Audit intern

CAPITOLUL I - Scurt istoric al Auditului Intern

În literatura de specialitate, termenul de audit provine din limba latină unde se regăsește sub forma de audit-auditare și care are semnificația de ”a asculta”, asta în condițiile în care, despre audit avem informații și se vorbește de câteva secole, datele scrise ne spun că acest termen este utilizat încă de pe vremea regelui francilor, Carol cel Mare. (GHEORGHIU, 2000)

Deși acest termen are o proveniență latinească și o serie de denaturări din punct de vedere al timpului și istoric, totuși procesul de audit, mai exact auditul intern se regăsește ca parte și ca bază în viața unei întreprinderi încă din perioada recesiunii economice din america începutului de secol XX. Această perioadă a făcut ca auditorii financiari sau externi să se folosească de o serie de lucrări ce erau realizate de un corp de profesionști, ca personal independent însă aceștia erau angajați ai întreprinderii, limitați până la abilitățile de sintetizare a informațiilor și exprimarea de concluziilor. În timp personalul întreprinderii a îmceput să dețină abilități focalizate pe funcția iar rezultatele obținute au adus o percepție pozitivă asupra a ceea ce efectuau în cadrul întreprinderii. (Auditul intern: evaluare, consiliere, 2006)

De cealaltă parte, auditorii externi foloseau acest suport doar pentru activitățile din sistemul financiar și contabilitate.

Primele date privind profesia de auditor intern au fost înregistrate la Institutul Internațional al Auditorilor Interni (IIA - Institute of Internal Auditors) din SUA unde analizele și studiile efectuate au oferit ca rezultat necesitatea dezvoltării acestui domeniu și profesii respecitv beneficiile aduse ca urmare a cercetării în domeniu.

Franța, după anul 1960 când s-a înființat Institutul Francez al Auditorilor și Consultanților Interni (IFACI), realizează unul din cei mai importanți pași în domeni, ulterior cele mai însemnate contribuții cu privire la evoluția auditului intern sunt implementate de cunoștințele școlilor franceze în vederea dezvoltării acestui domeniu ce din practică aducea rezultate remarcabile.

Institutul Francez al Auditorilor și Consultanților Interni a avut contribuții și în afara țării, participând la modul de înțelegere și rolul auditului intern, precum și la poziționarea funcțiilor auditului intern în cadrul oricărei entitiți, indiferent de țară sau cultură. Un aspect foarte important ce a putut fi observat în evoluția Auditului intern se bazează creșterea vârstei specialiștilor în strânsă legătură directă cu profesionalismul, experiența, calitatea și încrederea oferită de rapoartele generate de aceștia.

Începuturile auditului intern se bazau pe funcția financiar contabilă, ulterior economia reală a intervenit și s-a impus prin atașarea funcției de audit intern la direcția generală a unei entități, astfel auditul intern devine subordonat conducătorilor de entități, utilizat ca un instrument puternic ce intervine și favorizează depistarea riscurilor ce ar putea să apară în organizațiile în care acesta funcționează.

Până în anul 2000, în România nu exista nici o reglementare cu privire la auditul intern, aceasta fiind o activitate ce nu făcea parte din cultura organizațională și nici din vreo cerințp venită din partea deținătorilor de entitiăți. Astfel adesea se făcea o confuzie între conceptul de audit intern și ceea ce se practica defapt, mai exact controale interne ce se aplicau doar în cazul entităților ce aveau capital de stat integral sau parțial.

Imediat ce s-a făcut trecerea către aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate și auditarea situațiilor financiare, prin aplicarea directivelor europene, în anul 2000, cu ajutorul unui ordin de ministru al finanțelor, s-au aplicat primele reglementări cu rol mai mult teoretic și efecte foarte restrânse, referitoare la auditul intern constituind o deschidere către acesta cu erori de traducere și interpretare dar intervine în acomodarea și cerințele unei noi profesii practicate și în România.

Începând cu anul 2003, în România, auditul intern este reglementat și monitorizat de Camera Auditorilor Financiari, acesta fiind un organism de utilitate publică fără scop lucrativ, unde responsabilii pentru organizarea acestei activități respectiv coordonatorii lucrărilor și semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să dețină calitatea de auditor financiar.

Deoarecce doar entitățile ce aplică Standardele Internaționale de Contabilitate și auditează situațiile de ordin financiar, acestea au obligația de a construi un cadru organizatoric pentru a pune în funcțiune auditul intern, prin urmare numărul entităților ce pot face acest lucru este relativ mic, însă pe măsură ce tot mai multe entități se vor încadra în criteriile solicitate prin acte normative, vom avea o varietate mai mare de entități ce vor putea aplica și standardele de audit intern. Din acest motiv, Camera Auditorilor Financiari din România a decis asimilarea iintegrală a standardelor de audit intern și a intervenit în elaborarea de normelor de audit intern ce sunt imperios necesare organizării și exercitării activității, sub forma norelor de calificare și a normelor de funcționare, dar și a modalităților practice de aplicare.