Banca Mondială

1.1.Originea Băncii Mondiale

În sistemul relaţiilor economice internaţionale contemporane, asistenţa financiară externă pentru dezvoltare reprezintă o instituţie nouă. În viziunea participanţilor la Conferinţa de la Bretton Woods din 1944, se impunea o nouă abordare în acest domeniu, bazată pe dezvoltarea tranzacţiilor internaţionale şi pe mişcarea capitalului internaţional într-un context multilateral.

Saloanele impunătorului Hotel Mount Washington au găzduit pe durata a trei săptămâni, convorbirile şi lucrările reprezentanţiilor a 44 de state, care numărau câteva mii de specialişti în probleme economice, politice şi financiare, experţi, jurişti etc. Aceştia încercau să delibereze şi să se pună de acord asupra măsurilor menite să salveze economia mondială de efectele negative, care au copleşit-o în perioada interbelică şi de dezordinea generală de după cel de-al doilea război mondial.

Un prim demers comun, în acest sens, a fost cel de creare a Fondului Monetar Internaţional. Abia către a doua jumătate a Conferinţei, se întrevedea ca o posibilitate suplimentară, neavută în vedere în agenda iniţială, crearea de Bănci.

Comisia însărcinată cu elaborarea statului Băncii s-a aflat în faţa unui handicap, determinat de faptul că nu a beneficiat de atenţia meticuloasă a experţilor internaţionali, aşa cum s-a întâmplat în cazul FMI. Graţie însă competenţei preşedintelui ei, economistul J.M. Keynes, greutăţile au fost surmontate cu rapiditate.

Dată fiind noutatea pe care o reprezenta conceptul de Bancă Internaţională, noua instituţie a apărut, pur şi simplu, ca o descoperire importantă a Conferinţei. În acest context, reţinem următoarea remarcă: “Este un concept atât de nou încât nu-i putem găsi un nume, tipul de acţionari, natura subscripţiilor, excluderea oricăror depozite pe termen scurt, faptul că este o instituţie cu scop nelucrativ, sunt tot atâtea caracteristici care se află foarte departe de ideea pe care ne-o facem în mod obişnuit despre bancă. Născută prin accident cu numele de bancă, rămâne bancă din neputinţa de a găsi în dicţionar un nume care să convină acestei instituţii fără precedent”.

Constatarea care s-a impus la timpul respectiv, a fost aceea a unui paradox. FMI urma să funcţioneze esenţialemente ca o bancă, punând la dispoziţia membrilor săi credite pe termen scurt, în timp ce Banca urma să acorde membrilor săi împrumuturi pe termen lung, funcţionând ca un Fond. Cu toate acestea, banca descoperită la Bretton Woods, cu limitele sale netăgăduite încă de la înfiinţare, a permis şi permite soluţii pertinente, reprezentând un stimul pentru dezvoltare. Elementul fundamental l-a reprezentat acordul de voinţă al ţărilor membre, pentru a asigura o ordine economică şi financiară internaţională, care să răspundă într-o măsură adecvată, intereselor întregii comunităţi umane.

Intenţiile şi argumentele avute în vedere la constituirea acesteia, au fost confirmate în coordonatele sale fundamentale, Banca remarcându-se printr-o activitate concretă pe planul susţinerii reconstrucţiei şi dezvoltării economice a tuturor ţărilor membre, iar mai apoi în susţinerea procesului de creştere şi dezvoltare economică a ţărilor membre, iar mai apoi în susţinerea procesului de creştere şi dezvoltare economică a ţărilor în curs de dezvoltare. De aceea, cu puţine excepţii, tot mai multe ţări au considerat necesar şi util să intre în rândul membrilor Băncii, sporindu-i capitalul, consolidându-i forţa economică şi prestigiul mondial de instituţie financiară internaţională.

Aceste coordonate i-au conferit atuuri pentru pătrunderea cu mai multă credibilitate, pe pieţele financiare obligatare, de unde îşi procură fondurile de care are nevoie pentru completarea fondurilor proprii, statutar limitate. În acest fel, Banca poate să-şi sporească în ritmuri determinate de nevoi, sprijinul acordat ţărilor angajate pe calea dezvoltării.

Într-o abordare lipsită oarecum de consistenţă, FMI şi Banca Mondială, sunt tratate împreună ca instituţii Bretton Woods, foarte asemănătoare. Elemente comune pot fi identificate: au aproape aceeaşi membri, au întâlniri anuale comune, îşi au sediile în Washington D.C. faţă în faţă, pe aceeaşi stradă. Cele două instituţii, se deosebesc însă printr-o serie de elemente fundamentale, care le caracterizează obiectivele şi mecanismele de funcţionare. Într-o prezentare sintetică aceste elemente sunt prezentate în tabelul nr. 1.

Criteriile avute

în vedere Instituţiile comparate

FMI Banca Mondială

1.Specificul activităţilor - Instituţie internaţională cu

rol în mecanismele monetare - Instituţie internaţională cu

rol în mecanismele de finanţare a dezvoltării economice

2. Funcţii principale îndeplinite - Cadrul multilateral de

cooperare în probleme monetare;

- Asistenţă de specialitate în

probleme monetare;

- Finanţări pentru ajustările

în balanţa de plăţi - Prin mecanismele clasice de

împrumut, susţinerea reconstrucţiei şi dezvoltării economice;

- Acordarea de credite şi

împrumuturilor ţărilor în curs de dezvoltare

3.Sursa de finanţare şi destinaţia finanţării - Cotele de participare ale

ţărilor membre şi împrumuturi de la ţările dezvoltate;

- Tuturor ţărilor membre - Subscripţii ale ţărilor

membre şi în principal împrumuturi de pe pieţele internaţionale de capital

4. Termene de creditare şi rambursare - Credite pe termen scurt;

- 3-5 ani (uneori 10 ani); - Credite pe termen lung;

- 15-20 de ani (rar 40 de ani )

5. Personalul - 2300 funcţionari - 6400 de funcţionari

Tab nr. 1:Prezentare comparativă FMI-Banca Mondială

Sursa: Ioan Rotariu, Corina Şosdean, Beatrice Schipor,Renata Niţu A., Sistemul Economiei Mondiale si Mecanismele Sale de Functionare, Ed. Mirton, Tm. 2001. P.214

Pe fondul celor prezentate mai sus, nu poate fi omis faptul că, în ultimii ani, activităţile celor două instituţii s-au suprapus parţial. Pe de-o parte, Banca Mondială a manifestat o tendinţă de focalizare a atenţiei de la finanţarea unor proiecte de dezvoltare, la susţinerea unor programe de reformă economică. Pe de altă parte, FMI a acordat o atenţie sporită reformei structurale alături de activitatea sa specifică privind ajustarea balanţei de plăţi. Suprapunerea s-a accentuat pe măsură ce ambele instituţii internaţionale s-au angajat tot mai ferm, în găsirea soluţiilor pentru reducerea datoriilor ţărilor supraîndatorate.

Treptat, coordonarea între cele două instituţii, s-a îmbunătăţit simţitor, fiecare încercând sa-şi respecte sfera de responsabilitate. Cu toate acestea, necesitatea de delimitare şi cooperare se menţine, iar opiniile privind o eventuală unificare a celor două instituţii nu lipsesc.