Analiza Mecanismului de Transmitere a Politicii Monetare a BNR

I. Introducere

Politica monetară este o componentă de bază a politicii economice, alături de alte componente, în principal politica fiscală si politica bugetară, având un rol important în realizarea obiectivelor principale ale acesteia, si anume: stabilitatea preturilor, asigurarea unei cresteri economice echilibrate, ocuparea deplină a fortei de muncă si asigurarea echilibrului balantei de plăti externe. În acest sens, politica monetară are ca misiune principală reglarea cantitătii de monedă disponibilă în economie, astfel încât aceasta să dispună de lichidităti suficiente, în vederea asigurării funtionării sale normale si a dezvoltării echilibrate.

Atingerea simultană a acestor obiective nu este o regulă întrucât chiar în conjucturile cele mai favorabile si în tările cele mai stabile sunt, cel putin partial, greu compatibile. Pentru optimizarea macroeconomică se utilizează principiul lui Jan Tinbergen: ”atât timp cât există o penurie de instrumente de politică economică (sau numărul acestora este mai mic decât numărul obiectivelor finale) vor trebui alese doar acele obiective considerate ca fiind de maximă importantă”.

Sistematizarea instrumentelor de interventie ale statului în economie în functie de institutiile ce le promovează si din punctul de vedere al obiectivelor ce pot fi atinse utilizându-le a condus la separarea a patru categorii de politici- componente ale politicii economice:

- Politica financiară

- Politica monetară

- Politica veniturilor

- Politici specifice

II. Efecte, scopuri si rolul politicii monetare

Politica monetară poate fi definită ca ansamblul actiunilor întreprinse de autoritatea monetară a unei tări, pentru ca prin reglarea cantitătii si a costului monedei să influenteze evolutia economiei nationale si să mentină stabilitatea preturilor

Politica monetară , indiferent de instrumentele aplicate si de canalele de transmisie a efectelor acestor actiuni, conduce în esentă la modificarea rezervelor disponibile sectorului bancar si nebancar, deci la modificarea conditiilor de operare atât pentru sistemul bancar cât si pentru economia reală.

Ea conduce la efecte puternice, rapide si generalizate asupra unor variabile precum preturile si productia, acestea fiind de fapt si obiectivele principale ale acestui tip de actiuni. Multi economisti sunt de acord cu aprecierea conform căreia efectele politicii monetare asupra productiei apar după o perioadă de timp si sunt efecte de termen relativ scurt, aceasta revenind pe termen lung la nivelul natural. Deci pe termen scurt modificările în cantitatea de monedă din economie conduc la modificări ale productiei si doar după o perioadă îndelungată preturile restabilesc echilibrul de piată, prin reducerea productiei la nivelul initial. Aceste abordări presupun existenta unei neutralităti a banilor pe termen lung, dar nu si a unei neutralităti a acestora pe termen scurt.

În conditiile în care, oferta de monedă este mai mică comparativ cu cererea, se înregistrează o crestere a ratelor de dobândă si prin urmare scumpirea creditelor, care la rândul lor antrenează scăderea investitiilor, a productiei, a gradului de ocupare a fortei de muncă, încetinirea cresterii economice. Pe de altă parte, cresterea ratelor de dobândă antrenează intrarea în tară de capitaluri speculative străine, care determină reprecierea monedei nationale si astfel prin urmare frânarea exporturilor, respectiv stimularea importurilor.