Riscul în asigurări

Riscul reprezintă condiţia de bază a asigurării. Dacă nu ar exista riscuri, nu ar exista nici asigurări. De aceea, riscul reprezintă un element specific asigurării, fiind obiectul oricărui contract de asigurare, încercând o definire a riscului, se poate spune ca "riscul este un pericol, o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii, afacerile şi pentru care societăţile de asigurări pot oferi protecţie".

Etimologia şi originea geografică a cuvântului risc sunt controversate. In limba franceză, risque apare la începutul secolului al XVI-lea, ca şi în limba germană (risiko). Se risquer (1. fr.) este atestat către 1580, iar riskieren (l. germ.) abia în secolul al XVII-lea. În engleză, risque este folosit în 1661, iar cu grafia risk în 1741. În castiliană, riesgo a fost utilizat către 1570. Se admite că toţi aceşti termeni au fost preluaţi, direct sau indirect, din italianul risco (mai târziu, rischio). Vechile atestări italiene nu sunt anterioare secolului al XIII-lea, provenind din formele latinizate superficial rischium, risigus, riscus. Acestea se regăsesc în expresii ca rischium et fortuna, risigum et periculum, folosite în diferite contracte. Etimologia cuvântului latin este, la rândul ei, obscură: poate fi vorba de resecare sau rixare, care au un sens asemănător. Sensul actual, diferit de acela de pericol, hazard, noroc s-a conturat în secolul al XVIII-lea, odată cu cercetarea ştiinţifică asupra riscului.

Riscul apare în asigurări ca un element obligatoriu, esenţial, deoarece:

• este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane;

• producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a asiguratului;

• fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil.

Prin risc asigurat se înţelege evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare (suma asigurată).

Pentru ca un eveniment să poată fi considerat risc asigurabil, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să existe posibilitatea producerii lui, cu o probabilitate cuprinsă între 0 şi 1;

• să prezinte un anumit grad de periculozitate pentru asigurat;

• să fie independent de voinţa asiguratului sau a persoanelor care trăiesc şi convieţuiesc împreună cu acesta;

• să fie suportabil, ca mărime şi frecvenţă, din punct de vedere financiar de către asigurător;

• să fie incert, adică asupra momentului şi intensităţii lui să planeze incertitudinea.

Atunci când însă are loc, evenimentul potenţial producător de pagube poate fi descris: el are o origine, unul sau mai mulţi vectori şi o ţintă.

Originea este dată de cauza sau cauzele conjugate ale evenimentului. Un eveniment ce produce pagube se datorează, în general, unui lanţ de cauze care formează un arbore generic al producerii sale, arbore care poate ajunge foarte departe, în spaţiu şi timp. Extinderea analizei acestui lanţ este însă determinată, în mod normal, de raţiuni practice, cu precizarea faptelor generatoare esenţiale şi caracteristice şi care sunt importante şi din punct de vedere al prevenirii riscului.

Vectorii reprezintă mijloacele de transfer a riscului şi sunt caracterizaţi atât de natura pericolului (chimic, biologic, mecanic, radioactiv, seismic), cât şi de mediul prin care se transferă (aerul, solul). Astfel, radiaţiile şi particulele radioactive, respectiv, aerul, sunt vectorii riscului de radiaţii.

Ţinta o constituie victimele producerii riscului, care pot fi indivizi, grupuri de persoane, sau patrimoniile acestora.

Riscul este posibilitatea de asigurarea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă.

Şansa de producere a daunei se determină astfel:

P= x / n,

în care:

P este probabilitatea producerii daunei;

x – daune;

n – numarul total de cazuri