Tipuri de riscuri și acoperirea acestora prin intermediul asigurărilor

Amplificarea fenomenelor distructive, în contextul societății riscului, condiționează necesitatea fiecărui individ de a deține un grad de control asupra propriei realități. Așadar, pornind de la premisa că scopul fiecăruia este de a stăpîni amenințările ce survin (sub forma unor evinenimente declanșatoare de pagube), s-a conturat în mentaliatea colectivă, în mod subiectiv, conceptul de risc.

În termeni liberi, riscul este un impuls de protecție, o formă extinsă și perfect naturală a reflexului de autoapărare. De exemplu, conform dicționarului englez ( Shorter Oxford Dictionary) definește riscul ca fiind ,,posibilitatea de a pierde sau suferi prejudicii’’. Iar sociologul german Nicklas Luhman întărește aceasta convingere prin consemnarea faptului că ,,riscul reprezintă o formă generală prin care societatea își descrie viitorul’’, indicând că viitorul este astfel dependent de deciziile prezente. Chiar și dexul român nu deviază de la același înțeles, notând că riscul este posibiliatea de a ajuge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă. Iar definiția Autorității de Supraveghere Financiară este mult mai laconică ,,riscul este posibilitatea unei pierderi sau al unui cîștig’’.

Însă amintindu-ne că suntem matorii unei lumi hibride, unde nu pot fi clar delimitate originea amenințărilor, omul este supus confuziei și ajunge să intuiască un risc potențial în toate împrejurările. Deci certitudinile nu vin decît să stimuleze recunoașterea riscurilor pe de o parte. În aceeași măsura absența certitudinilor garantează un risc. Proporțional avem de a face cu un paradox aparent. Cunoaștem sau nu, riscul este greu de eradicat, deși opțiunea favorabilă rămînînd să posedăm cunoștințe pentru a înțelege aspectele și astfel de a le gestiona.

O primă metodă este clasificarea riscurilor. Asemenea analiză conferă oportunitatea de a înțelege originea, vectorii și ținta. Riscul, în mod normal își alege drept țintă fie omul, fie tot omul în final, doar că prin prisma patrimoniului său. Tocmai din acest motiv suntem noi ca subiecți interesați de definirea și clasificarea riscurilor. Conștientizarea diminuează frecvența de apariție cît și gradul de manifestare al efectelor rezultate.

La altă extremă se afla interesul societăților de asigurări de a poseda cît mai multă informație despre cîmpul de acțiune a fenomenelor păguboase și specificul aferent lor, pentru a reuși la rîndul lor să le gestioneze, elaborînd clauze contractuale performante.

Prin urmare, autoasigurarea este perfect necesară protecției, undeva combaterii fricii pentru potențialele daune, în ambele cazuri. Societatea de asigurare ca și subiectul este cointeresat de integritate și speranța de utilitate.

Totodată, decizia unei asigurări este deja în sine o metodă de a fi precaut. Lumea precauției este o lume în care se pun întrebări. Pentru a trasnforma precauția într-o formă de prevenție, este potrivit de a apela la asigurarea formală, adică la produsul oferit de societățile ce garantează, în schimbul unei prime, să compenseze hazardul în cazul producerii, sau cel puțin să ofere impresia de siguranță solicitantului. Cu alte cuvinte, prevenirea riscurilor se realizeză prin măsuri active sau pasive. Primele reduc probabiliatea producerii fenomenului, iar ultimile atenuează forța de distrugere.

Clasificare după asigurabiliate

Riscurile pure și speculative.

Amintim că pentruca un risc să fie asigurabil

1. Probabilitatea producerii sale trebuie să fie posibilă, altfel este lipsită de interes economic

2.Să se producă în viitor

3.Să fie întimplător și nu de o intenție fixă (independent de voița asiguratorului)

4. Să fie real și să producă un grad mare de periculozitate pentru asigurat

5. Trebuie să posede caracter incert

6. Probabiliatea producerii să fie cuprins între posibil și cert ( de regula posibil, desul este o excepție fiind cert)

7. Riscul trebuie să se producă cu o anumită regularitate sau cu o anumită frecvență (e agreat cînd e repetabil căci conferă informații și pot fi atașate anumite probabilități)

8. Riscul să fie licit

Riscurile pure sunt cele care prin producerea lor generează doar pierderi, niciodată cîștiguri, fiind asigurabile în consecință.

Cele mai tipice exemple sunt decesul, furtul, incendiul, explozia, naufragiul, furtuna.

Combinînd naufragiu și furtuna, în cazul unei nave, este evidentă pierderea. Dacă nu se scufundă nava, pierderea nu există, dar nici un cîștig, deoarece se menține starea de normalitate, adică integritatea navei și nu avem un plus de valoare pentru a numi asta un cîștig.