.Ulterior au fost construite societati specializate in reasigurari care coexista si in present cu societatile de asigurari ce practica operatiuni de reasigurare.

Primele societati de reasigurare specializate au fost Cologne de Reassurance (1852), Suisse de Reassurance (1863) si Munich Reassurance(1880)

2. Necesitatea reasigurarii

Orice societate de asigurari este obligata sa-si organizeze activitatea astfel incat gradul ei de stabilitate financiara sa fie corespunzator atat prin prisma cerintelor legale dar si al imaginii create pe piata potentialilor clienti.

Cerinta elementara este ca primele incasate sa acopere integral obligatiile asumate fata de asigurati. Determinarea nivelului optim al primelor de asigurare devine un element critic.In calcul se utilizeaza informatiile statistice disponibile pe anii anteriori cu privire la frecventa producerii riscurilor asigurate, forta si intensitatea de distrugere a acestora.

Fata de media multianuala a ratei daunei inregistrata efectiv se ia in calculul primei si o abatere statistic satisfacatoare astfel incat asiguratul sa fie acoperit si in eventualitatea unei perioade viitoare caracterizate printr-un volum sporit al obligatiilor de despagubire.

a) Majorarea primelor de asigurare este modalitatea primara si cea mai facila de asigurare a stabilitatii financiare a asiguratorului, dar nu poate fi implementata dincolo de justificarile statistice intrinseci fara a afecta competitivitatea acestuia in raport cu alti asiguratori si pozitia pe piata.

b) O alta cale de a imbunatatii performantele financiare este cea de majorare a numarului de bunuri sau personae cuprinse in asigurare, deci de crestere a portofoliului de asigurari. Este un aspect cantitativ care poate fi realizat prin eforturi de marketing si de extensie teritoriala a retelei de distributie a produselor de asigurare (filiale, agentii brokeri)