Activitatea Bancară Liberă

Noi informatii privind era activitatii bancare libere

Argumentul în favoarea competitiei libere în toate întreprinderile economice este foarte atragator. În conditii generale, agentii economici în urmarirea interesului propriu produc un rezultat eficient economic. Totusi, în ciuda logicii argumentului si a aparentului succes al întreprinderilor economice libere, exista o industrie, o activitate economica în legatura pe care chiar si cel mai ardent sustinator al laissez-faire s-a temut sa o lase prada vicisitudinilor schimbului liber de cerere si oferta. Aceasta este activitatea bancara, o industrie despre care majoritatea cred ca este inerent instabila.

Aceasta teama de a permite competitia libera în activitatea bancara nu este bazata pe o teorie confruntata cu evenimente reale, ci doar pe însasi evenimente. SUA au experimentat mai multe panici bancare în timpul carora multe banci au esuat iar pietele financiare au fost lasate în dezordine. Perioada cea mai rea este aceea în care bancile au fost lasate sa-si urmareasca propriile interese motivate de profit, perioada numita era activitatii bancare libere (1837 - 1863). Problemele acestei perioade au fost citate ca motive pentru reglementarea activitati bancare. La o reevaluare a acestei ere, care examineaza în mai mult detaliu empiric probele, noi ne dam seama ca istoria activitatii bancare libere nu a fost atât de haotica pe cât cred majoritatea.

Dintr-o perspectiva istorica obisnuita, teama de a permite competitia libera în activitatea bancara e de înteles. Istoria activitatii bancare a SUA e constituita din instabilitate, panici bancare, întreruperi ale activitatii economice. Multi dateaza aceste probleme în timpul erei activitatii bancare libere când nu existau reglementari federale, când intrarea era libera, când bancile erau libere sa-si emita propriile bancnote si sa intre în competitie pentru depozite si împrumuturi. Istoricii au catalogat aceasta perioada ca haotica, plina de speculanti, banci iresponsabile, si falimente bancare. Apoi a urmat sistemul bancar national (1863 - 1913) vazut ca o îmbunatatire, desi au persistat înca probleme. Sub incidenta acestui sistem bancile nationale erau supravegheate si reglementate de catre Controlorul de Moneda Nationala, care se presupunea ca a promovat o forma de activitate bancara mai sigura. Acest sistem nou înca nu era îndeajuns de bun pentru a preveni reaparitia panicilor bancare si a fost înlocuit în 1913 de Sistemul Rezervei Federale. Doar când natiunea a avut atât o banca centrala puternica cât si o asigurare a depozitului federal (1933 - 1935), doar atunci parea sa fi rezolvat instabilitatea inerenta în activitatea bancara. Aceasta informatie istorica pare sa fi convins chiar si pe cei mai fermi sustinatori ai activitatii bancare libere. Milton Friedman (1960) si-a clarificat pozitia în raspunsul trimis la propunerea lui Garry Becker (1957) pentru o activitate bancara laissez-faire. Becker a sugerat ca SUA sa permita o activitate bancara libera fara nici o cerinta legata de rezerve sau supravegherea activelor si pasivelor. Friedman a respins aceasta propunere spunând ca ea nu va rezolva problema instabilitatii inerente (p. 108, n.10). În mod clar parerea lui Friedman este cea unanima; reglementarile bancare ale SUA sunt propuse pentru a promova un sistem bancar sigur; dar, observarea instabilitatii nu înseamna în mod necesar ca aceasta este inerenta. Cercetari recente sugereaza ca interventia guvernului, presupusa a proteja sistemul, se poate sa fi produs problemele observate. John Kareken si Neil Wallace (1978) gasesc ca sub anumite presupuneri nu exista esecuri bancare într-o activitate bancara laissez-faire. În modelul lor, esecurile sunt induse de stabilirea neoptima de preturi a asigurarii de depozit guvernamental. Eugene Fama (1980) sustine ca, într-un sistem bancar competitiv activitatile managementului de portofoliu ... cad sub incidenta teoremei Modigliani  Miller despre irelevanta deciziilor pur financiare. Ca atare nu e nevoie de controlarea crearii de depozite sau a activitatilor de cumparare de garantii de catre banci pentru a obtine un echilibru general stabil cu privire la preturi si a acestei activitati. (p. 39). J.H. McCulloch (1981) sustine ca transformarea activitatii bancilor de a împrumuta pe termen scurt si de a da cu împrumut pe termen lung nu este o functie naturala a intermediarilor financiari. Este o disfunctie care constituie un produs aditional al diferitelor forme de interventie guvernamentala car încurajeaza ceea ce el numeste intermediere gresita(p. 103).

Astfel de teorii trebuie sa poata fi confruntate cu datele. Daca activitatea bancara libera este optima de ce nu a functionat în timpul erei activitatii bancare libere? De ce sistemul laissez-faire s-a dovedit atât de haotic si costisitor? De ce a dus la o activitate bancara iresponsabila si la esecuri bancare în aproape toate statele care au adoptat legi ale activitatii bancare libere?

Pentru a raspunde la aceste întrebari vom privi aceasta perioada mult mai atent decât cercetatorii anteriori. Folosind rapoartele originale de stat ale auditorului noi am colectat informatii bancare de la bancile care au existat în aceste state sub incidenta legilor activitatii bancare libere. Astfel am putu determina câte banci au fost închise si am estimat ce pierderi au suportat detinatorii bancnotelor lor. în timp ce informatiile noastre vor confirma faptul ca au existat probleme în activitatea bancara libera, noi punem la îndoiala perspectiva ca activitatea bancara libera a dus la haos financiar.

În urmatoarea sectiune a lucrarii vom descrie era activitatii bancare libere si de ce ea a fost considerata un esec al activitatii bancare laissez-faire. A doua sectiune contine date ale ratelor de faliment al bancilor libere, despre perioada de timp cât au stat în afaceri, despre siguranta bancnotelor si despre pierderile detinatorilor de bancnote. Folosind aceste date vom pune în contrast descoperirile noastre cu perspectiva conventionala a activitatii bancare libere. Ultima sectiune contine un sumar si o concluzie.