Astronomia

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Astronomia.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Astronomie

Extras din document

I. Sistemul solar. Caracteristica generală.

Planetele împreună cu sateliţii lor, Soarele şi tot ce se roteşte în jurul lui formează Sistemul Solar. Soarele este steaua cea mai apropiată de Pământ. Principalele corpuri ale Sistemului solar sunt cele care, asemenea Pământului, se învârtesc în jurul Soarelui şi reflectă lumina acestuia; ele se numesc planete. De la cea mai apropiată de soare până la cea mai îndepartată, cele nouă planete sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, şi Pluto. Cinci dintre acestea pot fi urmărite pe cer cu ochiul liber pe timpul verii, şi din acest motiv, au fost observate încă din Antichitate: Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn .

I.1 Istoria Sistemului solar.

Timp de secole s-a crezut că Pământul stă nemişcat în centrul Universului, iar Soarele şi planetele se învârtesc în jurul lui. Acesta era sistemul lumii după cum îl descria savantul grec Ptolemeu în secolul al II-lea î. Hr. În secolul al XVI-lea astronomul polonez Copernic a afirmat ca Pământul şi celelalte planete se învârtesc în jurul Soarelui. După inventarea lunetei, în secolul următor s-a putut dovedi că el avea dreptate. Prin studierea planetelor şi a stelelor astronomii au putut să reconstituie istoria Sistemului solar şi să prevadă viitorul acestuia.

I.2 Formarea Sistemului solar.

Soarele s-a format înrtr-un imens nor de gaz şi pulberi, motivele sunt încă puţin cunoscute. Posibil în urma unei perturbaţii create de explozia unei stele mai mari, situate destul de aproape, acest nor a început să se prabuşească sub propria greutate şi să se învârtească pe loc, puţin câte puţin a luat forma unui disc mai dens şi mai cald în centru decât spre exterior. Apoi, în centrul discului, materia a devenit suficient de densă şi de caldă ca Soarele să înceapă să strălucească: aceasta s-a petrecut în urmă cu 4.6 miliarde de ani. În imensul nor de gaz şi pulberi particulele solide s-au aglomerat în mod progresiv, pe parcursul a mai puţin de 100 milioane de ani, pentru a forma planetele. În apropierea Soarelui unde era mai cald planetele s-au născut din aglomerarea unor blocuri de rocă. Astfel s-au format Mercur, Venus, Pământ şi Marte. În regiunile exterioare mai reci centrul planetelor mai mari s-a format din roci amestecate cu gheaţă. Acestea au atras apoi mari cantităţi de gaz din norul din care proveneau. Este cazul lui Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

I.3 Dimensiunile Sistemului solar.

Planetele sunt repartizate în jurul Soarelui într-o zonă în formă de disc, cu o rază de aproximativ 6 miliarde de km, pe care lumina Soarelui o strabate în şase ore. Chiar dacă ar parea întins, la scara Universului, Sistemul solar este cu adevarat minuscul. Situat la circa 150 de milioane km de planeta noastră Soarele ne apare pe cer ca un disc orbitor. Lumina lui ajunge la noi în opt minute.

II.Soarele.

Datorită faptuluii că este atât de aproape aceasta este steaua cea mai bine cunoscută. Astronomii disting chiar detalii de la suprafaţa sa. În comparaţie cu Pământul, Soarele este gigantic. Volumul său ar putea cuprinde 1300000 de planete ca a noastră, iar de-a lungul diametrului s-ar putea alinia 109. Soarele este o imensă sferă de gaz, foarte cald, a cărui masă depaşeşte de 300 mii de ori pe cea a Pământului. La suprafaţă ponderabilitatea este de aproximativ 28 de ori mai puternică decât cea de pe Pământ. Totuşi, Soarele nu este decât o stea obişnuită. Pentru astronomi este o adevarată şansă să poată studia o stea atât de banală: tot ce aflăm din studierea Soarelui îi ajută sa înţeleagă mai bine celelalte stele.

II.1 Fotosfera şi petele solare.

Lumina Soarelui provine de la un înveliş de grosime mai mică de 300 km, fotosfera. Aceasta este cea care dă impresia că Soarele are o margine bine delimitată. Temperatura sa este de aproximativ 6000 de grade. Vazută prin telescop ea se prezinta ca o reţea de celule mici, strălucitoare, sau granule aflate într-o permanentă agitaţie. Fiecare granulă este o bulă de gaz de mărimea unei ţări ca Franţa. Ea apare, se transformă şi dispare în aproximativ 10 minute. Pe alocuri suprafaţa Soarelui prezintă nişte pete întunecate, numite pete solare, care au fost foarte studiate după inventarea lunetei şi a telescopului. Petele solare au aspect întunecat pentru că ele sunt mai puţin calde decât regiunile din jur. Ele sunt adeseori asociate în perechi care se comport ca polii unui enorm magnet. Numărul petelor care pot fi observate pe Soare variază după un ciclu de aproximativ 11 ani. Odată cu inventarea lunetei a fost creat un mijloc simplu de urmărire a petelor solare. Acesta consta în proiectarea imaginii Soarelui pe un ecran alb, în focarul unei lunete sau al unui telescop. Petele apar pe ecran sub forma unor mici puncte întunecate.

II.2 Cromosfera şi coroana.

În timpul unei eclipse totale, când discul orbitor al Soarelui dispare în spatele Lunii, remarcăm în jur o bordură subţire de un roşu aprins – cromosfera, iar dincolo de aceasta un halo argintat, mai mult sau mai puţin neregulat, - coroana. Cromosfera şi coroana sunt învelişurile exterioare ale Soarelui. Ele formează atmosfera solară. În mod obişnuit nu le vedem pentru că sunt mult mai puţin luminoase decât fotosfera. Cromosfera se ridică până la 5000 km de la suprafaţă Soarelui. Ea este acoperită de mici jeturi de gaz foarte cald - spiculii. Temperatura sa creşte odată cu altitudinea: în vârf are 20000 grade. Coroana care îmbracă atmosfera se diluează treptat în spaţiu şi nu are o limită exterioară bine definită. Ea este foarte rarefiată dar extrem de caldă: temperatura sa depaşeşte 1 milion de grade. Cu ajutorul instrumentelor speciale se observă din timp în timp că anumite regiuni ale Soarelui devin deodată foarte strălucitoare: acestea sunt erupţiile solare. În urma acestora jeturi imense de gaz, protuberanţele se ridică în cromosferă şi coroană. Când apar proiectate pe Soare protuberanţele au aspectul unor filamente întunecate. În permanenţă un flux de particule foarte rapid părăseşte Soarele prin coroană. Acestea sunt vânturile solare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Astronomia.doc