Banca Franței

CAP 1. Scurt istoric

Banca Frantei a fost infiintata la data de 18 ian.1800 de catre Napoleon Bonaparte pentru a intinde o mana de ajutor economiei care trebuia redresata dupa puternica recesiune din perioada revolutiei..

Spre deosebire de bancile existente in Suedia si Anglia, banca Frantei avea un rol mult mai limitat., astfel ca in Statutul principal campul de actiune al bancii era limitat doar la orasul Paris.

Avand deja o experienta nefasta cu banca infiintata de John Law sub vechiul regim, persoana care se ocupa de Statutul bancii a realizat ca lipsa de incredere a populatiei in bancnote ar putea fi depasita daca distribuirea acestora ar fi incredintata unei institutii care sa ramana independenta de Guvern. In acest scop Banca Frantei a fost infiintata sub forma unei companii pe actiuni cu un capital subscris de 30 milioane franci francezi, din care o anumita parte a fost varsata chiar de Napoleon Bonaparte si cativa membrii ai anturajului sau. In cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, 200 dintre cei mai importanti actionari isi faceau aparitia. In cadrul unei prime intalniri au fost alesi 15 personalitati pentru a forma Consiliul General care aveau sa se ocupe de partea administrative a bancii si 3 cenzori care aveau sa se ocupe de supravegherea managementului. Astfel, Banca Frantei isi deschide portile catre public la data de 20 februarie 1800 in ciuda faptului ca, capitalul nu fusese varsat in totalitate. La data de 14 aprilie 1803 bancii i se acorda privilegiul exclusiv de a emite bancnote in Paris pentru urmatorii 15 ani.

In urmatorii ani ai activitatii sale, banca s-a confruntat cu o serie de dificultati printre care o criza la nivel financiar si o scadere a rezervei de aur care a dus la ingreunarea rascumpararii bancnotelor. Astfel, Napoleon decide ca este nevoie de implementarea unor noi reforme care sa acorde Guvernului mai multa importanta in cadrul managementului bancii.

Sarcinile principale ale bancii stabilite din 1803 aveau sa fie modificate pana in anul 1945 de 4 ori.

Pana in anul 1848, activitataea bancii in afara Parisului este relativ limitata detinand doar 15 departamente. In a doua jumatate a secolului al 19-lea reteaua incepe sa se extinda rapid, ajungand in 1900 la 160 locatii si in 1928 la 259.

Banca a avut totodata si o prezenta activa in ceea ce priveste mentinerea cursului francului francez pe piata valutara prin vanzarea si cumpararea de aur. Desi aceasta activitate a fost suspendata pe perioada 1914-1926, dupa aceasta Banca Franceza a fost autorizata sa intervina pe piata valutara si sta stabilizeze cursul francului.

Actul din 24 iulie 1936 a acordat Guvernului dreptul de a interveni intr-un mod mult mai direct in managementul bancii. Cei 15 membrii ai Consiliului General au fost inlocuiti cu 20 de consilieri, dintre care doar doi fusesera alesi de catre Adunarea Generala. Majoritatea celorlalti consilieri erau numiti de catre Guvern pentru a reprezenta interesele economice si sociale precum si interesele generale ale natiunii.

Modificari importante in ceea ce priveste Statutul Bancii Frantei, compozitia Consiliului General si regulile privind taxele si impozitele apar odata cu Actul din 2 decembrie 1945. Totodata Actul din 4 august 1993 a reprezentat un punct critic in istoria Bancii Frantei, incercandu-se astfel crearea unei banci independente care sa asigure continuitatea si stabilitatea politicii monetare precum si cresterea credibilitatii acesteia.