Analiza mecanismului de transmitere a politicii monetare a Băncii Naționale a României

Cap. 1 Elementele structurale şi particularităţi ale mecanismului de transmisie a politicii monetare în România

Cunoaşterea canalelor de transmitere a politicii monetare permite să se înţeleagă impactul pe care îl are politica monetară asupra economiei reale şi a modului în care autorităţile monetare contribuie la realizarea obiectivelor principale ale politicii economice

1.1 Strategia politicii monetare adoptată de Banca Naţională a României

Banca Naţională a României

Banca Naţională a României este banca centrală a României. Este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti.

Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor (conform Statutului). Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Naţională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).

Principalele atribuţii ale BNR

-elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

-autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;

-emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

-stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

-administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Politica monetară este o componentă de bază a politicii economice, alături de alte componente, în principal politica bugetară şi fiscală, având un rol important în realizarea obiectivelor principale ale acesteia, şi anume: stabilitatea preţurilor, asigurarea unei creşteri economice echilibrate, ocuparea deplină a forţei de muncă şi asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe. În acest sens, politica monetară are ca misiune principal reglarea cantităţii de monedă disponibilă în economie, astfel încât aceasta să dispună de lichidităţi suficiente, în vederea asigurării funtionarii sale normale şi a dezvoltării echilibrate.

Politica monetară poate fi definită ca ansamblul acţiunilor întreprinse de autoritatea moentara a unei ţări, pentru că prin reglarea cantităţii şi a costului monedei să influenţeze evoluţia economiei naţionale şi să menţină stabilitatea preţurilor. Prin urmare, obiectivele finale ale politicii monetare sunt, în principiu, aceleaşi cu cele ale politicii economice.

Potrivit statutului său (Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR), Banca Naţională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Totodată, Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental.

Conform art.2 din Legea nr. 312/2004, o atribuţie principală a Băncii Naţionale a României o constituie elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său fundamental, banca centrală stabileşte strategia de politică monetară şi decide asupra instrumentelor şi a procedurilor pe care le utilizează pentru implementarea politicii monetare.

Începând cu luna august 2005, Banca Naţională a României a adoptat ca strategie de politică monetară ţintirea directă a inflaţiei. Ţinta de inflaţie este exprimată prin indicele preţurilor de consum (IPC) şi este încadrată într-un interval de variaţie (+/-1 puncte procentuale). Pentru a asigura o perspectivă pe termen mediu a politicii a politicii monetare, BNR comunică ţintele anuale de inflaţie pentru un orizont de timp de doi ani.

Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată. Acesta este în concordant cu utilizarea ţintei de inflaţie ca ancoră nominală a politicii monetare şi permite un răspuns flexibil al acesteia la eventualele şocuri ce pot afecta economia.

Pe parcursul ultimelor decenii au existat trei strategii standard de politică monetară care s-au bucurat de succes în ceea ce priveşte furnizarea unei ancore nominale eficiente, respectiv ţintirea agregatelor monetare, ţintirea cursului de schimb şi ţintirea inflaţiei. Jeffrey Frankel (1995) a sugerat o strategie alternativă ca fiind cea mai potrivită pentru economiile semideschise, şi anume ţintirea veniturilor nominale; cu toate acestea, o problemă majoră ridicată de această strategie o constituie faptul că nu a fost pusă în practică niciodată, nici de ţările industrializate, nici de cele emergente (Mishkin şi Savastano, 2000).

Dintre strategiile standard, numai ţintirea cursului de schimb şi ţintirea inflaţiei sunt utilizate în prezent de noile state membre UE din Europa Centrală şi de Est. Ţintirea agregatelor monetare a pierdut susţinerea pe care o avea în aceste ţări, situaţie întâlnită în trecut şi în majoritatea ţărilor dezvoltate, în urma dezintegrării relaţiei anterior stabile dintre agregatele monetare şi inflaţie; această evoluţie este legată în special de remonetizarea accelerată, care s-a manifestat după ce inflaţia a coborât la niveluri moderate, sectorul bancar a fost privatizat, iar fluxurile de capital liberalizate.

1.2 Structura şi caracteristicile sistemului financiar în România

Caracteristicile sistemului financiar sunt importante din perspectiva ambelor segmente ale mecanismului de transmisie monetar. Structura şi funcţionarea acestui sistem determină modul în care impulsurile politicii monetare sunt preluate la nivelul lichidităţii şi preţurilor pieţelor financiare şi transmise apoi asupra comportamentelor macroeconomice.

Un rol fundamental în propagarea impulsurilor monetare îl are structura sistemului financiar. Până în anul 2000, posibilităţile BNR de a influenţa economia reală au fost reduse, în condiţiile în care sistemul bancar era dominat de câteva bănci, care nu depindeau de resurse atrase de la BNR, deficitele bugetare erau finanţate de sectorul bancar, iar volumul creditelor bancare acordate era scăzut.

Evoluţiile înregistrate de sistemul financiar (tabelul 1), în perioada de după anul 2000, au determinat creşterea eficienţei mecanismului de transmitere a politicii monetare.

Sistemului financiar românesc este dominat de sectorul bancar (a se vedea datele din tabelul 1), astfel ca transmiterea impulsurilor politicii moentare este mult mai sensibilă la caracteristicile şi la modul de funcţionare a acestuia.