Adecvarea capitalului ca urmare a acordului basel I și II

1. Introducere: Caracteristicile şi funcţiile capitalului

Aproape fiecare aspect al activităţii bancare este influenţat direct sau indirect de disponibilitatea şi / sau rostul capitalului. Capitalul reprezintă unul dintre factorii cheie care trebuie luaţi în considerare atunci cand este evaluată siguranţa şi buna funcţionare a unei anumite bănci. O bază adecvată de capital serveşte drept reţea de siguranţă pentru o varietate de riscuri la care este expusă o institute pe parcursul desfăşurării activităţii sale. Capitalul absoarbe pierderile posibile şi furnizează, astfel, baza pentru păstrarea încrederii deponenţilor într-o bancă. Capitalul reprezintă, de asemenea, cel mai important determinant al capacităţii de creditare a unei bănci. Bilanţul unei banci nu poate fi extins dincolo de nivelul determinat prin indicele de adecvare a capitalului; disponibilitatea capitalului determină, în consecinţă, nivelul maxim al activelor.

Costul şi valoarea capitalului influenţează poziţia competitivă a unei bănci. Deoarece acţionarii asteaptă un randament al capitalurilor lor proprii, obligaţia de a câştiga aceste capitaluri are un impact asupra stabilirii preţurilor la produsele bancare. Mai există şi o altă perspectivă de piaţă. în scopul acordării creditelor şi avansurilor, o bancă trebuie, în mod normal, să aibă capacitatea de a atrage depozite de la populaţie. Acest lucru necesită încredere în bancă, încredere ce poate fi, la rândul său, stabilită şi pastrată prin existenţa unui capital de protecţie. Dacă banca se confruntă cu o lipsă de capital, sau în situaţia în care costul capitalului este ridicat, o bancă poate pierde afacerea în faţa concurenţilor săi.

Scopurile cheie ale capitalului sunt acelea de a oferi stabilitate şi de a absorbi pierderile, furnizând astfel o măsură de protecţie pentru deponenţi şi alţi creditori în cazul lichidării. Astfel, capitalul unei banci trebuie să aibă trei caracteristici importante:

- trebuie să fie permanent;

- nu trebuie să genereze cheltuieli fixe obligatorii;

- trebuie să permită subordonarea legală faţă de drepturile deponenţilor şi ale altor creditori.

Valoarea totală a capitalului are o importanţă fundamentală. De asemenea importantă este şi i acţionariatului băncii, în special identitatea acelor acţionari care pot influenţa direct linia strategică a bancii şi politicile de management al riscului. Structura acţionariatului unei bănci trebuie să asigure integritatea capitalului băncii şi să fie capabilă să furnizeze mai mult capital dacă, şi atunci când este necesar. Ea nu trebuie să influenţeze negativ poziţia capitalului băncii sau să expună banca la riscuri iclimentare. Pe lângă acţionarii care respectă mai puţin regulile de etică şi competenţă sau care nu îşi sceplinesc eficient responsabilităţile fiduciare, structura conglomeratelor financiare poate avea, de |asemenea, un impact negativ asupra capitalului băncilor care fac parte din astfel de grupuri.

Băncile au ca şi caracteristică inerentă un indicator capital supra datorii relativ scăzut. Pentru a incuraja managementul prudent al riscurilor asociate acestei structuri unice a bilanţului, autorităţile de reglementare au introdus în marea majoritate a ţărilor anumite cerinţe de adecvare a capitalului. La sfarsitul anilor '80, Comitetul de la Basel pe probleme de Supraveghere Bancară a preluat iniţiativa şi a dezvoltat un standard de adecvare a capitalului bazat pe risc, care urma să conducă la o convergenţă inernaţională a reglementărilor de supraveghere care guvernează adecvarea capitalului pentru băncile active, la nivel international. Obiectivele duale ale noului cadru au fost întărirea credibilităţii şi stabilităţii sistemului bancar international şi, prin asigurarea unui grad ridicat de consecvenţă în aplicarea cadrului, diminuarea surselor de inegalitate competitivă între băncile internaţionale.

Iniţiativa s-a concretizat în Acordul de la Basel pe probleme de capital, în anul 1988. Acordul de la Basel include o definiţie a capitalului de reglementare, măsuri ale expunerilor la risc şi reguli care specifică nivelul de capital ce trebuie menţinut în relaţie cu aceste riscuri. Acordul introduce un standard de adecvare a capitalului de facto, bazat pe alcătuirea ponderată în funcţie de risc a activelor băncii şi a expunerilor extrabilanţiere, care garantează menţinerea unei valori adecvate a capitalului şi a rezervelor, in scopul protejării solvabilităţii. Deşi Acordul a vizat initial băncile intenaţionale, standardul de adecvare a capitalului a fost adoptat şi implementat în mai mult de 100 de ţări şi constituie acum parte integrală a ocicărei abordări de supraveghere bancară bazate pe risc. Revizuirea constantă a nivelului de capital menţinut, atât la nivelul întregului sistem bancar, cât şi la nivelul băncilor individuale, reprezintă o parte importantă a procesului de management al riscului financiar, care caută să garanteze că poziţia capitalului unei bănci este consecventă cu profilul general de risc şi cu strategia de afaceri.

Sistemul financiar mondial a fost martorul unor schimbări considerabile o data cu introducerea Acordului de la Basel. Volatilitatea pieţelor financiare a crescut în ultimul deceniu, existând un grad semnificativ de inovaţie financiară. Au existat, de asemenea, turbulenţe economice care au condus la răspândirea crizei financiare, de exemplu, in Asia in 1997 şi in Europa de Est în 1998. Riscurile cu care se confruntă băncile care activează pe plan international au devenit mai complexe. A existat o preocupare tot mai mare vis-a-vis de faptul că Acordul din 1988 nu oferea un mijloc eficient care să asigure că cerinţele de capital corespund adevăratului profil de risc al unei bănci; cu alte cuvinte, el nu era suficient de sensibil la risc. Aspectele Acordului referitoare la evaluarea riscului şi control au trebuit şi ele îmbunătăţite. In 1999, Comitetul Basel a demarat consultările ce au condus la emiterea unui nou Acord pe probleme de capital, care ar trebui armonizat mai bine la complexităţile lumii financiare moderne. Consultările se află acum într-un stadiu avansat