Banii electronici

1.Introducere

Bani electronici sunt echivalentul electronic al banilor reali, sumele banesti vehiculate de banci cu ajutorul mijloacelor electronice de calcul, de transmitere sau copiere la distanta.

Intr-o acceptiune generala, banii electronici (BE) sunt definiti ca stocare electronica a valorii monetare pe un suport tehnic, care poate fi utilizata pe scara larga pentru efectuarea de plati spre firme, altele decat ale emitentului, fara a implica obligatoriu conturi bancare in acest proces, dar actionand ca un instrument la purtator pre-platit. Cardul pre-platit cu utilizare multipla sau "portofelul electronic", a fost definit ca un card din plastic ce contine putere reala de cumparare, pentru care clientul a platit in avans (este vorba de produse bazate pe card). De la aparitia acestora, a aparut un al doilea tip de produse BE care folosesc software pe un computer personal, permitand ca valoarea electronica sa fie transferata prin intermediul retelelor de telecomunicatii, cum ar fi Internet-ul. (produse bazate pe soft) Principala diferenta intre produsele bazate pe card si produsele bazate pe soft, tin de anumite elemente de securitate tehnica si de mediul de stocare a BE. Exista, totusi, o serie de similitudini: in ambele cazuri, utilizatorul trebuie sa plateasca in avans pentru valoarea stocata ca unitati de BE, ce pot fi ulterior folosite in scopul de plata. In procesul de memorare si pe parcursul transferurilor, BE sunt reprezentati sub forma unui sir criptat de biti. Mai mult, o serie de produse bazate pe card au potentialul de a fi folosite nu numai pentru plati fata-in-fata, cat si pentru plati prin intermediul retelelor de telecomunicatii. Astfel, ori de cate ori BE sunt transferati prin intermediul acestor retele, se poate folosi termenul "bani de retea", indiferent de tipul de produs implicat.

Primele au aparut cardurile de credit, care nu erau nici bancare si nici de plastic. Destinatia lor consta in confirmarea credibilitatii detinatorului in afara bancii. Ele au aparut in SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos inca la sfirsitul secolului XIX. Deja in anul 1914 unele magazine au inceput sa elibereze clientilor sai cei mai bogati si permanenti carduri speciale pentru a a-i pastra drept clienti. In anul 1928 compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele placi de metal pe care se scria in relief adresa si care se eliberau clientilor de incredere. Vinzatorul introducea placa intr-o masina speciala numita imprinter si informatia de pe placa se imprimau pe cec.

Cei mai multi romani (aproximativ 80% dintre cei 4,1 milioane de posesori de carduri) folosesc cardurile doar pentru ridicarea salariului insa acestea pot fi folosite cu mai multe scopuri: pentru plata facturilor, plata ratei la credit, transferuri de bani in alte conturi, incasarea dobanzii pe card, credit pe card, efectuarea de cumparaturi, comert electronic.

2.Masa monetara si agregatele monetare

Masa monetara este formata din bancnote si monede metalice emise de Banca Centrala, care poartă denumirea de “moneda a bancii centrale „ si soldurile creditoare ale conturilor curente si asimilate acestora deschise la bancile comerciale de catre agentii economici nefinanciari, solduri ce poarta denumirea de moneda scripturala.

Componentele masei monetare sunt analizate si aprofundate cu ajutorul conceptului de agregat monetar, care reprezinta un ansamblu de active monetare, o parte constitutiva a masei monetare, parte autonomizata prin functiile ei specifice, prin institutiile financiar bancare, care emit si gestioneaza intrumentele de plata, prin fluxurile economice pe care le mijlocesc. Particularitatea agregatelor monetare este aceea de a se imbina unul in celalalt: agregatul mai mic este cuprins in agregatul de talie imediat superioara, iar agregatul cel mai larg le cuprinde pe toate celelalte.

Analiza economica distinge cel putin trei uneori patru sau chiar mai multe categorii de lichiditati:

M1: lichiditati primare, active perfect lichide, care permit efectuarea de plati imediate. M1 cuprinde numerarul in circulatie (bilete la banca + monede) si depozitele la vedere, in special cecuri. M1 reprezinta masa monetara in sens restrans.

M2: lichiditati secundare, constituite din active ce pot fi transformate foarte rapid in bani efectivi, fara riscul de a pierde capital. Ele sunt, deci monetarizabile. M2 cuprinde pe langa M1 depozite la vedere neoperabile prin cecuri, depozite la cec, depozitele la termen la bancile comerciale. M2 desemneaza masa monetara in sens larg.

M3: lichiditati tertiare, constituite din active cu grad mai mic de lichiditate. Transformarea lor in lichiditati primare comporta riscul scaderii pretului acestor active, deci a pierderii de capital. M3 cuprinde, pe langa M2, valori mobiliare publice (emise de Guvern, de colectivitatile publice, de intreprinderile publice) si valori mobiliare private (actiuni si obligatiuni emise de agenti economici cu capital privat). M3 reprezinta lichiditatea globala a unei tari.