Acreditivul

1. Esenta acreditivului documentar

Principii si cerinţe de decontare prin acreditivul documentar

Intensificarea procesului de integrare economică internaţională şi crearea noilor modalităţi de comunicare (transport , transfer bancar , E-Mail etc) permite dezvoltarea lumii afacerilor in orice punct de pe glob, fapt ce a contribuit la apariţia necesităţii de a creea un numar impozant de legături comerciale. Totuşi efectuarea unui numar mare de operaţiuni ,generează in continuare riscuri destul de importante pentru participanţii la afacerile economice-comerciale.

În afară de aceasta , la momentul actual multe state au datorii atit interne cit şi externe , acest fapt generează un tip de risc caracteristic si Republicii Moldova , cunoscut ca risc de ţară .

Aceste inconvenienţe generate de riscurile aparute au influienţat creşterea dorinţei subiecţilor afacerilor (vinzatorilor si cumparatorilor) de a asigura condiţii de incredere pentru desfaşurarea afacerilor lor. În legatura cu acest fapt , utilizarea acreditivului documentar capată un caracter deosebit de important la etapa actuală.

Dacă conform contractului de vînzare cumparare sau in urma unei intelegeri verbale (simple) intre părţi este prevazută achitarea contra acreditivului documentar , cumparatorul dă ordin băncii care îl deserveşte să deschidă un acreditiv in favoarea vînzătorului (furnizorului).

Deci, Acreditivul este obligaţia băncii de a transfera vinzătorului (furnizorului) suma prevazută, din numele cumpărătorului , în confomitate cu condiţiile prestabilite.

Vînzarea de marfuri si furnizarea de prestaţii cumpărătorilor străini comportă riscuri suplimentare in raport cu comerţul pe plan intern. Contractele de export sînt expuse riscurilor de achiziţionare a materiei prime , fabricarea si depozitarea mărfurilor, cit şi livrarea la termen . Factori de insecuritate exista – chiar daca intr-o mai mică măsură- şi in furnizarea prestarilor de servicii. Acreditivul pune in evidenţă mijloacele de apărare a intereselor vînzatorului şi cumpărătorului.

Pentru cumpărator cel mai important aspect este ca prestaţiile oferite să fie executate , in timp ce vînzătorul este interesat in primul rind intr-o plată punctuală.

În tranzacţiile internationale riscurile cresc, deoarece cumpărătorului ii este greu sa evalueze credibilitatea şi solvabilitatea unui partener de afaceri străin , ceea ce nu se intimplă in comerţul cu furnizorii interni. Pe de altă perte , in caz de nerespectare a condiţiilor contractuale , cuparatorul dispune de mijloace mult mai limitate de revendicare a drepturilor sale. Acest lucru este valabil şi pentru exportator , care pe linga riscurile inerente transportului işi mai asuma şi riscul de a nu_şi recupera creanţa (risc de insolvabilitate), ne mai vorbind de dificultatea de a evalua cu exactitate “ riscurile de ţară” (riscuri politice , monetare si de transfer).

În general, dacontările prin virament se bazeaza pe un sistem de principii şi cerinţe, care sint aplicabile şi decontărilor prin acreditiv .

Principiile de organizare a decontărilor prin acreditiv sint mai stabile si mai puţin supuse schimbărilor. Cerinţele , cărora trebuie să corespundă decontările prin acreditiv , se modifică pe masura dezvoltării şi perfectionării industriei. La rindul său , formele şi modalităţile de decontare trebue să corespundă acestor cerinţe , să se adapteze la schimbările survenite.

Principiile de decontare prin acreditiv:

1. Primul principiu rezultă din obligaţia tuturor agenţilor economici de a pastra mijloacele financiare in conturi la instituţiile bancare şi constă în aceea că efectuarea tuturor operaţiilor de decontare este obligatorie prin instituţiile bancare .

2. În decontările prin virament banii joacă rolul de mijloc de plată. Aceasta înseamnă că mişcarea banilor poartă un caracter relativ independent, ea putînd avea loc înaintea sau după mişcarea propriu zisă a mărfurilor ce constituie obiectul tranzacţiei. Pentru ca decontările efectuate să corespundă cît de cît mişcării reale a mărfii se aplică principiul conform căruia , executarea plaţii are loc , de regulă , după descarcarea mărfii , prestarea serviciilor , efectuarea lucrărilor. Acest lucru însa nu axclude executarea plătii în avans sau achitarea în prealabil , in dependenţă de inţelegerea plătitorului si beneficiarului .

3. Plata se execută numai in cazul existenţei mijloacelor in contul plătitorului sau a dreptului la credit. În cazul lipsei mijloacelor în contul plătitorului sau în lipsa dreptului la credit, documentele de decontare se plasează în fişiere speciale şi se execută plata pe măsura vărsării mijloacelor la cont ,in consecutivitate calendaristică a plăţii. Această consecutivitate presupune o importanţă egală a decontărilor pentru toate obligaţiile , însă ea poartă un caracter obligatoriu , deoarece se infaptuieşte sub supravegherea bancară . Datorită dorinţei agenţilor economici de a utiliza cit mai independent resursele ciştigate , consecutivitaea executării plăţii şi controlul bancar ar fi un lucru ce ar provoca cheltuieli inutile.

4. Un alt principiu constă in aceea că debitarea contului plătitorului se execută numai cu acordul acestuia. Acordul de executare a plăţii se oferă prin emiterea documentelor de plată ( in cazul acreditivului a cererii de acreditiv) sau prin acceptarea documentelor spre plată.