Universul

DEFINIŢII ALE UNIVERSULUI

Universul este lumea luată în totalitatea ei, infinită în timp şi în spaţiu, nelimitată prin diversitatea formelor pe care le ia materia în procesul ei de continuă evoluţie.

Universul este cel mai mare şi cel mai complex sistem material alcătuit din totalitatea corpurilor şi fenomenelor cosmice şi a spaţiului dintre acestea.

Universul reprezintă un spaţiu infinit în care este răspîndită materia aflată în diferite stări şi forme.

ORIGINEA ŞI VÎRSTA UNIVERSULUI

Teoria modernă privind originea Universului are la bază modelul Big Bang, adică „Marea Explozie”.

Conform acestei teorii, mateia care alcătuieşte Universul era, iniţial, concentrată sub formă de particule şi antiparticule într-un spaţiu de proporţii reduse şi avea o temperatură foarte mare.Expansiunea extrem de rapidă a materiei fierbinţi a fost comparată cu o explozie şi de aceea fenomenul a fost numit Big Bang sau „Marea explozie”.

Expansiunea miezului iniţial de materie a determinat răcirea acesteia. Cînd temperatura a ajuns la numai cîteva mii de grade, electronii şi nucleele au început să se unească, formînd atomi. Acolo unde expansiunea a fost încetinită de atracţia gravitaţională, materia s-a concentrat, formîndu-se galaxii. În cadrul acestora, din concentrarea materiei în diverse zone, au rezultat corpuri cosmice de diferite dimensiuni, care au evoluat diferit. În cele mai mari corpuri, concentrarea puternică a materiei sub efectul gravitaţiei a determinat producerea de temperaturi de cîteva milioane de grade, declanşînd reacţii nucleare (focul nuclear). Ca urmare a acestui proces, corpurile au început să emită lumină proprie, trecînd în stadiul de stea. Spre deosebire de corpurile mari, cele mici n-au ajuns în această fază, ci au evoluat spre forme de planete şi asteroizi.

Calculele efectuate arată că Big Bang-ul s-ar fi produs cu aproximativ 15 miliarde de ani în urmă, deci aceasta ar fi vîrsta Universului.

UNITĂŢILE ASTRONOMICE DE MĂSURĂ

Dimensiunile excesiv de mari ale spaţiului cosmic au impus utilizarea unor unităţi de măsură adecvată. Astfel, pentru măsurarea distanţelor se foloseşte unitatea astronomică (distanţa medie de la Pămînt la Soare, rotunjită la 150 milioane km), anul-lumină (distanţa parcursă de lumină timp de un an) şi parsecul (egal cu 3,26 ani-lumină).

Unitatea de măsură Simbolul Echivalentul

unitate astronomică U.A. 15*107km

an-lumină a.l. 9*1012km

63 300 U.A.

parsec Pc 31*1012km

3,26a.l.

kiloparsec Kpc 103pc

ALCATUIREA UNIVERSULUI

Materia din Univers se prezintă sub două forme:

• organizată în corpuri cosmice;

• neorganizată, ca praf cosmic şi gaze interstelare.

Corpurile cosmice, la rîndul lor, se clasifică în două categorii:

• corpuri fierbinţi,cu temperaturi foarte ridicate, care emit lumină şi căldură în spaţiul înconjurător. Din această categorie fac parte stelele.

• corpuri reci,care nu emit lumină proprie, ci doar reflectă lumina venită de la stele. Din această categorie fac parte planetele (inclusiv sateliţii lor), asteroizii, meteoriţii, cometele, prafurile şi pulberile cosmice.

Mijloacele moderne de cercetare permit studierea doar a unei părţi reduse din Univers, căreia i se spune Metagalaxie sau Univers observabil. Partea din Univers care nu poate fi observată este numită Univers fizic.

În spaţiul observabil al Universului se află un număr enorm de aglomerări de stele, numite galaxii. Acestea, în număr de peste 100 miliarde, se grupează uneori în spaţiu formînd roiuri de galaxii cunoscute sub numele de supragalaxii (se cunosc peste 20).

Universul este alcătuit din hidrogen (80%), heliu (18%) şi o parte neînsemnată de alte elemente.

Principala masă a Universului o constituie corpurile fierbinţi (98%). Stelele sunt corpuri cereşti gazoase, sferice sau aproape sferice, care au temperaturi foarte ridicate şi lumină proprie. Ele diferă după masă, densitate, luminzitate şi compoziţie chimică.

După gradul de strălucire deosebim:

STELE

GIGANTICE PITICE

În funcţie de temperatură există:

STELE

RECI FIERBINŢI

(3500-6000ºC) (25000-35000ºC)

culoare

ROŞII ALBASTRE

Materia neorganizată a Universului are o tendinţă de grupare sub formă de mari aglomerări de gaze şi praf cosmic.Acestea se prezintă ca nişte pete luminoase cărora li se spune nebuloase şi ele pot fi observate atît datorită reflexiei luminii stelare, cît şi a emisiei lor proprii.

În spaţiul infinit al Universului, de asemenea, se întîlnesc găurile negre. Găurile negre sunt corpuri cereşti extrem de comprimate care nu emit nici un fel de radiaţii pentru că acestea sunt oprite de cîmpul gravitaţional extrem de puternic,dar, în schimb, absorb tot ce se află în jurul lor. Găurile negre sunt, de fapt, ultima etapă din evoluţia stelelor.