Banca Central Europeană

CAPITOLUL I BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Banca Centrală Europeană, cu sediul central la Frankfurt, şi-a început activitatea efectiv o dată cu devenirea Euro-monedă unică -de referinţă şi circulaţie a Europei,mai exact pe data de 1 ianuarie 1999 .

Banca Centrală Europeană s-a consacrat ca o instituţie independentă de orice instrucţiuni primite de la nivel naţional, ea fiind cea mai înaltă autoritate monetară din zona euro.

La fel ca Rezerva Federală în Statele Unite ale Americii, ca Banca Japoniei sau Bundesbank în Germania, Banca Centrală Europeană este emitentul şi paznicul monedei euro. În calitate de creator al politicii monetare în zona euro, Banca Centrală Europeană este unicul şi cel mai important determinant al stabilităţii şi succesului final al euro .

Banca Centrală Europeană este succesorul Institutului Monetar European (“European Monetary Institute”), al cărui sediu este la Frankfurt. El a fost înfiinţat în 1994 şi timp de 4 ani, a lucrat pentru a se transforma într-o bancă centrală operaţională. În cele din urmă, după multe cercetări şi dezbateri, Institutul Monetar a predat puterile sale în mod oficial Băncii Centrale Europene la data de 1 iunie 1998.

Banca Centrală Europeană, alături de bănci centrale naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, formează Sistemul European al Băncilor Centrale(“European System of Central Banks”).

I.1. Organizarea Băncii Centrale Europene

Conform prevederilor articolului 106 din Tratatul asupra Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Ea urmăreşte ca sarcinile ce sunt încredinţate Sistemului European al Băncilor Centrale să fie îndeplinite prin propriile activităţi, în conformitate cu statutul său sau al băncilor centrale naţionale.

Structura băncii este alcătuită din Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Director şi Consiliul General.

Fig.1. Organizarea Băncii Centrale Europene

Consiliul Guvernatorilor este compus din directorat şi guvernatorii băncilor centrale. El decide liniile importante ale politicii monetare, reunindu-se de cel puţin zece ori pe an.

Fiecare membru al Consiliului are un cuvânt de spus (drept de vot), iar deciziile se adoptă cu majoritate simplă. În caz de egalitate, votul preşedintelui este preponderent. Consiliul Guvernatorilor poate să voteze dacă se întruneşte cvorumul de două treimi din membri.

Atunci când iau decizii referitoare la politica monetară în zona euro sau la alte sarcini ale Eurosistemului, membrii Consiliului Guvernatorilor nu acţionează ca reprezentanţi ai ţărilor din care provin, ci ca persoane independente (pe sistemul “o persoană un vot”).

Consiliul adoptă orientările şi deciziile ce sunt necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor încredinţate de către Sistemul European al Băncilor Centrale. Consiliul Guvernatorilor este cel care stabileşte politica monetară, decide asupra obiectivelor monetare ratelor dobânzilor şi structura rezervelor valutare.