Reasigurările în România

1.PREZENTAREA GENERALA A REASIGURARILOR

1.1.CONCEPTUL DE REASIGURARE

Reasigurarea constituie o componenta foarte importanta a asigurarii directe, deoarece ea face posibila dispersarea riscurilor asumate initial de asigurator, redistribuirea lor intre mai multe societati specializate si redistribuirea lor pe diverse arii geografice.

In cuprinsul Legii nr. 172/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, reasigurarea se defineste dupa cum urmeaza:

“Reasigurarea este operatiunea de asigurare a unui asigurator de catre alt asigurator, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurator.

Prin reasigurare :

a) asiguratorul, in calitate de reasigurator,primeste prime de reasigurare, in schimbul carora contribuie, potrivit obligatiilor preluate, la suportarea indemnizatiilor pe care reasiguratul le plateste la producerea riscului care a facut obiectul reasigurarii;

b) asiguratorul, in calitate de reasigurat, cedeaza prime de reasigurare, in schimbul carora reasiguratorul contribuie, potrivit obligatiilor preluate, la suportarea indemnizatiilor pe care reasiguratul le plateste la producerea riscului care a facut obiectul reasigurarii;

c) prin operatiunea de retrocesiune, reasiguratorul poate ceda la randul sau, o parte din riscul acceptat.”

Reasigurările au apărut din necesitatea obiectivă a acoperirii riscurilor pe care asiguratorul direct trebuie să le suporte, aceasta(activitatea) având ca efect “pulverizarea riscului”.

Astfel de operaţii de împărţire a riscului datează din aceeaşi perioadă cu apariţia primelor intreprinderi comerciale. O primă formă în care se realizau reasigurări a fost cea a reasigurărilor facultative adică o reasigurare a unor riscuri individuale oferite altei companii de asigurări care era liberă să accepte sau să respingă oferta propusă. În timp, din nevoia de a acoperi mai multe riscuri, ca urmare a creşterii volumului asigurărilor directe, au reapărut metode de asigurare care să ofere mai multă certitudine asigurătorilor originari precum şi unele facilităţi din partea reasigurătorilor. Astfel a apărut reasigurarea contractuală care a devenit un mijloc prin care asigurătorii direcţi pot cere o acoperire obligatorie pe o bază solidă, certă.

În ultimii ani, reasigurările ocupă un rol foarte important în viaţa economică datorită cererii crescute de asigurări directe, a volumului şi capacităţii industriale pentru care se cer acoperiri de riscuri. În afara creşteri cantitative a numărului tranzacţiilor, au loc şi substanţiale îmbunătăţiri calitative privind natura şi caracteristicile reasigurărilor, aspectele tehnice, precum şi sistemul de comunicaţii între asigurătorii direcţi, reasigurători şi brokeri de asigurări.

Pentru a intelege mai bine esenta reasigurarii sa punctam elemente prin care aceasta se delimiteaza de asigurarile directe:

1. In cazul asigurarii directe asiguratorul incheie un contract de asigurare cu o persoana fizica sau juridica in timp ce partile contractului de reasigurare nu pot fii decat doua societati de asigurare, deci doua persoane juridice specializate in asigurari/reasigurari.

2. Subiectul unei asigurari poate fi o proprietate, o persoana sau un profit expus pierderilor sau avariilor pe care le poate suporta asiguratul, in afara activitatii intreprinse de el insusi sau de agentii sau functionarii sai, reasiguratorul este indirect interesat in pierderile suportate de asiguratul original, el compensand partial sumele platite de reasiguratul sau. Astfel subiectul asigurat este parte a raspunderii contractuale pe care reasiguratul a acceptat-o comform politei de asigurare semnata de el in contractul initial.

3. Nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizarii (compensarii, despagubirii), cu exceptia politelor de viata, accidente si boala, in timp ce toate contractele de reasigurare, inclusive cele pentru reasigurari de viata sunt contracte de despagubire fiind limitate la platile facute de reasigurat comform asigurarilor la care a subscris. In practica cele mai multe reasigurari prevad numai compensatiile partiale, reasiguratul suportand el insusi o parte a oricarei pierderi.

4. Contractul de asigurare imbraca forma unei polite de asigurare, in timp ce contractul de reasigurare imbraca forme diferite in functie de tipul reasigurarii,rareori aparand in forma unei polite de reasigurare (uneori, la reasigurarea facultative,in special de incendiu).

5. In timp ce aproape toate asigurarile directe (cu exceptia celor maritime si de aviatie) sunt in principal interne, reasigurarea este prin natura sa o activitate internationala.

Observaţii :

1. contractul de reasigurare se încheie numai între două companii specializate în asigurări şi reasigurări, numai între două persoane juridice;

2. în practică cele mai multe reasigurări prevăd numai compensări parţiale, reasigurătorul suportând el însuşi o parte a oricărei pierderi;

3. reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională.

Deşi obiectul de activitate al asigurătorului este preluarea riscurilor terţelor persoane, societăţile de asigurare, indiferent de mărimea lor, cedează o parte din aceste riscuri din motive prudenţiale.