Banca Centrală a Elveției

Cap I. SNB, Primul si Al doilea Razboi Mondial

În timpul razboiului, Banca Nationala a Elvetie s-a straduit sa îndrepte încrederea în moneda, tinând pretul sub control si asigurând solvabilitatea Elvetiei în respect fata de ofertele vitale.

Decizia Bancii Nationala a Elvetiei de a se lipi principiului aurului standard poate fi explicat prin dorinta de a evita o repetare a experientei negative din timpul Primului Razboi Mondial. Banca Nationala a Elvetiei a tintit sa asigure o strategie orientata catre structura economica a tarii care ia permis sa reziste în timpul turbulentelor monetare din 1930. Banca Nationala a Elvetiei a încercat sa obtina acest tel prin mijloace pragmatice. A aderat la acest principiu al aurului standard, doar deviind de la acesta când scopurile îi erau amenintate. Într-un timp, considerentul politicii externe a jucat un rol care nu trebuia subestimat. În vederea tintei de a-si mentine încrederea în valuta, a stabilitatii pretului si a garantarii fondurilor vitale aderând la principiul transformarii aurului. Transformarea aurului în timpul razboiului a fost o strategie adecvata. Achizitionarea aurului de la Banca Reich, banca daneza, asociata cu aceasta strategie a reprezentat reversul monedei.

Întrebarea e daca Banca nationala nu a putut asigura o strategie care sa tina cont atât de problemele politice legale si morale fara a ameninta telurile monetare.

În prima jumatate a razboiului o reducere substantiala a achizitionarii aurului din Germania ar fi putut pune în pericol telurile urmarite de Banca nationala a Elvetiei.

Din 1943, Banca Nationala a Elvetiei a fost asigurata cu întârzierea monetara care a putut limita operatiunile cu banca Reichs fara a stârni importante riscuri monetare care sa ia amploare având repercursiuni în desfasurarea activitatii bancii. În Elvetia ratele de schimb valutar flexibile au câstigat o reputatie proasta. Dupa terminarea Razboiului Banca Nationala a Elvetiei a încurajat întoarcerea la vechiul standard al aurului. Acest lucru a fost reusit în 1924 desi Legea Bancii Nationale a fost adoptata la sfârsitul anilor 1920.

În timpul Marii Deprecieri Banca Nationala a Elvetiei a sprijinit eforturile internationale de a întari standardului aurului si în acelasi timp tinând cont si de interesul Elvetiei. În timpul perioadei între Razboaie, Elvetia a crezut ca-si poate îndeplini sarcina de a controla banii din circulatia tarii si facilitarea platilor. O întâlnire cu comisia Bancii în aprilie 1939 a adresat chestiunea pentru razboi pe front economic.

A fost luate în considerare câteva puncte principale pentru pregatirea economica de razboi.

Banca Nationala a considerat esential apararea paritatii aurului atât în termenii politico-monetari cât si mentinerea platilor cu alte tari pentru a proteja fondurile vitale ale Elvetiei. În afara devalorizarii, privita ca o greseala de Banca Nationala a Elvetiei, francul elvetian a înfruntat turbulentele monetare din 1930 fara a suferi daune majore. În mijlocul lunii aprilie, rezervele de aur si proprietatile monetare ale bancii s-au ridicat la 3,2 bilioane de franci elvetieni în comparatie cu 200 de miliarde de franci elvetieni evaluati în perioada jumatatii anului 1914. Acoperirea bancnotelor era de 150%, fata de bancnotele acoperite în anul 1914 în proportie de 60%.

Cererea pasilor de regularizare era considerata de Banca Nationala a Elvetiei ca fiind ceruta pentru a limita scurgerea capitalului.

În contextul razboiului Banca Nationala a Elvetiei dorea evitarea crizei lichiditatii ca cea din 1914 prin punerea pe piata a unui numar mare de bancnote. Nevoia pentru a introduce controlul valutei a devenit mai mare, desi Consiliul guvernamental era convins ca aceasta masura era contrara intereselor economiei Elvetiene. Dupa înfrângerea Frantei din 1940, situatia pe piata de schimb valutar extern s-a schimbat. Pierderea sigurantei în dolar, a însemnat pentru francul elvetian a fi principalul instrument în platile interguvernamentale din Europa. Elvetia a devenit conduita Europei de schimb si aur.

Erau considerate esentiale mentinea aurului pentru francul elvetian, limitarea inflatiei, facilitatea finantarii pentru deficitul federal, mentinerea platilor cu alte tari, stabilitatea externa a valutei si mentinerea puterii de cumparare si a platilor internationale.

În contrast cu Primul Razboi Mondial, sistemul international monetar nu a cazut. Banca Nationala a Elvetiei a crezut ca o politica monetara generata de catre mentinerea paritatii ar putea limita riscul de a finanta datoriile guvernamentale.