Analiza Strategiei de Țintire Directă a Inflației în România

Introducere

Fenomenul inflaționist s-a făcut simțit în viața oamenilor încă de la începuturi sub diverse forme,care au afectat într-o mare măsură bunul mers al vieții economice, sociale și politice.

În literatura de specialitate,inflația se desfășoară ca fiind o creștere generalizată a prețurilor în condițiile în care puterea de cumparare pe piață scade. Acest lucru se exprimă în termeni monetari prin faptul că prețurile bunurilor și serviciilor cresc, cantitatea de bani (fizici și de cont) crește, iar puterea de cumpărare a unei unități monetare scade.

Putem spune deci că inflația ar putea fi legată în mod direct de apariția banilor în relațiile de schimb pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. Totuși, chiar și înainte de apariția banilor putem vorbi de o formă primară a inflației, în sensul că forma de schimb bazată pe "troc" nu permitea primirea "restului" rezultat din operația de vânzare-cumpărare, deoarece erau raporturi stabilite sub forma cutumiară între bunuri, pe parcursul a zeci și sute de ani, fără să se aibă în vedere elementele calitative.

Este știut faptul că primul obiectiv al tuturor politicilor economice a fost stabilitatea prețurilor la care s-a adăugat foarte repede echilibrul balanței de plăți. Dacă nu ar fi existat probleme legate de această stabilitate a prețurilor de la începutul societății omenești, acest obiectiv nu ar fi stat în centrul atenției politicilor economice promovate de toate curentele de doctrină economică.

Această prezență în rândul obiectivelor de politică economică ne demonstrează că problema stabilității prețurilor s-a pus înaintea structurarii primelor idei și curente de doctrină economică.

În sens restrans, putem vorbi despre inflație din momentul apariției banilor de hârtie puși în circulație de băncile centrale de emisiune, ca un instrument în mâna statului de a face față cheltuielilor publice mai mari decât veniturile aferente. Principala consecință a unei asemenea practici a fost mărirea prețurilor la bunurile și serviciile din economie, urmată de șomaj, conflicte sociale etc.

În sens larg, până la apariția banilor, societatea omenească s-a confruntat cu o pseudoinflație prin troc, deoarece a existat fenomenul "deprecierii" unităților de schimb de pe piață, în timp ce, după apariția banilor, aceasta a cunoscut o inflație prin bani (monede), datorată scăderii puterii de cumpărare a deținătorilor de monedă din metal prețios prin diferite tehnici.

O altă abordare priveşte inflaţia ca fiind un dezechilibru monetar, un exces de bani fără valoare proprie în circulaţie, peste nevoile economiei, manifestată prin creşterea preţurilor pe o perioadă îndelungată de timp . Autotîntreţinerea şi autoagravarea inflaţiei se explică prin reacţia pe care o au românii în faţa creşterii preţurilor. Astfel, anticipând creşterea preţurilor, aceştia încearcă să cumpere mai mult, crescând în acest sens, cererea de bunuri şi servicii. Anticipând pierderea puterii de cumpărare, populaţia detezaurizează moneda pentru a se feri de efectele dobânzilor real negative. De cealaltă parte, patronii care anticipează creşterea preţurilor, pentru a-şi mări profiturile, îşi cresc stocul de materii prime şi materiale cu efecte asupra creşterii cererii globale. Totodată, aceştia pot decide să păstreze temporar producţia realizată, pentru a o vinde mai tarziu la un preţ mai ridicat, determinând o scădere a ofertei globale.

Din perspectiva impactului pe care îl are în economie, inflaţia a fost asemănată cu un impozit întrucât reduce venitul (scade consumul şi economiile) şi influenţează preţul bunurilor şi serviciilor.

Cauza fundamentală a inflaţiei este reprezentată de dezechilibrul dintre cerere şi ofertă. Atunci când când cantitatea de bunuri şi existentă pe piaţă este insuficientă faţă de cerere, preţurile vor creşte. Alte cauze ale inflaţiei sunt reprezentate de emisiunea de bani fără acoperire, de emisiunea monetară excesivă, creaţia monetară excesivă (supracreditarea), dezordinea monetară internaţională, detezaurizarea, creşterea vitezei de cumpărare a banilor etc.

Analiza inflaţiei în România trebuie să ţină cont de presiunile inflaţioniste care acţionează pe partea cererii, cât şi de cele care influenţează oferta. Condiţiile economice din România au împiedicat Banca Centrală să urmărească în mod consecvent şi să realizeze ţintele de inflaţie, iar ţinta intermediară a politicii monetare a fost cursul de schimb - atunci când moneda naţională se depreciază, se restrânge deficitul de cont curent iar presiunile inflaţioniste cresc. Aici intervine rata dobânzii care are rolul de a reduce absorbţia internă, contracarând astfel efectele inflaţioniste ale deprecierii. Reducerea absorbţiei interne este însoţită de contracţia cererii pentru bunurile necomercializate şi de controlul inflaţiei, dar preţul este un şomaj ridicat.

Capitolul 1. Țintirea directă a inflației în România

1.1. Cadrul legal

Potrivit Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, iar principala atribuţie o reprezintă elaborarea şi aplicarea politicii monetare.

Atât literatura de specialitate cât şi practica demonstrează că atingerea acestui obiectiv final al politicii monetare poate fi realizată prin utilizarea diverselor strategii de politică monetară . În România, strategia de politică monetară practicată de BNR până în anul 2005 a fost ţintirea agregatelor monetare. În cadrul acestei strategii, obiectivul intermediar (specific) al politicii monetare a fost reprezentat de masa monetară în sens larg (M2), iar obiectivul operaţional urmărit a fost controlul bazei monetare (M0). Însă, în anumite momente, mai ales după anul 2001, politica monetară promovată de BNR a utilizat, în calitate de ancoră antiinflaţionistă, cursul de schimb. Prin urmare, se poate aprecia că strategia de politică monetară practicată de fapt de BNR, până în luna august 2005, a fost o îmbinare între ţintirea agregatelor monetare şi ţintirea cursului de schimb.

Din luna august 2005, BNR a trecut la implementarea unei noi strategii de politică monetară, şi anume ţintirea directă a inflaţiei. Această strategie de politică monetară a fost menţionată ca fiind opţiunea majoră a BNR, încă din anul 2001, în cadrul Programului Economic de Preaderare a României la Uniunea Europeană.