Sisteme de Reasigurare

Capitolul 1 Concepte teoretice privind reasigurarea

1.1 Conceptul de reasigurare şi evoluţia reasigurărilor

Reasigurarea reprezintă operaţiunea financiară prin care are loc divizarea, egalizarea răspunderilor între mai multe societăţi de asigurări-reasigurări, dispersate geografic. Prin reasigurare se urmăreşte menţinerea echilibrului financiar între primele de asigurare încasate şi despăgubirile ce se datorează.

Reasigurarea este o formă de asigurare a asigurătorilor denumită şi “asigurarea asigurării”. De fapt, şi analiza etimologică a termenului de reasigurare înseamnă “a asigura din nou”.

Deşi obiectul de activitate al asigurătorului este preluarea riscurilor terţelor persoane, societăţile de asigurare, indiferent de mărimea lor, cedează o parte din aceste riscuri din motive prudenţiale.

Reasigurarea constă practic în cedarea de asigurător, către alte societăţi de asigurări, reasigurări, a unei părţi din riscul preluat care depăşeşte reţinerea(capacitatea) proprie.

Reasigurarea este o formă de asigurare prin care o companie sau o organizaţie de asigurări poate transfera acte la un alt asigurător (reasigurător) partial sau în întregime, obligaţiile sale de plata ce decurg din contractele de asigurare pe care le-a încheiat. Această metodă permite unei companii de asigurări, numit reasigurat, cedent sau asigurător direct să se protejeze împotriva riscului care depăşeşte puterea sa financiară, în schimbul plăţii de către acesta a unei anumite sume denumită, primă de reasigurare. La rândul său reasigurătorul poate ceda o parte din reasigurările acceptate de el, operaţiunea fiind retrocesiune (retrocedare), compania cedentă fiind retrocedent iar reasigurătorul retrocesionar.

Reasigurarea apare ca o nouă asigurare care se bazează pe un contract de reasigurare ce se încheie între două societăţi de asigurare prin care prima cedează în întregime sau parţial răspunderea ce şi-a asumat-o iniţial prin contractul de asigurare.

Reasigurarea a apărut în evul mediu ca o măsură de îndepărtare a unor acţiuni imprudente ale acelor asiguratori care încheiau asigurări de transport maritim în zone extrem de riscante din cauza piraţilor şi condiţiilor grele de navigaţie (uragane, furtuni, stanci, gheţari, etc.).

Prima formă de reasigurare s-a practicat în Europa tot în domeniul maritim, urmărind divizarea riscurilor şi a daunelor foarte mari care nu puteau fi suportate de o singură societate de asigurări. Reasigurările s-au dezvoltat treptat, sub diferite forme în mai multe ţări.

Din cauza operaţiunilor speculative, în Marea Britanie, prin Legea din 1746 reasigurarea a devenit ilegală, excepţie făcând situaţiile în care societatea de asigurări devenea insovabilă, dădea faliment sau patronul deceda. Legea a fost numită Legea pentru reglementarea asigurării navelor aparţinând supuşilor Marii Britanii şi mărfurilor sau efectelor încărcate pe ele. În anul 1864 a fost abrogată această lege, iar anii următori, în Marea Britanie, reasigurările au evoluat foarte lent, deoarece ele au fost interzise mai bine de o sută de ani.

În acest interval de timp de un secol, în ţările din Europa reasigurările s-au dezvoltat continuu.

Cu timpul au apărut societăţi de reasigurări în practica internaţională.Astfel, în anul 1846 aluat fiinţă compania de reasigurări Kolnische Ruch, din Koln, începând activitatea în 1851. În anul 1863 s-a înfiinţat prima societate de reasigurări din Elveţia numită Swis Reinsurance Company. Cea mai puternică societate din Marea Britanie care a avut mare succes a fost Mercantile and General Reinsurance Company Ltd, înfiinţată în 1907.

În SUA prima societate de reasigurări a fost înfiinţată în 1980 sub denumirea de Reinsurance Company of America.

În procesul de dezvoltare a reasigurărilor un rol important l-au avut brokerii de reasigurări care la început erau persoane fizice iar ulterior s-au înfiinţat societăţi de brokeraj.

La început reasigurările erau facultative, ulterior s-au dezvoltat reasigurările numite obligatorii şi apoi cele mixte.

Concomitent cu asigurările maritime, de transport, a reasigurărilor de toate felurile au luat fiinţă şi asigurările de viaţă.

Odată cu asigurările si reasigurările de viaţă s-au practicat încă din secolul al XX-lea şi asigurările şi reasigurările de persoane şi accidente.

În România pănă la 1.01.1991, cât a funcţionat monopolul statului în domeniul asigurărilor, despre operaţiuni de reasigurare pe plan intern nu putea fi vorba. În prezent, ca urmare a faptului că există şi funcţionează mai multe societăţi de asigurare, reasigurare se practică şi pe plan intern având în vedere că ele nu au capacitatea de a prelua singure un volum mare de riscuri.

Transferul unei părţi din riscurile asumate de către un asigurător, numit cedent, către un alt asigurător, numit reasigurător (cesionar), se realizează prin intermediul reasigurării. Operaţiunea de reasigurare se face prin contractul de reasigurare.