Autonomia Bancii Centrale si Rolul sau in Cresterea Eficientei Politicii Monetare

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Autonomia Bancii Centrale si Rolul sau in Cresterea Eficientei Politicii Monetare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ioan Berinde

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Banci

Extras din document

Analiza sistemelor bancare moderne evidenţiază că acestea sunt structurate pe două ni¬vele, respectiv Banca centrală şi băncile de sistem. Banca centrală este aceea care deţine autoritatea şi mo¬nopolul asu¬pra emisiunii monetare. Să precizăm că în perioada formării sis¬temelor ban¬care, nu exista o delimitare între operaţiunile realizate de băncile centrale (sau de emisiune) şi cele comerciale. În timp, s-a realizat structurarea activităţii bancare pe ce¬le două tipuri de bănci, prin concentrarea emisiunii de monedă la nivelul unei singure băn¬ci, numită bancă centrală, care a început să dobândească monopolul asupra operaţiunii de emisiune moneta¬ră.

Acest proces s-a desfăşurat în timp în funcţie de gradul de evoluţie economică şi so¬ci¬ală a ţărilor. Astfel, astăzi toate ţările lumii cu excepţia Hong Kong, au o bancă centrală. Băncile centrale s-au înfiinţat în sec. al XVII – lea, după apariţia şi dezvoltarea sistemului ban¬car în secolele XIV şi XV. Prima bancă centrală a fost fondată în anul 1668, în Suedia (Riks¬bank), deşi istoricii consideră că prima bancă centrală în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1694, cu scopul colectării de bani necesari răz¬boiului îm¬po¬triva Franţei. Începând cu anul 1844, această bancă şi-a diversificat func¬ţii¬le şi a primit drept de monopol asupra emisiunii monetare pentru Anglia şi Ţara Galilor. În alte ţări, procesul de creare al băncilor centrale a evolutat mai lent. Astfel, Banca Franţei a fost înfiinţată în anul 1800, iar în Germania şi Italia, băncile centrale au apărut spre sfâr¬şi¬tul secolului al XIX – lea.

Trebuie să precizăm că Banca Angliei a fost o bancă de tip privat până în anul 1946, când a fost naţionalizată. Banca Naţională a României a fost fondată în anul 1880, statul deţinând o treime din capitalul social, iar din anul 1929 numai 10% din capitalul social al băn¬cii a aparţinut statului român. După anul 1944, BNR a fost preluată de către statul co¬mu¬nist şi a fost inclusă în sistemul bancar al unei economii de comandă.

Astăzi, banca centrală este instituţia statului care acţionează cu scopul de a stabili şi coordona politica monetară şi de credit a economiei naţionale. Ea are un rol major în asigu¬ra¬rea stabilităţii monedei naţionale şi în menţinerea încrederii oamenilor în sistemul bancar. În condiţiile actuale, banca centrală a ajuns să joace un rol cheie, acela de manager econo¬mic, în condiţiile practicării unor cursuri valutare flexibile. Banca centrală are drept obiec¬tiv definirea şi aplicarea măsurilor de politică monetară a statului, păstrarea rezervelor va¬lu¬tare ale ţării, efectuând simultan supravegherea întregului sistem bancar, refinanţarea băn¬cilor şi administrarea conturilor statului.

Crearea băncilor centrale a ridicat numeroase probleme legate de forma de pro¬prie¬ta¬te asupra capitalului băncii şi de de gradul de autonomie sau independenţă faţă de autori¬tă¬ţile publice.

Din perspectiva formei de proprietate, s-a generalizat ideea că orice bancă centrală tre¬buie să fie în proprietatea statului. În prezent, există totuşi numeroase bănci centrale cu ca¬pital social mixt sau în proporţie de 100% în proprietate privată. Un argument puternic îm¬potriva acţionariatului privat la nivelul băncilor centrale, rezultă din rolul jucat de aces¬tea în corectarea dezechilibrelor macroeconomice, acestea fiind de multe ori acţiuni opuse in¬tereselor acţionarilor de maximizare a profiturilor băncilor. Pentru exemplificare, în tabe¬lul următor este prezentată situaţia unor bănci centrale în funcţie de forma de proprietate a¬su¬pra capitalului social.

Tip capital social Banca Centrală Structura capitalului băncii

Capital integral de stat - Majoritatea băncilor centrale - 100% capital de stat

Capital privat - Banca Italiei

- Banca Elveţiei

- Banca SUA (FED) - proprietatea companiilor publice

- 63% proprietatea cantoanelor şi 27% pro¬prietate privată

- proprietatea băncilor private

Capital mixt - Banca Austriei

- Banca Greciei

- Banca Turciei - 50% capital de stat

- 10% capital de stat

- 25% capital de stat

Fără bancă centrală Hong Kong -

Activitatea băncilor centrale, administrarea şi execuţia politicii monetare este coor¬donată în majoritatea ţărilor de un Consiliu de Administraţie, condus de un guvernator. Nu¬mi¬rea membrilor Consiliului de Administraţie se realizează prin implicare în grade diferite a guvernului sau parlamentului. Din acest punct de vedere este necesară prezentarea urmă¬torilor factori în funcţie de care se cuantifică gradul de autonomie sau independenţă al unei bănci centrale:

- numirea guvernatorului şi a Consiliului de Administraţie pe o perioadă determinată de timp, de către parlament;

- neimplicarea guvernului sau a parlamentului în aprobarea politicii monetare;

- asigurarea stabilităţii monetare de către banca centrală;

- stabilirea ratei dobânzii de refinanţare se realizează fără aprobări ale guvernului sau ale parlamentului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Autonomia Bancii Centrale si Rolul sau in Cresterea Eficientei Politicii Monetare.doc